Puterea coincidentei!

“Mintea intuitiva este un dar divin, iar mintea rationala este fidelul servitor al acesteia. Noi am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul”
Albert Einstein

– Vi s-a intamplat vreodata sa intalniti o persoana, pe care nu ati vazut-o de mult timp, dupa ce fara nici un motiv special v-ati gandit la ea cu putin inainte?
– Ati deschis vreodata la intamplare o carte sau o revista, gasind chiar informatia de care aveati nevoie in acel moment?
– Nu vi s-a intamplat niciodata sa fiti frapati de o fraza, de o expresie neobisnuita si apoi sa o reauziti in cursul zilei, in situatii complet diferite?
– Vi s-a intamplat ca exact in momente de “jena” financiara cineva sa va plateasca o datorie de care nu va mai aduceati aminte?
– Uneori, dupa ce intreaga zi v-ati chinuit sa gasiti solutia unei probleme, vi s-a intamplat sa gasiti raspunsul, ca din intamplare, vorbind cu un necunoscut sau apteptand pur si simplu tramvaiul?
– Cate decizii importante pentru existenta dumneavoastra ati luat datorita unor mici evenimente, aparent fara sens?

Daca in existenta dumneavoastra v-ati intalnit cu cel putin o parte din aceste situatii inseamna ca sunteti gata pentru a invata sa folositi

Puterea coincidentei!

Inainte de a lua startul este necesar sa fixam o premisa. S-a spus ca scopul cunoasterii nu este euristic ci hedonistic; cu alte cuvinte, cand noi gasim o explicatie pentru un fenomen nu tindem atat spre a stabili un “adevar” cat spre a gasi un model coerent, care poate satisface necesitatea noastra de a intelege lumea ce ne inconjoara.
lata un exemplu: in Grecia antica orice elev invata si prin urmare “stia” ca fulgerele sunt expresia supararii lui Zeus, in timp ce orice elev de azi invata si deci “stie” ca ele sunt produsul descarcarilor electrice intre nori.
Dincolo de aparente, eu nu vad mari diferente intre cele doua explicatii, deoarece amandoua servesc perfect unui singur scop – a lamuri un fenomen. Mai mult, nici una dintre explicatii nu schimba efectul real: daca sunt lovit de un fulger ma prefac in cenusa.

De ce am dat acest exemplu? Pentru ca de fiecare data cand ne aflam in fata unui argument “border line” (de granita). este foarte usor sa comitem doua erori comune: prima este excesul de scepticism care ne determina sa negam tot ce nu reusim sa analizam si sa masuram, definind faptul sau lucrul respectiv drept o banala superstitie; a doua eroare, de “semn contrar”, este aceea de a crede orbeste, a pune ceea ce percepem ca un fenomen foarte interesant pe seama unor speculatii de genul fenomenelor paranormale, spiritismului etc.

O analiza aprofundata asupra fenomenului coincidentelor ne-a lasat celebrul psiholog Carl Jung. El a definit coincidenta sau sincronicitatea ca “relatia dintre doua evenimente asociate intre ele de o semnificatie, dar nu si de o conexiune cauza-efect”. Ca orice alt fenomen, sincronicitatea poate gasi explicatii variate in functie de sistemele de valori, credinte, viziuni asupra lumii care ne sunt caracteristice fiecaruia dintre noi. Argumentele pot fi mistice, rationale, psihanalitice, istorice sau religioase. O analiza completa care ar tinti catre satisfacerea tuturor acestor puncte de vedere ar cere, evident, mult mai mult spatiu decat un articol de revista si va reamintesc ca ceea ce am obtine in final ar servi numai pentru a satisface nevoia noastra de a gasi explicatii. De aceea mult mai interesant mi se pare sa raspundem la doua intrebari:

