Frica!

iunie 16, 1997/0 Comentarii/în /de Bruno

– Va inspaimanta ideea de a calatori cu avionul’?
– Va este frica de batranete?
– Sau de saracie?
– Sau de boli?
– Sau de somaj?
– Va este teama sa luati decizii?
– Sa va aparati drepturile?
– Aveti alte spaime specifice?
– Sau le aveti pe toate?

Dar ce este exact frica? Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem? Este ceva de care trebuie sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in avantajul nostru?

Am scris cu ceva timp in urma in paginile acestei reviste ca in drumul spre succes intalnim de fapt numai doua obstacole reale: frica si lenea. Dar cum lenea nu este altceva decat teama de a ne pune la treaba, devine evident faptul ca frica, sub toate formele ei, este unicul adevarat dusman al visurilor noastre de succes. Va propun sa incercam a cunoaste ceva in plus despre acest inamic, pentru a vedea daca nu este cumva posibil sa-i anihilam.
Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel mai greu definite. In cazul de fata, toata lumea stie ce este frica, toti am simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o definitie precisa, (de fapt aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu cunosti cu precizie). Sa facem o mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile.

In primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei “paliere” ale fricii.

La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica; frica de a vorbi in public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi agresat etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de obicei legate de experienta personala. Daca le vom analiza cu rabdare vom constata insa ca in ciuda varietatii lor, aceste temeri pot fi clasificate in cateva “categorii” mai importante.

Astfel ajungem la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul anumitor situatii, devin legate de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel “locuiesc’ printre altele: frica refuzului, falimentului, dezaprobarii singuratatii, s.a.m.d.
Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand diferite situatii cu care ne intalnim cotidian. Refuzul, de exemplu, este refuz independent de forma prin care se manifesta sau este exprimat, si confruntarea cu acesta poate induce conditionari care ne vor influenta perioade lungi din viata.

Varful „piramidei” fricii, frica de „nivelul III” este, oricat de ciudat ni s-ar parea, reprezentat de o unica angoasa: teama ca nu vom reusi – frica de esec, de a nu face fata.
Sunteti surprinsi? Reflectati cu atentie si o sa descoperiti ca la baza fiecarei temeri se afla convingerea ca nu vom fi in stare sa infruntam ceea ce realitatea ne pune in fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine” ci numai in legatura cu o anumita situatie. In plus, nu se raporteaza la momentul prezent ci numai la viitor (viitor in sens de 10 minute sau de 10 ani, nu conteaza). Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci chiar cu problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva.
Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi capabili sa facem fata.
Sa intram putin in amanunte:

– frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca mi-as pierde servciul nu as fi in stare sa infrunt situatia;

– frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca as fi bolnav nu as sti cum sa ma descurc;

– frica de singuratate se bazeaza pe imaginea conform careia daca as ramane singur nu as sti ce sa fac.

Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frica? Raspunsul este evident: de nimic.
Prin urmare frica nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati. Sa incercam in continuare sa descoperim si alte laturi ale acestui adevar.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil daca nu ar fi bine sa gasim un sistem prin care sa putem scapa de frica odata pentru totdeauna.
Eroare: in afara faptului ca frica este un sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie in ceea ce facem si prin aceasta ne permite autoprotectia, trebuie sa admitem cateva principii:

Atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.
Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte” intelectuala si spirituala. Independent de experienta si capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.

Aceasta ne conduce catre un al doilea principiu.
Actiunea este o conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este calea prin care ne putem asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il invidiati pentru curajul, v-ar putea confirma faptul ca s-a confruntat cu frica, dar a ales sa o infrunte actionand.

Astfel ajungem la cel de-al treilea principiu.
A infrunta o situatie de care ne este teama este mult mai putin inspaimantator decat a trai cu o frica ascunsa care ne poate „dinamita” increderea in propriile noastre forte. Cu cat limitam mai mult existenta noastra pentru a „evita temerile” cu atat mai mult scade respectul fata de propria persoana. Este vorba de exemplul clasic al strutului care isi ascunde capul in nisip.
Ironia sortii consta in faptul ca refuzand sa infruntam o anumita problema, evitam sa ne expunem unui stres, unui consum nervos mult mai mare decat cel pe care I-ar pretinde actiunea concreta…

Concluzie
Acum cateva saptamani am gasit pe Internet o stire care mi-a atras atentia: intr-o suburbie a Los Angeles-ului exista un club de persoane bolnave de SIDA care constientizand ca sunt de fapt condamnate la moarte, au inteles ca nu mai au nimic de pierdut si in consecinta, se dedica unor activitati pe care “inainte” nu ar fi indraznit niciodata sa le desfasoare: parasutisrn, alpinism, curse auto, etc.
Aceasta m-a determinat sa ma gandesc la faptul ca, in fond, fiecare dintre noi (fie ca ne place sau nu gandul acesta), suntem „condamnati la moarte”. Mi s-a parut interesant si extrem de emotionant faptul ca abia in momentul in care constientizam inevitabilitatea mortii avem cele mai mari sanse de a trai o viata mai intensa si incarcata de semnificatii, distrugand limitele pe care temerile noastre ni le-au creat.
Mi-a venit in minte un vechi sfat al samurailor: „Atunci cand esti in lupta, aminteste-ti ca oricum vei muri”

Ce am vrut sa spun de fapt in aceste randuri? Frica este, pana la un punct, un sentiment sanatos care ne determina sa privim cu seriozitate consecintele actiunilor noastre, dar se poate transforma foarte usor intr-o capcana care ne va limita existenta impiedicandu-ne inaintarea catre obiectivele vizate si consumandu-ne inutil energia intr-o „lupta cu fantasmele”.

Daca vom reusi sa acceptam faptul ca unicul lucru in fata caruia suntem lipsiti de putere este moartea, ne va fi mult mai usor sa intelegem ca de fapt suntem in stare sa facem fata la orice ni se poate intampla.
Un vechi proverb spune: „Nu-i da, Doamne, romanului cate poate sa indure!” Cred ca aceste cuvinte pot fi interpretate si altfel decat intr-o cheie fatalista.
Ce-ar fi ca din cand in cand sa ne punem intrebarea: ce castig daca in loc de a o infrunta aleg sa imi „conserv” frica?
Raspunsul ii puteti afla ACTIONAND!

