Am dreptate, deci gresesc

Ce sunt iluziile cognitive si cum se manifesta ele

Un individ, obligat prin natura meseriei lui sa calatoreasca foarte des cu avionul, era foarte ingrijorat ca vreun terorist ar fi putut pune o bomba in avionul cu care zbura el. Statisticile aratau ca aceasta probabilitate era extrem de scazuta, totusi asta nu il linistea deloc. Asa ca, intr-o buna zi, a gasit o “solutie”: aceea de a lua mereu o bomba cu el in avion, fiindca citise ca niciodata nu se intamplase sa se afle doua bombe intr-un avion, in acelasi timp.
Stupid, nu? Ati reusit sa descoperiti unde este greseala logica?

S-ar putea ca unii cititori sa-si aminteasca de seria mea de articole de anul trecut despre tehnicile de manipulare. In acele articole incercam sa explic unele mecanisme psihologice prin care evaluam deciziile si actiunile noastre si modul cum manipulatorul, cunoscand aceste mecanisme, poate sa ne determine sa actionam intr-o maniera favorabila lui, fara sa fim constienti de acest lucru.
Acele articole mi-au adus o mare satisfactie, intrucat, pe baza scrisorilor primite, mi-am dat seama ca pentru multi a fost o adevarata surpriza sa descopere multitudinea de cai prin care pot fi influientati in deciziile lor si sa afle ca niste actiuni pe care dredeau ca le-au intreprins in deplina libertate au fost, de fapt, abil determinate de cineva care stia “cum se face”. Dar, daca este surprinzator sa descoperim mecanismele mentale prin care ceilalti pot sa ne induca in eroare, si mai important este sa intelegem felurile in care noi insine ne inselam in perceperea si evaluarea situatiilor. Este evident ca motivele pentru care gresim in alegerile pe care le facem sunt o multime: poate ne bazam pe informatii insuficiente sau incorecte, poate facem greseli de rationament, sau poate ne lasam influientati de emotii, s.a.m.d. Mai mult, pentru fiecare dintre noi pot exista motive psihologice care sa ne determine sa vrem neaparat sa credem in anumite lucruri sau sa nu acceptam adevaruri evidente pentru oricine altcineva.

Analiza greselilor de perceptie, a cauzelor acestora, este unul din principalele domenii de cercetare in psihologia cognitiva si, desigur, nu e cazul sa intram aici in prea multe amanunte. Una dintre aceste cauze merita totusi sa fie cunoscuta mai bine, pentru ca este periculoasa si ne afecteaza pe toti. Este vorba de fenomenul numit iluzie cognitiva. Pentru a intelege exact despre ce este vorba, fara a complica lucrurile degeaba, haideti sa ne gandim la un fenomen analog, cel al iluziilor optice. Priviti desenele alaturate: din cauza felului in care sunt construite, ele pacalesc ochiul, acesta devenind incapabil de a evalua corect forma sau marimea unei linii sau a unei imagini. Desigur, fiecare dintre voi le-a vazut deja de mai multe ori, dar nu le-a considerat mai mult decat o curiozitate amuzanta, fara a se gandi la implicatia lor cea mai importanta: chiar si cand creierul recunoaste, din punct de vedere rational, iluzia, ochiul continua sa perceapa desenul in mod eronat.

Haideti sa vedem cateva situatii: o iluzie cognitiva extrem de raspandita este lipsa de incredere in asa-zisa “probabilitate neconditionata”. Exemplul cel mai evident este cel al jocurilor de noroc: orice copil stie ca bila de la ruleta nu are memorie si ca, la orice aruncare, fiecare numar are exact aceeasi probabilitate de a iesi castigator. Totusi, in ciuda acestei evidente, in toate cazinourile veti gasi jucatori ocupati sa-si noteze numerele iesite castigatoare la aruncarile precedente, pentru a intelege, chipurile, tendinta jocului. Sau, si mai clar, multi sunt convinsi ca, dupa un lung sir de “negru” un “rosu” devine din ce in ce mai probabil. Logica ne spune ca o asemenea impresie e o tampenie, totusi, in situatia respectiva, 95% dintre oameni ar paria pe “rosu”.

Ca sa nu mai vorbim de lipsa totala de sens a jocurilor de tip “bani in lant”: un simplu calcul matematic ne arata ca dupa numai 15 ramificatii, ar trebui sa fie implicata in joc toata populatia mondiala, inclusiv nou-nascutii. Totusi, in multe tari, a fost necesar sa se interzica prin lege asemenea jocuri, pentru ca intotdeauna se gaseau cateva zeci de mii de oameni dispusi sa creada ca e posibil sa dai acum o anumita suma de bani si sa primesti dupa catva timp de 100 de ori mai mult.

Am inteles, cred, ce e cu iluzia cognitiva. Si ganditi-va: daca in situatii asa de clare, cu atat de putine variabile, faceam asemenea greseli grosiere, ne putem inchipui cum stau lucrurile in situatii mai complexe. Vom analiza in numarul viitor felul in care aceste mecanisme functioneaza pe piata bursiera, in stabilirea planurilor de marketing, in alegeri, s.a.m.d., in speranta de a contribui la mersul lucrurilor in bine.

Intre timp, puteti sa fiti un pic suspiciosi si sa va intrebati: “trebuie sa cred tot ceea ce vad?”

Bruno Medicina