1. Exista ceva ce am putea defini drept “coincidenta semnificativa”?

2. Daca aceasta exista, putem gasi o modalitate de a o folosi?

Pentru cea mai mare parte a oamenilor de stiinta raspunsul firesc va fi “nu”. Ei sustin ca experientele de acest tip (coincidente semnificative) chiar daca frapeaza prin ciudatenie si o frecventa destuI de importanta, nu sunt determinate de divin, nu pot fi explicate mistic, ci sunt doar o expresie normala a intamplarii, a realului care este accesibil sau nu perceptiei noastre. Ignorarea legilor naturii, spun ei, determina pe cale de consecinta apelul la superstitii, inventarea unor cauze supranaturale care sa explice fenomenul.
Sa presupunem ca acest punct de vedere este cel mai apropiat de adevar .
Dar, cum explicam atunci acele coincidente care ne conduc catre un sens clar, pentru ca survin prea ordonat si sunt prea „semnificative” pentru a mai putea crede ca nu sunt altceva decat simplul produs al intamplarii.
Mie mi se pare surprinzator faptul ca ceea ce acesti oameni de stiinta “hiper-rationalisti” uita complet (sau, cel putin, refuza sa ia in considerare) sunt chiar descoperiri stiintifice in domeniul mecanicii cuantice, geometriei fractale si matematicii haosului care ne demonstreaza faptul ca spatiul si timpul sunt concepte relative, ca observatorul influenteaza lucrul observat, ca exista anumite limite a ceea ce poate fi cunoscut cu metodele pe care noi ne-am obisnuit sa le numim stiintifice si mai ales ca legile clasice bazate pe axa cauza-efect functioneaza doar la un nivel “superficial” al realitatii.

La un nivel mai profund cercetari recente incep sa demonstreze ceea ce misticii de toate religiile ne-au invatat de milenii: orice lucru care exista in Univers – atomi, celule, molecule, plante. animale, oameni – nu exista independent, ci participa la o retea dinamica de interconexiuni careia abia acum incepem sa-i intrevedem unele semnificatii. Pentru ca nu am spatiul necesar sa aprofundez aceasta problema ii trimit pe cititorii interesati la extraordinara carte a lui Fritjof Capra -“Taofizica” – tradusa acum si in limba romana.

Va propun sa ne intoarcem la problema ridicata de intrebarea noastra initiala: “Coincidentele au o semnificatie?”. Daca in ciuda parerii scepticilor admitem raspunsul “da”, trebuie sa fim gata sa acceptam o “revolutie” in felul nostru de a vedea lumea. In principal trebuie sa admitem ca numeroase evenimente nu sunt intamplatoare, ci urmaresc un “desen” preordonat, pe care noi trebuie sa-I descoperim si sa-I folosim. Fireste, este la latitudinea fiecaruia dintre noi sa gaseasca propriul raspuns la intrebarea “Cine determina coincidenta?”. Poate fi divinitatea, karma, inconstientul colectiv, sansa, fatalitatea s.a.m.d. Important este sa realizam ca:

1. coincidentele exista;
2. ele contin un mesaj;
3. acest mesaj trebuie decodificat;
4. depinde de starea noastra mentala recunoasterea coincidentelor si decodificarea mesajului respectiv.

De aici incolo renunt la explicatii si va adresez rugamintea de a testa practic valabilitatea afirmatiile mele. Va reamintesc ca rezultatele nu pot fi obtinute decat apeland la “sectorul” intuitiv al psihicului cu o atitudine mentala de incredere si deschidere.
Prin urmare, data viitoare cand veti intalni o coincidenta care va surprinde, in loc de a da din umeri sau de a gasi o “explicatie” paranormala este mai bine sa va puneti intrebariie: “Cumva Universul incearca sa-mi comunice ceva?”, “De ce s-a intamplat chiar acest lucru?”, “Care este mesajul pe care ar trebui sa-l inteleg?”.
Folosindu-va intuita cu maximum de deschidere, uitand pe cat posibil de prejudecati si convingeri “osificate” de experienta este foarte probabil sa ajungeti la rezultate surprinzatoare.
Dupa ce ati obtinut aceste prime rezultate urmatoarea intrebare la care va invit sa gasim raspuns este “Numai coincidentele surprinzatoare, iesite din comun, contin un mesaj pentru noi, sau suntem pur si simplu inconjurati de mesaje de acest tip, dar opacitatea noastra ne impiedica sa le percepem si sa le intelegem?”.