Dictatura normelor!

mai 18, 1997/0 Comentarii/în Programare Neuro Lingvistica, Programare Neuro Lingvistica, Programare Neuro Lingvistica, Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

“Orice prost poate face o regula si orice prost o poate respecta”
Citește mai mult

Puterea coincidentei!

aprilie 16, 1997/0 Comentarii/în Pretul Succesului, Pretul Succesului, Pretul Succesului, Pretul Succesului, Pretul Succesului, Pretul Succesului, Pretul Succesului, Pretul Succesului, Pretul Succesului, Pretul Succesului/de Bruno

“Mintea intuitiva este un dar divin, iar mintea rationala este fidelul servitor al acesteia. Noi am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul”
Albert Einstein

– Vi s-a intamplat vreodata sa intalniti o persoana, pe care nu ati vazut-o de mult timp, dupa ce fara nici un motiv special v-ati gandit la ea cu putin inainte?
– Ati deschis vreodata la intamplare o carte sau o revista, gasind chiar informatia de care aveati nevoie in acel moment?
– Nu vi s-a intamplat niciodata sa fiti frapati de o fraza, de o expresie neobisnuita si apoi sa o reauziti in cursul zilei, in situatii complet diferite?
– Vi s-a intamplat ca exact in momente de “jena” financiara cineva sa va plateasca o datorie de care nu va mai aduceati aminte?
– Uneori, dupa ce intreaga zi v-ati chinuit sa gasiti solutia unei probleme, vi s-a intamplat sa gasiti raspunsul, ca din intamplare, vorbind cu un necunoscut sau apteptand pur si simplu tramvaiul?
– Cate decizii importante pentru existenta dumneavoastra ati luat datorita unor mici evenimente, aparent fara sens?

Daca in existenta dumneavoastra v-ati intalnit cu cel putin o parte din aceste situatii inseamna ca sunteti gata pentru a invata sa folositi

Puterea coincidentei!

Inainte de a lua startul este necesar sa fixam o premisa. S-a spus ca scopul cunoasterii nu este euristic ci hedonistic; cu alte cuvinte, cand noi gasim o explicatie pentru un fenomen nu tindem atat spre a stabili un “adevar” cat spre a gasi un model coerent, care poate satisface necesitatea noastra de a intelege lumea ce ne inconjoara.
lata un exemplu: in Grecia antica orice elev invata si prin urmare “stia” ca fulgerele sunt expresia supararii lui Zeus, in timp ce orice elev de azi invata si deci “stie” ca ele sunt produsul descarcarilor electrice intre nori.
Dincolo de aparente, eu nu vad mari diferente intre cele doua explicatii, deoarece amandoua servesc perfect unui singur scop – a lamuri un fenomen. Mai mult, nici una dintre explicatii nu schimba efectul real: daca sunt lovit de un fulger ma prefac in cenusa.

De ce am dat acest exemplu? Pentru ca de fiecare data cand ne aflam in fata unui argument “border line” (de granita). este foarte usor sa comitem doua erori comune: prima este excesul de scepticism care ne determina sa negam tot ce nu reusim sa analizam si sa masuram, definind faptul sau lucrul respectiv drept o banala superstitie; a doua eroare, de “semn contrar”, este aceea de a crede orbeste, a pune ceea ce percepem ca un fenomen foarte interesant pe seama unor speculatii de genul fenomenelor paranormale, spiritismului etc.

O analiza aprofundata asupra fenomenului coincidentelor ne-a lasat celebrul psiholog Carl Jung. El a definit coincidenta sau sincronicitatea ca “relatia dintre doua evenimente asociate intre ele de o semnificatie, dar nu si de o conexiune cauza-efect”. Ca orice alt fenomen, sincronicitatea poate gasi explicatii variate in functie de sistemele de valori, credinte, viziuni asupra lumii care ne sunt caracteristice fiecaruia dintre noi. Argumentele pot fi mistice, rationale, psihanalitice, istorice sau religioase. O analiza completa care ar tinti catre satisfacerea tuturor acestor puncte de vedere ar cere, evident, mult mai mult spatiu decat un articol de revista si va reamintesc ca ceea ce am obtine in final ar servi numai pentru a satisface nevoia noastra de a gasi explicatii. De aceea mult mai interesant mi se pare sa raspundem la doua intrebari:

1. Exista ceva ce am putea defini drept “coincidenta semnificativa”?

2. Daca aceasta exista, putem gasi o modalitate de a o folosi?

Pentru cea mai mare parte a oamenilor de stiinta raspunsul firesc va fi “nu”. Ei sustin ca experientele de acest tip (coincidente semnificative) chiar daca frapeaza prin ciudatenie si o frecventa destuI de importanta, nu sunt determinate de divin, nu pot fi explicate mistic, ci sunt doar o expresie normala a intamplarii, a realului care este accesibil sau nu perceptiei noastre. Ignorarea legilor naturii, spun ei, determina pe cale de consecinta apelul la superstitii, inventarea unor cauze supranaturale care sa explice fenomenul.
Sa presupunem ca acest punct de vedere este cel mai apropiat de adevar .
Dar, cum explicam atunci acele coincidente care ne conduc catre un sens clar, pentru ca survin prea ordonat si sunt prea „semnificative” pentru a mai putea crede ca nu sunt altceva decat simplul produs al intamplarii.
Mie mi se pare surprinzator faptul ca ceea ce acesti oameni de stiinta “hiper-rationalisti” uita complet (sau, cel putin, refuza sa ia in considerare) sunt chiar descoperiri stiintifice in domeniul mecanicii cuantice, geometriei fractale si matematicii haosului care ne demonstreaza faptul ca spatiul si timpul sunt concepte relative, ca observatorul influenteaza lucrul observat, ca exista anumite limite a ceea ce poate fi cunoscut cu metodele pe care noi ne-am obisnuit sa le numim stiintifice si mai ales ca legile clasice bazate pe axa cauza-efect functioneaza doar la un nivel “superficial” al realitatii.

La un nivel mai profund cercetari recente incep sa demonstreze ceea ce misticii de toate religiile ne-au invatat de milenii: orice lucru care exista in Univers – atomi, celule, molecule, plante. animale, oameni – nu exista independent, ci participa la o retea dinamica de interconexiuni careia abia acum incepem sa-i intrevedem unele semnificatii. Pentru ca nu am spatiul necesar sa aprofundez aceasta problema ii trimit pe cititorii interesati la extraordinara carte a lui Fritjof Capra -“Taofizica” – tradusa acum si in limba romana.

Va propun sa ne intoarcem la problema ridicata de intrebarea noastra initiala: “Coincidentele au o semnificatie?”. Daca in ciuda parerii scepticilor admitem raspunsul “da”, trebuie sa fim gata sa acceptam o “revolutie” in felul nostru de a vedea lumea. In principal trebuie sa admitem ca numeroase evenimente nu sunt intamplatoare, ci urmaresc un “desen” preordonat, pe care noi trebuie sa-I descoperim si sa-I folosim. Fireste, este la latitudinea fiecaruia dintre noi sa gaseasca propriul raspuns la intrebarea “Cine determina coincidenta?”. Poate fi divinitatea, karma, inconstientul colectiv, sansa, fatalitatea s.a.m.d. Important este sa realizam ca:

1. coincidentele exista;
2. ele contin un mesaj;
3. acest mesaj trebuie decodificat;
4. depinde de starea noastra mentala recunoasterea coincidentelor si decodificarea mesajului respectiv.

De aici incolo renunt la explicatii si va adresez rugamintea de a testa practic valabilitatea afirmatiile mele. Va reamintesc ca rezultatele nu pot fi obtinute decat apeland la “sectorul” intuitiv al psihicului cu o atitudine mentala de incredere si deschidere.
Prin urmare, data viitoare cand veti intalni o coincidenta care va surprinde, in loc de a da din umeri sau de a gasi o “explicatie” paranormala este mai bine sa va puneti intrebariie: “Cumva Universul incearca sa-mi comunice ceva?”, “De ce s-a intamplat chiar acest lucru?”, “Care este mesajul pe care ar trebui sa-l inteleg?”.
Folosindu-va intuita cu maximum de deschidere, uitand pe cat posibil de prejudecati si convingeri “osificate” de experienta este foarte probabil sa ajungeti la rezultate surprinzatoare.
Dupa ce ati obtinut aceste prime rezultate urmatoarea intrebare la care va invit sa gasim raspuns este “Numai coincidentele surprinzatoare, iesite din comun, contin un mesaj pentru noi, sau suntem pur si simplu inconjurati de mesaje de acest tip, dar opacitatea noastra ne impiedica sa le percepem si sa le intelegem?”.

Daca inca mai cititi aceste randuri, si vi se pare ca ceea ce spun are un sens, va asigur ca sunteti gata pentru a incerca sa faceti inca un pas care fireste este reprezentat de o noua intrebare: “Nu cumva fiecare persoana pe care o intalnim este de fapt o coincidenta semnificativa?”. Atentie insa la faptul ca raspunzand la aceasta intrebare, puteti pune in discutie intreaga dumneavoastra imagine despre lume, sistemul de valori pe care l-ati folosit pana acum.
Daca veti raspunde prin “da” inseamna ca admiteti faptul ca nimic nu este intamplator, deci FIECARE PERSOANA PE CARE O INTALNIM ARE UN MESAJ PENTRU NOI. Consecinta logica ar fi ca data viitoare cand vom intalni pe cineva, in loc sa schimbam mesaje pline de banalitati si lucruri comune sa incercam sa ascultam cu atitudine corecta daca respectiva persoana nu are ceva a ne spune. Multi dintre dumneavoastra vor fi probabil surprinsi de bogatia de idei si resurse pe care semenii ne-o pot pune la dispozitie daca suntem dispusi sa-i acceptam.
Desigur multi vor obiecta ca este cel putin imprudent sa intram in vorba cu toti necunoscutii. Sunt de acord, dar daca sunteti dispusi sa acceptati faptul ca o persoana are un mesaj pentru dumneavoastra, in scurt timp va veti dezvolta capacitatea de a intui cand este cazul sa intrati in comunicare si cand nu. Cu toate riscurile, imi permit sa va dau cateva sugestii pentru a intelege cand merita sa incercati un dialog cu o persoana necunoscuta:

1. cand al saselea simt va determina sa credeti ca recunoasteti pe cineva, desi ratiunea va spune ca nu v-ati intalnit niciodata cu respectiva persoana;

2. cand aparent din intamplare are loc un schimb de priviri ce vi se pare interesant chiar daca pe moment nu-i gasiti o semnificatie clara;

3. cand intalniti de mai multe ori aceeasi persoana in conditii care nu sunt favorizate de factori obiectivi.

Este foarte probabil ca la inceput nu veti reusi sa intelegeti imediat si cu claritate mesajul emis de persoana respectiva, dar daca veti persevera rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Va reamintiti desigur ca cealalta intrebare pe care v-am propus-o era: Este posibil sa folosim “coincidentele semnificative” in scopuri practice? Pentru a gasi raspunsul va invit sa faceti urmatorul exercitiu:

1. Retrageti-va pentru cateva minute intr-un loc linistit si incercati si intrati intr-o stare de calm mental.

2. Gasiti si definiti cat mai precis posibil intrebarea sau dorinta care va preocupa cel mai mult.

3. Concentrati-va exclusiv asupra dimensiunii “Ce?” evitand orice griji in privinta “Cum?”. Cu alte cuvinte focalizai-va asupra scopului ignorand mijloacele.

4. Intoarceti-va la ocupatia cotidiana, dar pastrandu-va o atitudine de incredere si deschidere si incercati sa observati ce se intampla.

5. Veti constata ca daca nu interveniti asupra acestui “mecanism” cu factori perturbatori de genul anxietatii, fricii, grabei, raspunsurile vi se vor revela mai repede si mai clar decat ati crezut ca este posibil.

Nu dezarmati daca nu obtineti de la primele incercari rezultatele dorite.
Procesul mental care este usor de descris in cuvinte este mult mai greu de tradus asa cum se cuvine in realitate. Este vorba si in acest caz de “antrenament”, de practica.
Treptat veti descoperi ca anumite evenimente par sa aiba loc tocmai pentru a va conduce catre destinatia dorita. Veti descoperi ca deseori un eveniment aparent dezastruos ascunde un mesaj esential pentru succesul dumneavoastra, ca fapte si situatii aparent potrivnice se pot transforma in borne de orientare pe drumul evolutiei personale.

Inchei exprimandu-mi speranta ca nu am fortat prea mult sistemul dumneavoastra de valori, viziunea pe care o aveti asupra lumii. In articolul din numarul trecut mi-am permis sa spun ca fiecare dintre noi are o misiune de indeplinit pe Pamant, ca aceasta misiune nu poate fi aleasa, ci trebuie descoperita. De data aceasta am adaugat ca Universul ne furnizeaza toate mijloacele pentru a indeplini aceasta misiune, cu conditia sa invatam cum trebuie sa privim si sa ascultam folosindu-ne capacitatea intuitiva.
Poate ar fi fost potrivit sa va ofer mai multe exemple, sugestii, explicatii, dar pentru a nu deveni plictisitor am incercat sa folosesc un minimum de spatiu.
Spor la lucru si… bune coincidente!

Cand alegi un tel, tinteste Luna!

martie 20, 1997/0 Comentarii/în Programare Neuro Lingvistica/de Bruno

“Nu ti se va darui niciodata o dorinta fara posibilitatea de a o indeplini. Dar va trebui sa muncesti din greu pentru aceasta”.
“Daca gasesti justificari pentru limitele tale, o sa le ai intr-adevar”.
Richard Bach

**************************************

Daca doriti sa construiti o casa, trebuie sa faceti un proiect.
Daca doriti sa faceti afaceri, trebuie sa pregatiti un plan de marketing.
Daca doriti sa faceti o calatorie trebuie sa stabiliti un itinerar.
Daca doriti sa atingeti o performanta sportiva trebuie sa urmariti un program de antrenament.

Este adevarat ca uneori un individ deosebit de dotat (si/sau norocos) poate sa obtina rezultate “improvizand”. Totusi nici un proiect complex nu a fost dus la bun sfirsit fara o atenta programare prealabila. Pe de alta parte este suficient sa privim in jur pentru a constata care pot fi rezultatele unei proaste planificari.
Nu este de mirare deci, ca si in ceea ce priveste obiectivele personale o planificare atenta mareste cu mult sansa de a reusi.