Daca inca mai cititi aceste randuri, si vi se pare ca ceea ce spun are un sens, va asigur ca sunteti gata pentru a incerca sa faceti inca un pas care fireste este reprezentat de o noua intrebare: “Nu cumva fiecare persoana pe care o intalnim este de fapt o coincidenta semnificativa?”. Atentie insa la faptul ca raspunzand la aceasta intrebare, puteti pune in discutie intreaga dumneavoastra imagine despre lume, sistemul de valori pe care l-ati folosit pana acum.
Daca veti raspunde prin “da” inseamna ca admiteti faptul ca nimic nu este intamplator, deci FIECARE PERSOANA PE CARE O INTALNIM ARE UN MESAJ PENTRU NOI. Consecinta logica ar fi ca data viitoare cand vom intalni pe cineva, in loc sa schimbam mesaje pline de banalitati si lucruri comune sa incercam sa ascultam cu atitudine corecta daca respectiva persoana nu are ceva a ne spune. Multi dintre dumneavoastra vor fi probabil surprinsi de bogatia de idei si resurse pe care semenii ne-o pot pune la dispozitie daca suntem dispusi sa-i acceptam.
Desigur multi vor obiecta ca este cel putin imprudent sa intram in vorba cu toti necunoscutii. Sunt de acord, dar daca sunteti dispusi sa acceptati faptul ca o persoana are un mesaj pentru dumneavoastra, in scurt timp va veti dezvolta capacitatea de a intui cand este cazul sa intrati in comunicare si cand nu. Cu toate riscurile, imi permit sa va dau cateva sugestii pentru a intelege cand merita sa incercati un dialog cu o persoana necunoscuta:

1. cand al saselea simt va determina sa credeti ca recunoasteti pe cineva, desi ratiunea va spune ca nu v-ati intalnit niciodata cu respectiva persoana;

2. cand aparent din intamplare are loc un schimb de priviri ce vi se pare interesant chiar daca pe moment nu-i gasiti o semnificatie clara;

3. cand intalniti de mai multe ori aceeasi persoana in conditii care nu sunt favorizate de factori obiectivi.

Este foarte probabil ca la inceput nu veti reusi sa intelegeti imediat si cu claritate mesajul emis de persoana respectiva, dar daca veti persevera rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Va reamintiti desigur ca cealalta intrebare pe care v-am propus-o era: Este posibil sa folosim “coincidentele semnificative” in scopuri practice? Pentru a gasi raspunsul va invit sa faceti urmatorul exercitiu:

1. Retrageti-va pentru cateva minute intr-un loc linistit si incercati si intrati intr-o stare de calm mental.

2. Gasiti si definiti cat mai precis posibil intrebarea sau dorinta care va preocupa cel mai mult.

3. Concentrati-va exclusiv asupra dimensiunii “Ce?” evitand orice griji in privinta “Cum?”. Cu alte cuvinte focalizai-va asupra scopului ignorand mijloacele.

4. Intoarceti-va la ocupatia cotidiana, dar pastrandu-va o atitudine de incredere si deschidere si incercati sa observati ce se intampla.

5. Veti constata ca daca nu interveniti asupra acestui “mecanism” cu factori perturbatori de genul anxietatii, fricii, grabei, raspunsurile vi se vor revela mai repede si mai clar decat ati crezut ca este posibil.

Nu dezarmati daca nu obtineti de la primele incercari rezultatele dorite.
Procesul mental care este usor de descris in cuvinte este mult mai greu de tradus asa cum se cuvine in realitate. Este vorba si in acest caz de “antrenament”, de practica.
Treptat veti descoperi ca anumite evenimente par sa aiba loc tocmai pentru a va conduce catre destinatia dorita. Veti descoperi ca deseori un eveniment aparent dezastruos ascunde un mesaj esential pentru succesul dumneavoastra, ca fapte si situatii aparent potrivnice se pot transforma in borne de orientare pe drumul evolutiei personale.

Inchei exprimandu-mi speranta ca nu am fortat prea mult sistemul dumneavoastra de valori, viziunea pe care o aveti asupra lumii. In articolul din numarul trecut mi-am permis sa spun ca fiecare dintre noi are o misiune de indeplinit pe Pamant, ca aceasta misiune nu poate fi aleasa, ci trebuie descoperita. De data aceasta am adaugat ca Universul ne furnizeaza toate mijloacele pentru a indeplini aceasta misiune, cu conditia sa invatam cum trebuie sa privim si sa ascultam folosindu-ne capacitatea intuitiva.
Poate ar fi fost potrivit sa va ofer mai multe exemple, sugestii, explicatii, dar pentru a nu deveni plictisitor am incercat sa folosesc un minimum de spatiu.
Spor la lucru si… bune coincidente!

Manipulati si evitati sa fiti manipulati! – 5 – Legea Autoritatii

Sa presupunem ca, raspunzand unui anunt din ziar, cineva se ofera voluntar pentru un experiment, care se tine la Facultatea de Psihologie, despre “efectele pedepsei asupra procesului de invatare si a memoriei”.
Coordonatorul experimentului, un profesor de la facultate, ii spune respectivului ca va avea un partener, anume pe dvs., si ca dvs. trebuie sa va amintiti niste cuvinte pe care le-ati memorat deja.
In timp ce il va leaga de un scaun si va ataseaza niste electrozi la piept, coordonatorul ii explica voluntarului ca sarcina lui este ca, pentru fiecare raspuns incorect, sa va administreze un soc electric prin intermediul unui comutator pe care il are la dispozitie.
Intensitatea socurilor va fi din ce in ce mai mare. Voluntarul devine un pic ingrijorat, dar coordonatorul il linisteste spunandu-i ca socurile, chiar daca la un moment dat vor fi dureroase, nu vor avea nici efect permanent.

Si experimentul incepe.
Dupa cateva raspunsuri corecte, o dati in bara si partenerul va sanctioneaza prompt: 15 V, o mica tresarire, nimic grav.
Urmeaza alte cateva greseli: 30 V, 45 V, 60 V…
Socurile incep sa fie dureroase, la 120 V tipati. La 150 V urlati de-a binelea si spuneti ca vreti sa renuntati, dar coordonatorul ii cere voluntarului, pe un ton ferm, sa continue. La 190 V incercati sa va smulgeti din scaun, de-abia va puteti concentra pentru a da un raspuns… 240 V, 255 V, 270 V… Va rugati, loviti cu picioarele in pereti de durere, raspundeti la intamplare…
Partenerul dvs. e alb la fata, dar coordonatorul tipa la el sa nu renunte si el continua sa apese pe comutator.
Este cumva un cosmar? Facultatea asta de psihologie e chiar o facultate sau o camera de tortura condusa de psihopati?

Experimentul descris anterior nu este imaginar; el a fost facut in realitate acum 20 de ani, dar scopul lui nu avea nici o legatura cu procesul de invatare; se urmarea doar sa verifice pina la ce punct un om obisnuit era capabil sa aplice un asemenea tratament unui nevinovat, fara nici un alt motiv decat ordinele unei autoritati (reprezentate in cazul de fata de coordonator).
Victima, evident, nu primea nici un soc electric, ea era un actor angajat de cercetatori sa simuleze efectele descrise mai sus.
Poate parea de necrezut, dar aproape 70% din cei testati (persoane normale si alese la intamplare) au urmat ordinele primite, ajungand sa administreze socul maxim de 450 V, in ciuda suferintei evidente a “victimei”.
Sa mentionam ca acesti voluntari erau perfect constienti de durerile care le provocau, experimentul nu le placea deloc, vroiau sa plece, dar continuau totusi sa apese pe comutator cand coordonatorul le cerea s-o faca.
Concluzia experimentului confirma un aspect ce ne ingheata sangele in vine: anume disponibilitatea persoanelor adulte de a urma pana la extrem ordinele unei autoritati.

Legea nr.5 Legea “supunerii fata de autoritati”

Se intampla adesea sa subevaluam forta lucrurilor evidente: dintre toate comportamentele automatice pe care le analizam in aceasta serie de articole, acela de a executa ordinele sau de a asculta sfaturile care vin din partea cuiva aflat intr-o pozitie de autoritate are forta cea mai mare.
Ni se pare atat de evident ca trebuie sa ne supunem unui ordin venit “de sus”, incat acordam foarte putina atentie acestui lucru. Explicatia?

Explicatia o constituie adevarata spalare a creierului la care suntem supusi toata viata: acasa trebuie sa ne supunem parintilor, la scoala – profesorilor, pe strada – politistilor, la birou – sefului etc.
Ca sa nu mai vorbim de educatia religioasa care ne spune ca intotdeauna trebuie sa ne supunem lui Dumnezeu.

Este foarte util pentru societate faptul ca cetatenii recunosc o autoritate comuna si ca i se supun.
Supunerea este un element de baza in structura vietii sociale; anarhia nu ar face posibila nici macar simpla convietuire, cu atat mai putin dezvoltarea societatii, a comertului, a stiintei etc.
Supunerea fata de autoritati ne scapa de responsabilitatea rezultatelor actiunilor noastre (ganditi-va la raspunsul-sablon al celor acuzati de crima de razboi: “Eu doar am executat ordine”); in plus, cei aflati de obicei intr-o pozitie de autoritate (parinti, medici, judecatori, politicieni, experti…) sunt intr-adevar mai bine pregatiti decat noi intr-un anumit domeniu si, in mod sigur, toti am constatat cel putin o data ca este mai bine sa-i ascultam pe ei, decat sa procedam dupa capul nostru.
Ca si in cazul celorlalte legi pe care le-am analizat, problema nu este legea in sine (de obicei pozitiva), ci felul mecanic in care reactionam: odata ce am fost educati sa ne supunem autoritatii, riscam sa ne supunem chiar daca ordinele acesteia sunt complet absurde (experimentele facute in locuri unde structura ierarhica este foarte importanta, de exemplu in armata sau intr-un spital, au dovedit ca un ordin deliberat aberant nu este analizat critic, ci este executat fara discutie).