S-au scris sute de carti in ceea ce priveste “arta” succesului. Ideosebi profetii “visului american” propun in mod constant “retete” care nu sunt altceva decat variante ale unui algoritm destul de simplu:

1. a hotari care este obiectivul;
2. a face un plan pentru atingerea acestui obiectiv;
3. a pune “la lucru” toate competentele, ambitia si rabdarea necesare pentru indeplinirea acestui plan.

Formulei acesteia pe care multi o considera aproape “perfecta” eu i-as adauga, la punctul 4 – flexibilitatea de a schimba la nevoie planul. Desigur se pune intrebarea: “Daca lucrurile sunt asa de simple, de ce atunci oamenii de succes sunt asa de putini?”

In realitate se pare ca “profetii succesului” nu iau in considerare faptul ca de obicei problemele cele mai mari nu apar atunci cand se urmareste atingerea unui obiectiv, ci in etapa premergatoare, cand se incearca stabilirea, alegerea obiectivului respectiv.
Pentru cea mai mare parte dintre noi sarcina de a stabili obiective personale se dovedeste extrem de grea. De ce?
In primul rand pentru ca atunci cand ne gandim la stabilirea unui obiectiv trebuie de fapt sa luam hotarari importante despre ceea ce efectiv vom face cu viata noastra, si aceasta determina desigur conotatii care nu pot fi infruntate cu usurinta.
A doua problema consta in aceea ca libertatea de care dispunem face intotdeauna mai grea alegerea. in ultima instanta alegerea unui obiectiv inseamna un proces de analiza prin care renuntam la o multime de alte posibilitati. Pentru foarte multi dintre noi acest proces de selectie determina inconfort psihic, angoasa si in cazuri extreme chiar o “paralizie” volitionala. In fine, pentru ca suntem in mod constant bombardati de informatii, ne este destul de greu sa judecam “la rece”.
Mass – media ne propune pe toate canalele un anumit model de succes si stil de viata la care suntem treptat impinsi sa ne adecvam, chiar daca aceasta nu corespunde deloc cu exigentele noastre mai profunde, cu structura noastra psihica.

Daca luam in discutie procesul de alegere a obiectivelor, trebuie sa tinem cont ca acestea au o legatura directa cu viziunea noastra asupra lumii, cu propria scara a valorilor. Este, desigur, vorba de ceva extrem de personal asupra caruia fiecare merita sa ne oprim cu mai multa atentie. in cuprinsul acestui articol eu incerc sa va propun o parte din viziunea mea, cu care nu neaparat trebuie sa fiti de acord.
Am aceasta indrazneala deoarece eu gasesc aceasta idee extrem de motivanta si raman convins ca mai important decat bazele realiste ale unei viziuni este gradul de utilitate al acesteia. Convingerea mea este ca fiecare dintre noi are pe pamant o “misiune” si s-a nascut cu toate calitatile necesare pentru a o indeplini cu succes. “Misiunea” aceasta nu poate fi aleasa, ea trebuie descoperita.
A descoperi “misiunea” personala poate fi munca intregii vieti si aceasta determina ca uneori descoperirea misiunii sa fie ceva mai important decat procesul de indeplinire a ei. Obiectivele pe care ni le propunem pe termen scurt si mediu, deci la inceputul fiecarei zile sau saptamani, ar trebui sa ne ajute in parcurgerea unui nou segment pe calea indeplinirii misiunii noastre.
Sunt convins ca acesta este secretul a ceea ce numim satisfactie personala.
Acordul actiunilor cu drumul catre indeplinirea misiunii determina o stare de bine, in timp ce disonanta dintre obiectivele pe care ni le stabilim si misiunea personala este aproape sigur principalul motiv de insatisfactie.
Desigur, a va oferi sfaturi in ceea ce priveste gasirea misiunii voastre ar fi o proba de orgoliu exagerat. De aceea pot numai sa va propun cateva intrebari care se vor putea constitui in “balize”.
Cand o sa aveti cateva ore libere si chef pentru a reflecta un pic luati un creion si cateva coli de hartie si faceti urmatoarele “exercitii”:

1. Descrieti ziua voastra ideala : cu cine v-ati intalni, ce ati face, unde v-ati duce. incercati sa fixati un numar cat mai mare de detalii, mai ales cu privire la senzatiile pe care le-ati trai.

2. Descrieti mediul vostru ideal. Apoi incercati sa precizati cum vedeti locul perfect pentru voi.

3. Faceti un “inventar” al viselor voastre in privinta a ceea ce ati vrea sa fiti, sa faceti, sa dobanditi. Intrebarea cheie pe care trebuie sa o puneti este: “Ce as face daca as sti ca nu pot gresi”?. Scrieti fara pauza cel putin 15 minute incercand sa nu va fixati nici un fel de limite. Daca aceasta va poate fi de folos, va propun sa va imaginati ca ati gasit lampa lui Aladin si in consecinta “duhul” este in serviciul vostru: puneti pe hartie toate dorintele voastre in domeniul social, profesional, material, spiritual, sentimental etc.
Cand ati terminat aceste trei exercitii, incercati sa descoperiti daca este ceva comun in spatele dorintelor voastre exprimate la fiecare punct, de ce vi se pare ca aveti intr-adevar nevoie de acele lucruri si mai ales daca acele dorinte sunt intr-adevar ale voastre sau au fost impuse din afara.
A invata sa recunoastem aspiratiile noastre adevarate este desigur un proces dificil. in fata “spalaturii de creier” pe care mai mult sau mai putin direct ne-o administreaza factori externi ca mass – media, preoti, profesori, politicieni, parinti etc. singurele arme cu care ne putem apara sunt introspectia si independenta in judecata. Dupa “rezolvarea” primelor trei “exercitii” aproape sigur aveti deja niste indicatii despre “misiunea” voastra. Pe aceasta baza putem continua cu urmatoarele puncte.

4. Referitor la obiectivele personale pe care le considerati cu adevarat importante consemnati in scris o estimare despre cat timp aveti nevoie pentru a le atinge. De fiecare data cand se vorbeste despre obiective trebuie sa tinem cont de “chenarul” temporal in care actionam.

5. Alegeti patru obiective mai importante pentru anul acesta si scrieti tot ceea ce va determina sa le considerati ca atare. Daca veti reusi sa gasiti motive suficiente si sa le exprimati cu claritatea o sa va dati seama ca aveti capacitatea de a le atinge. Cheia succesului este, sa nu uitam, motivatia pe care eu as defini-o tocmai ca “motiv in actiune”.

6. Controlati formularea obiectivului: a. obiectivul trebuie scris in sens pozitiv; b. trebuie redactat cu maxima precizie; c. este necesara elaborarea unei proceduri de verificare; d. stabiliti parghiile pe care le puteti folosi pentru a pastra controlul situatiei; e. verificati daca obiectivul vostru nu intra in conflict cu interesele legitime ale altora.
Pentru a folosi o formula tipic americana trebuie sa controlati ca obiectivul vostru sa fie “SMART”, adica: Specific, Masurabil, Accesibil, Realist si bazat pe Timp.