Cat de adevarata este autoritatea careia ne supunem?

Pana acum am vorbit de autoritatea reala. Partea proasta este ca autoritatea se manifesta mai ales prin simboluri, extrem de usor de contrafacut, iar posibilitatile manipulatorului de a va face sa credeti ce vrea el sunt numeroase:

– escrocii de orice nivel au inteles perfect ca, in majoritatea cazurilor, noi ne bazam pe aparente si nu verificam ce ni se spune, pentru ca ni se pare nepoliticos. De aceea ei ne arata doar simboluri exterioare ale autoritatii, lucru extraordinar de usor de realizat;

– publicitatea ne bombardeaza cu tot felul de pareri ale unor “experti”care garanteaza calitatile diverselor produse si nimanui nu-i trece prin cap sa controleze daca sunt, intr-adevar, experti;

– ziaristii sunt convinsi ca pot sa comunice orice prostie publicului si sa fie crezuti, pentru ca “este scris in ziar” sau “s-a spus la televizor”;

– birocratii pot sa ne ceara tot felul de hartii si hartiute, pentru ca “asa este regulamentul”, “acestea sunt ordinele”, sau, mai modern, “asa e rezultatul de la calculator”.

De multe ori autoritatea invocata poate fi o bazaconie, dar Legea “supunerii fata de autoritati” functioneaza perfect:

——————————————————————–

Autoritatea lui John Nobody

Daca un prieten va spune ca feliile de rosii puse pe chelie stimuleaza cresterea parului, probabil nici nu-l veti baga in seama.
Dar daca cititi in ziar ca profesorul John Nobody si echipa lui de la Nowhere University, dupa zece ani de studiu asupra a 4.500 de persoane, au demonstrat eficienta feliilor de rosii in tratarea calvitiei, va repeziti imediat la piata sa luati rosii, fara sa va intrebati vreun moment daca exista un profesor John Nobody si o universitate Nowhere (va rog sa observati cate autoritati am pus pe masa: un profesor si echipa lui, o universitate americana, cercetari timp de 10 ani, 4.500 de persoane, articol in ziar…).

———————————————————————

Povestea de mai inainte, cu rosiile, n-are consecinte majore, dar ganditi-va: chiar daca ar fi fost vorba de o informatie mai importanta, o controla cineva?

Apropo, un prieten mi-a povestit ca, inainte de Revolutie, erau persoane care credeau ca omul cel mai bogat din Romania era numitul “Cap de locuitor”, pentru ca avea nu stiu cate tone de otel, de cereale, de cauciuc etc.

In acelasi context, stiti de ce oamenii politici sunt asa de siguri pe ei cand isi sprijina afirmatiile cu rezultatele unor statistici (imaginare)?
Deoarece s-a constatat ca o astfel de minciuna nu poate fi contracarata decat de specialisti, care n-au timp sa asculte si nici chef sa intervina atunci cand se fac afirmatiile gresite.

Faceti un experiment cu prietenii dvs.: incepeti o fraza cu “Ultimile statistici arata ca…” si spuneti apoi prima idiotenie care va vine in minte. O sa vedeti ca foarte putini au curajul sa va contrazica.
Si, in fine, sa nu uitam ca cineva poate fi un expert adevarat, poate sa fie cinstit si de buna credinta, cu alte cuvinte detine o autoritate reala, dar asta nu inseamna ca are automat dreptate.
Greselilor expertilor ar umple sute de carti…

Cum putem sa ne aparam

Din nefericire, nu exista solutii simple, in afara de acelea pe care vi le-am spus in fiecare articol, adica de a incerca sa tineti ochii deschisi si sa va pastrati independenta de gindire.
Nu putem pune in discutie orice autoritate, nici nu putem sa controlam orice stire sau sa verificam toate informatiile primite, dar putem incerca sa fim putin atenti la veridicitatea autoritatilor cu care avem de-a face.
Obisnuinta de a verifica macar ceea ce ni se pare ciudat previne multe greseli grosolane.