7. Faceti o lista cu resursele cele mai importante pe care le aveti la dispozitie. Fiecare dintre noi detine in grad variabil resurse in sensul de talent, capacitati, relatii, cunostinte etc.
Din pacate foarte multi nu reusesc sa exploateze aceste resurse tocmai datorita lipsei de organizare. in cazul in care ati trait anumite experiente in cursul carora ati utilizat aceste resurse, descrieti respectivele situatii in scris. Astfel veti avea o proba foarte concreta asupra faptului ca detineti aceste resurse si ati reusit deja sa le folositi cu succes.

8. Descrieti genul de persoana care ar trebui sa deveniti pentru a dobandi un maximum de sanse in indeplinirea obiectivelor pe care le-ati ales. Americanii spun ca pentru a castiga 1 milion de dolari trebuie in primul rand sa devii o persoana in stare sa castige 1 milion de dolari.
Adevaratul motiv pentru care stabilim si urmarim obiective este nevoia de afirmare, de dezvoltare. Luate in sine obiectivele nu inseamna mare lucru. Esential este procesul prin care veti deveni persoana capabila sa le atinga.
Obstacolele pe care le intalniti si depasiti in acest proces constituie sursa celui mai profund si durabil sentiment de satisfactie, de implinire personala.

9. Consemnati in cateva fraze ceea ce va impiedica sau v-a impiedicat in indeplinirea aspiratiilor voastre. Veti descoperi ca in majoritatea cazurilor vinovate sunt limitele pe care voi insiva le-ati creat. In ultima analiza, exista doar doua obstacole in calea succesului: lenea si frica.. Distrugeti-le!

10.Reveniti la cele patru obiective principale pe care vi le-ati fixat si incercati sa realizati o planificare a actiunilor necesare in vederea atingerii acestora. in cazul in care ati parcurs corect procesul de stabilire a obiectivelor o sa descoperiti ca acum ele o sa va apara ca perfect realizabile si nu veti intampina mari dificultati in stabilirea unei strategii pentru transpunerea acestora in practica.

Desigur, intr-un articol de doua pagini este foarte greu de rezumat o problema atat de importanta cum este relatia intre “misiunea” personala si obiectivele pe care ni le fixam. Subliniez insa, ca pe parcursul a numeroase seminarii pe care le-am tinut pe aceasta tema am verificat faptul ca procesul pe care vi l-am prezentat, daca este parcurs corect, poate deveni un bun punct de pornire pentru o mai buna cunoastere de sine.
Important este de retinut faptul ca nici unul dintre raspunsurile pe care le-ati gasit nu este definitiv, ci “perisabil”, deci este necesar ca procesul acesta sa fie repetat cel putin din trei in trei luni. Va fi interesant sa observati cum se schimba aspiratiile voastre pe masura ce atingeti noi nivele de cunoastere, acumulati experienta.
Acesta este motivul pentru care mi se pare potrivit sa inchei cu un proverb Maya: “Cand alegi un tel, tinteste Luna! Chiar daca gresesti, oricum vei fi inconjurat de stele”.

Ce ne invata copilul din noi

martie 15, 1997/0 Comentarii/în Blog, Blog, Blog, Blog, Blog, Blog, Blog, Blog, Blog/de Bruno

Desigur, daca stiti sa folositi o bicicleta, va va fi foarte usor sa dati curs invitatiei mele: incercati sa va aduceti aminte momentele de inceput cand va chinuiati a invata sa “stapaniti” acest vehicul si binenteles de modul in care ati reusit sa atingeti acest obiectiv.

Cred ca vom fi de acord asupra urmatorului “algoritm”:
in primul rand a fost necesar sa castigati incredere intr-un obiect care aparent nu putea sa se tina singur in echilibru, dar realitatea dovedea ca poate fi totusi folosit ca un mijloc foarte simplu de deplasare.
Evident, veti fi avut ocazii diverse de a vedea pe altii stapanind acest “armasar” naravas, dar era vremea ca propriile impresii sa se transforme in convingeri, deci experienta altora sa fie impartasita de catre dumneavoastra.
Problema numarul doi a fost dobandirea curajului de a renunta treptat la spijin si in paralel castigarea dexteritatii de a va mentine echilibrul doar prin intermediul energiei momentului creat prin exercitarea fortei proprii.
O a treia etapa facea tranzitia catre “rafinament”. Trebuia sa invatati a va inclina atunci cand abordati curbele, luptand inpotriva tendintei naturale care va indemna sa evitati ceea ce parea o situatie periculoasa. Daca nu ati fi avut drept proba reusita altora, ati fi crezut vreodata ca “sistemul” cel mai sigur de a evita esecul (caderea) nu este optiunea de a “sta pe margine”, ci abordarea curajoasa a curbelor?
Dupa ce ati traversat obstacolele anterior prezentate, sunt sigur ca ati fost tentati de posibilitatea unor “pauze”. Ati descoperit insa ca desi era posibil sa va odihniti putin, din cand in cand, fara reluarea pedalarii nu ati fi putut ajunge foarte departe.
Finalmente, mai important decat oricare alt lucru ati descoperit ca daca dorim sa atingem obiectivul, necesitatea clara era cea de a ne urca in sa dupa fiecare cadere. Oricat de dureroasa ar fi fost o anumita lovitura, aceasta era doar o oparte din pretul pe care trebuia sa-l platim pentru a obtine ceea ce doream – abilitatea de a merge pe bicicleta.

Din cand in cand ma gandesc la impresionanta cantitate de carti, programe, seminarii, manuale, despre sisteme de a atinge succesul (oricare ar fi semnificatia acestui termen pentru dumneavoastra), fiecare prezentand “retete” (deseori foarte discutabile ca utilitate) si la ce rezultate am obtine in schimb daca am incerca sa facem apel la acea parte din noi care “stie” perfect ce sa faca si care daca nu este blocata cu indoieli, critici, suspiciuni, angoase, ne-ar duce inevitabil la succes. Cu alte cuvinte ce s-ar intampla daca am incerca sa utilizam “copilul din noi care odata, in trecut, a invatat sa mearga cu bicicleta”.

In ceea ce ma priveste gasesc aceasta metafora foarte sugestiva, motiv pentru care va propun sa o analizam in detaliu.

In primul rand pentru a invata sa mergeti cu bicicleta a trebuit sa stiti ca exista ceva care se chiama “a merge cu bicicleta”, sa stiti care este semnificatia acestui ceva si binenteles sa hotarati ca va intereseaza ca acest ceva sa devina parte din experieta voastra. Firesc? Desigur.
Este clar ca nu putem dori si obtine ceva daca nu stiu ce este, ce inseamna acest ceva.
Dar, incredibil, in viata de zi cu zi ignorarea acestui subiect este unul dintre cele mai des intalnite obstacole in calea reusitei noastre.
Cei mai multi dintre noi, sub presiunea miilor de indatoriri ce trebuie indeplinite zilnic, bombardati de o imensa cantitate de mesaje publicitare despre succes si reusita sociala, ajungem sa nu avem o idee clara despre ce muncim.
Cu totii ne dorim succesul, dar daca ati face un mic test asupra dumneavoasrtra si a celor pe care-i cunoasteti, o sa descoperiti ca foarte putine persoane reusesc sa va dea un raspuns corect la intrebarea “Ce inseamna succesul pentru dumneavoastra?”.
Daca raspunsul este, cum se intampla deseori, “o gramada de bani”, aprofundati putin subiectul si o sa descoperiti ca cea mai mare parte a oamenilor habar nu au de ce sa faca cu ei.
Nu ma credeti? Intrebati pe cineva ce ar face cu, sa spunem, 10 milioane de dolari si probabil in noua cazuri din zece veti primi acest raspuns: “O vila sau doua, poate si cu piscina, doua Mercedes-uri si un Jeep, o gramada de imbracaminte, aparatura electronica, calatorii in strainatate, compania unor fete atragatoare… si de obicei aici fantezia se cam termina.
In afara cazului in care vorbiti cu un adevarat om de afaceri, care este obisnuit sa trateze banii drept ceea ce sunt, adica un instrument de munca, o sa descoperiti ca aproape toti ar face cu banii ceea ce au facut asa-zisii “miliardari de carton”, adica nimic inteligent.

Ce putem face pentru a evita drumul catre esec?
Nimic mai mult decat sa respectam o succesiune logica in eforturile noastre.
Sunteti gata? Bine… incepem cu primul pas, capacitatea de…

a alege obiective motivante

… este o calitate atat de importanta, incat sta la baza oricarui succes, oricarei realizari personale, si de aceasta tema ne vom ocupa in detaliu intr-un viitor articol. Deocamdata va propun sa tinem cont de faptul ca o “calatorie” eficace necesita o tinta bine precizata. In caz contrar este numai o pierdere de timp.
Poate ne face pur si simplu placere sa ne plimbam, ar putea sustine cineva, dar desigur in cazul acesta nu trebuie sa ne surprinda daca ajungem intr-un “loc” care nu ne place. Admitand ca ne-am hotarat asupra unei tinte, asupra unei “destinatii” pentru atingerea careia ne concentram toate energiile si resursele noastre, sa ne intoarcem la ceea ce ne invata “copilul din interiorul nostru”. Este necesar…

a avea o totala incredere

… in atingerea obiectivului pe care ni l-am propus. Ideea aceasta a fost exprimata de atat de multe ori, incat pare sa fi devenit o banalitate, dar ramane una din legile vesnice ale succesului: daca nu sunteti convinsi ca ceea ce faceti o sa aiba succes, n-o sa reusiti a va concentra energia asupra obiectivului.
Ce fel de angajament poate mobiliza o sarcina in privinta indeplinirii careia avem indoieli? Pentru acelasi motiv, in lipsa unui bagaj de incredere nu o sa aveti niciodata curajul de…

a parasi punctul de sprijin

Nici o estimare cladita prin verificarea experientelor altora nu poate inlocui actiunea dumneavoastra si binenteles riscul pe care aceasta il contine.
Chiar daca va rezervati timp pentru a observa, evalua, masura, controla, la un moment dat trebuie sa “luati bicicleta si sa porniti” cu toate riscurile pe care aceasta le implica. Din acel moment toate analizele pe care le-ati intreprins vor deveni literatura.
Urmatorul punct pe lista preocuparilor trebuie sa devina castigarea capacitatii de…

a ne inclina la curbe

in foarte multe situatii lucrul cel mai sigur si eficace este chiar cel care aparent este mai greu si mai periculos. Incercarea de a evita riscurile poate deveni un izvor de necazuri.
Orice obiectiv pe care doriti sa-l atingeti presupune traversarea unor situatii in care o sa va aflati cu adevarat in “echilibru instabil”.
Pentru a iesi “cu fata curata” trebuie sa aveti capacitatea de a infrunta si stapani aceste situatii.
Aceasta este parte din pretul pe care terbuie sa-l platim pentru a atinge obiectivul respectiv. Incercarea de a gasi un drum prin care sa ocolim astfel de situatii este intr-un fel similara cu incercarea de a sta drepti in sa atunci cand intram in curba – adica, sistemul cel mai sigur de a iesi de pe traiectorie. Urmeaza…

a pedala continuu

… o necesitate in privinta careia nu cred ca mai este nevoie de explicatii. In ciuda unor reclame idioate si a serialelor care ne povestesc despre cum unii se imbogatesc “peste noapte”, succesul in lipsa unui efort constant nu este posibil.
Daca vom urmari existenta adevaratilor oameni de succes, nu a parazitilor si hotilor, o sa gasim oameni care in ciuda unor averi de milioane sau miliarde mentin un ritm de munca impresionant: vedetele de cinema, marii campioni, industriasii, oamenii politici, scriitorii de succes nu termina ziua de munca la ora 17.00. In fine am ajuns la conditia de…

a urca din nou in sa

De-a lungul anilor, am avut norocul de a cunoaste, un numar foarte mare de oameni de succes dintre care multi sunt persoane publice. Ei bine, am constatat ca nici una dintre aceste persoane nu a reusit de la prima tentativa.
Mai bine spus, cu totii inregistrasera esecuri, falimente, caderi, frustrari, dar au gasit intotdeauna forta de a intra din nou in joc, pana cand au gasit drumul ce i-a condus catre succes.
Capacitatea de a reactiona pozitiv la esec (despre care deja am scris) este poate cea mai pretioasa dintre calitatile pe care ar fi bine sa le dobandim.
Imaginati-va cat de ciudat vi s-ar parea daca ati auzi un copil spunand ceva de genul “O las balta! Nu vreau sa risc sa cad din nou, mai bine las bicicleta si plec pe jos”.

Desigur multi dintre noi vom continua sa cautam “secrete” poate chiar “scurtaturi” in drumul catre indeplinirea obiectivelor.
Totusi, eu cel putin, nu am intalnit o persoana care sa fi obtinut succesul fara a plati un pret pentru aceasta.
Privindu-i pe cei care incearca sa “triseze” si care in final abandoneaza, nu pot sa nu ma gandesc la ce rezultate minunate am fi in stare sa obtinem daca am incerca sa investim in activitatile noastre curajul, increderea si de ce nu chiar incapatanarea unui copil care doreste sa invete a merge cu bicicleta…

Secretele puterii cuvintelor

februarie 15, 1997/0 Comentarii/în /de Bruno

Fara îndoiala capacitatea individului de a comunica este o conditie sine qva non a succesului in orice domeniu. Inca de acum mii de ani filosofii si oratorii si-au facut o preocupare primordiala din studierea limbajului pentru a dezvalui secretele in care consta puterea acestuia.
Chiar daca in notiunea de comunicare introducem astazi elementele cum ar fi tonul vocii, gesturile, privirea, a caror importanta este desigur extraordinara, ramane insa neindoielnic faptul ca propozitiile, “trenurile de cuvinte”, constituie linia de forta a comunicarii.
Cuvintele sunt “caramizile” limbajului si in consecinta stapanirea semnificatiei lor este premisa indispensabila pentru oricine are ambitia de a deveni un bun comunicator.
V-ati spune fara indoiala ca aceasta nu este o noutate din moment ce fiecare dintre noi, mai ales atunci cand emitem un mesaj scris, acordam desigur o mare atentie in alegerea celor mai potrivite cuvinte pentru ca sa ne putem asigura un maxim de sanse ca destinatarul sa inteleaga ceea ce vrem sa comunicam si sa procedeze in consecinta.
Surprinzator insa este faptul ca devenim atat de concentrati in privinta modului in care putem sa folosim cuvintele pentru a-i influenta pe ceilalti, incat intotdeauna uitam de extraordinara lor putere de a ne sugestiona pe noi, cei care aparent le “folosim”.
Despre aceasta vreau sa va vorbesc in randurile urmatoare.

Cuvintele… Sunt poate arma cea mai puternica pe care o avem la dispozitie: prin intermediul cuvintelor putem determina pe cineva sa rada sau sa planga, sa viseze sau sa sufere, putem aduce unei persoane momente de fericire sau de disperare.
Istoria ne ofera mii de exemple din care rezulta ca in toate timpurile prin intermediul cuvintelor marile personalitati au reusit sa aduca lumea de partea lor, sa schimbe cursul destinului.
Desigur, tot prin intermediul cuvintelor “bine potrivite”, poetii si scriitorii ne-au comunicat vastitatea si extraordinarul mesaj emotional al trairii unui anumit timp, al experientei unei generatii.
Cum altfel, decat prin scrierile unora ca Balzac, Tolstoi sau Preda am fi putut “trai” in urma cu secole sau decenii pentru a intelege mai bine ceea ce noi suntem astazi?

Pentru a incerca sa ne explicam puterea cuvintelor de a transmite experienta si emotia umana, va propun sa plecam de la urmatoarele premise:

– fiecare cuvant este un simbol, sau mai bine zis o sinteza a unei descrieri, care pentru a fi inteles trebuie sa se bucure de o semnificatie impartasita de cel care ne asculta;

– fiecare cuvant este un instrument folosit pentru a face distinctii, pentru a semnaliza o diferenta: cu cat mai bogat este vocabularul cu atat mai bogata este experienta ce poate fi transmisa si viceversa;

– fiecare cuvant aduce cu sine, in afara de sensul propriu, o cantitate de “informatie paralela” despre cel care il foloseste: varsta, profesia, nivelul cultural, poate ideile politice…;

– fiecare cuvant contine o judecata, o opinie despre obiectul pe care-l descriem;

– fiecare cuvant pentru a fi inteles trebuie sa fie asociat unei imagini mentale si, ca o consecinta, aceasta imagine ne vine in minte de fiecare data cand auzim sau folosim cuvantul respectiv;

– daca un cuvant se refera la o stare emotionala, pentru a fi inteles el trebuie sa fie asociat cu starea respectiva, dar aceasta relatie poate fi parcursa si in sens invers (aceasta constatare sta la baza celor mai puternice tehnici de manipulare oculte, despre care o sa avem ocazia de a vorbi intr-un numar viitor al revistei).

Plecand de la aceste premise, daca suntem de acord ca limbajul alcatuit din cuvinte are o imensa putere asupra receptorului, a celui care asculta, este de mirare faptul ca niciodata nu ne gandim la un lucru de domeniul evidentei: primii care “asculta” cuvintele noastre suntem…chiar noi!!!

Binenteles acest lucru nu este valabil doar in cazul in care emitem vocal un mesaj.
Din momentul in care ne trezim dimineata, punem in functiune un mecanism de gandire bazat de fapt tot pe un model verbal.
Putem chiar spune ca, intr-un anumit sens, acest mecanism nu se opreste niciodata pentru ca atunci cand dormim controlul functionarii sale este “pasat” subconstientului.
De ce nu ne punem intrebarea: daca anumite cuvinte pot provoca o reactie negativa, o stare neplacuta interlocutorului nostru, care poate fi efectul acestui bombardament, pe care dobandim automatisme verbale il exercitam constant, asupra propriei persoane?
Parerea mea este ca putem vorbi de ceva foarte apropiat unei “spalari a creierului” pe care ne-o autoadministram!
Nu incercam acum o analiza aprofundata a mecanismelor care stau la baza relatiei cuvant/imagine/emotie, dar cred ca veti accepta faptul ca in fond in mintea noastra nu exista nici un lucru “real”, ci doar o descrierea, imaginea pe care o avem asupra acestuia.
Sa ne reamintim ca imaginea aceasta este creata tot prin intermediul unor cuvinte si ca fiecare cuvant aduce dupa sine informatii paralele si comunica o stare emotionala.
Astfel ne va deveni probabil clar, de ce anumite fenomene aparent “inexplicabile” le traim foarte des: haideti sa analizam un moment, care sunt cuvintele pe care le folosim cel mai frecvent si sa vedem daca acestea contin informatii despre experienta noastra.
Cat de des folosim cuvinte ca: “esec”, “frustrare”, “problema”, “faliment”, pentru a descrie o situatie de criza?
Ganditi-va cat de mult ar diferi evaluarea noastra daca in locul acestora am folosi termeni ca: “sfidare”, “oportunitate”, “experienta”?
Vi se pare ca acesta ar fi numai un mod de a ne juca cu semnificatiile cuvintelor?
Va adresez rugamintea de a asculta cu atentie atunci cand vorbeste un om de succes, un adevarat lider: nu o sa auziti niciodata o astfel de persoana folosind cuvinte ca: “plictiseala”, “renuntare”, “stres”, “oboseala” nici atunci cand vorbeste despre altcineva: pare-se ca aceste cuvinte lipsesc pur si simplu din vocabularul sau.

Ceea ce am vrut sa va transmit este faptul ca pentru a impartasi o emotie sau sensul unui concept, noi efectuam in mod automat conexiunile mentale necesare pentru a-l “simti” in momentul in care este rostit.
De exemplu, pentru a intelege cuvantul”rosu” ne gandim automat la culoarea respectiva, iar pentru a intelege cuvantul “stres” intelectul nostru se plaseaza catre “imaginea” de stres cu tot ceea ce aceasta contine. Este probabil ca ceea ce v-am spus sa nu sune foarte credibil, motiv pentru care va propun sa lasam teoria la o parte si sa facem un experiment:

a) Cautati intre cuvintele pe care le folositi foarte des un numar de trei care contin o judecata negativa despre obiectul pe care fiecare il descrie; de fiecare data cand aceste cuvinte va vin in minte, incercati sa le schimbati cu altele, mai putin “dure” (vezi lista); cand aceasta schimbare ati realizat-o complet in sensul ca automat folositi alternativa la “duritati”, treceti la o noua serie de trei, si asa mai departe (in general acest proces de “tranzitie” necesita 7-10 zile).

b) inlocuiti trei dintre cuvintele cu semnificatie pozitiva pe care le intrebuintati cel mai des cu altele care sa fie mai “entuziaste”, poate chiar exagerat de pozitive.

Urcand “treptat pe aceasta adevarata scara catre gandirea pozitiva”, ceea ce acum vi se pare poate un joc naiv, daca nu chiar o gluma nesarata, veti constata ca este o realitate.
Schimbarea vocabularului obisnuit determina si o schimbare in modul de a gandi, de a simti, de a…trai!
Inca doua lucruri:
– uneori suntem tentati sa intram intr-o stare negativa datorita situatiei in care ne aflam. Nu cred insa ca imi puteti da exemple de persoane care au reusit sa depaseasca o situatie dificila lasandu-se prada disperarii…;
– cand am inceput sa invat limba romana lucru care m-a frapat cel mai mult a fost expresia “nu va suparati…” ca mod de a obtine atentia.
Dupa parea mea aceasta explica macar in parte de ce unii sunt enervati de dimineata si pana seara.
Va invit sa folositi o alta constructie de genul: “fiti amabil…” sau “va rog…” si va garantez ca veti obtine o imbunatatire a relatiilor cotidiene…Noroc!

De ce nu inlocuim…cu sau pentru punctul “b”, sa inlocuim… cu

furios, agitat, bine, extraordinar, deprimat, obosit, satisfacator, promitator, uimit, mirat, fericit, in al noualea cer, stres, nerabdare, decis, hotarator, dezastru, problema, frumos, splendid, nebun, exuberant, spectaculos, fantastic, gelos, posesiv, innebunit, preocupat, enervant, curios.

Binenteles, acestea sunt doar exemple orientative pentru ca nu am nici o indoiala asupra faptului ca fiecare dintre dumneavoastra, cu putina ambitie, puteti sa gasiti “perechi” mult mai inspirate. Spor la lucru!

Nici o scuza pentru esec!

ianuarie 15, 1997/0 Comentarii/în /de Bruno

Cred ca fiecare dintre noi o cunoaste, nu?
In timp ce sunteti pe cale de a adormi, vine si va “sopteste” la ureche: “Ai uitat sa scrii acel raport”.
Abia v-ati trezit si ea incepe: “Astazi chiar ca trebuie sa dai acel telefon”. Va luati o pauza pentru o cafea si iat-o din nou: “Ar fi mai bine sa incepi a te ocupa de proiectul acela”.
Sunteti pe cale de a incheia o afacere care vi se pare extrem de rentabila, si chiar atunci cand va pregatiti sa semnati contractul o auziti ca va avertizeaza: “Dupa mine, este o inselatorie!”
Fie ca o numim “inger pazitor”, “inspiratie” sau un produs al subconstientului, este clar ca toti dispunem de “serviciile” unei voci interioare care uneori pare ca se distreaza, alteori ne chinuie cu avertismente, detalii peste care am fost tentati sa trecem, in general subiecte mai mult sau mai putin urgente, mai mult sau mai putin importante, pe care din variate motive le-am plasat in planul secund al atentiei.

Cum reactionati cand auziti “vocea”? Deseori, probabil, ii spuneti “Lasa-ma in pace!”.
Desi ea va aminteste de o problema importanta ramasa nerezolvata, sau de un detaliu care poate prejudicia rezultatul unor eforturi de durata, sunteti tentati sa va ganditi ca lucrurile nu sunt chiar atat de grave, ca aproape singur acel detaliu va fi ignorat de catre toti sau pur si simplu ca o anumita problema se va rezolva de la sine.
Atunci cand argumentele “vocii” sunt de domeniul evidentei, veti prefera probabil sa nu le infruntati direct, gasind un raspuns de genul “incearca mai tarziu”.
Astfel, amanati “inventarierea” argumentelor pe care vi le propune sau incercati sa realizati un compromis: “Stiu ca ar trebui sa scriu acel raport, dar acum chiar ca nu am chef. Mai bine o sa vin la birou maine dimineata la sase. In doua ore treaba va fi gata”.
O sa vorbim alta data despre metodele prin care putem profita de aceasta uimitoare capacitate a intelectului nostru. Important este ca actionand doar pe baza a ceea ce numim “bun simt”, daca dorim intr-adevar sa fim oameni de succes, unicul raspuns inteligent la mesajele “vocii” este aceasta: “Multumesc pentru ca m-ai avertizat!”.
Este adevarat ca deseori vocea aceasta va deranja, este sacaitoare, intervine in momente “nepotrivite”, dar daca vreti sa ajungeti la succes, ar fi mai bine sa va rugati pentru ca “ea” sa vorbeasca cat mai des posibil.
Daca o ascultati si eliminati obstacolul semnalat, oricat de mic ar fi acesta, este probabil ca veti ajunge in situatia in care numai aveti nici o scuza pentru a pierde.

Ce inseamna aceasta? Va propun sa luam in considerare urmatorul exemplu:
Marian X, director comercial in cadrul unei firme de constructii, pregateste o oferta pentru un potential client a carui putere financiara nu poate fi neglijata.
Munceste cu pasiune, face toate analizele de piata si calculele necesare si finalizeaza oferta in interval de timp stabilit.
In timp ce imprimanta printeaza filele ofertei pregatite, Marian scrie repede o scurta scrisoare de prezentare adresata presedintelui firmei cliente. In timp ce parcurge pentru o ultima corectura continutul scrisorii, Marian aude cum “vocea lui interioara” ii atrage atentia ca numele de familie al destinatarului ar putea sa fie scris incorect. Desi o aude, Marian prefera sa nu-i dea crezare: este obosit, numele nu pare a avea o rezonanta ciudata asa ca o pierdere de timp pentru un control suplimentar i se pare inutila. Inchide plicul si trimite oferta.
O saptamana mai tarziu, oferta lui Marian este respinsa. Intre timp el si-a dat seama ca intr-adevar a facut o greseala atunci cand a scris acel nume. Dar acum este prea tarziu. De fiecare data cand se va gandi la acest insucces, el va da vina pe faptul ca oferta sa a fost respinsa doar pentru ca a scris gresit numele presedintelui.

De fapt ce s-a intamplat? De ce acest individ, dupa ce a petrecut saptamani pentru a pune la punct o oferta competitiva, nu a gasit cele doua minute necesare pentru a verifica si corecta acel nume? Ce credeti ca simte el acum? Isi face poate procese de constiinta? Este posibil ca cineva sa respinga o oferta pregatita cu grija numai datorita faptului ca numele sau nu a fost scris corect in scrisoarea de acompaniament?
Marian nu va sti niciodata. Totusi va folosi intotdeauna aceasta “scapare”drept scuza pentru insuccesul sau. Neluand in considerare un detaliu aparent nesemnificativ, de care era totusi constient, Marian a lasat usa deschisa pentru nenumarate indoieli, remuscari si mai ales va ramane cu acea obsedanta incertitudine: cu un pic de atentie in plus ar fi putut obtine un important succes?

Personal, am vazut atat de des prestatii potential exceptionale compromise din cauza unor mici erori, unor detalii aparent nesemnificative care puteau fi rezolvate cu un minim de efort, incat refuz sa cred ca este vorba de ceva intamplator. Mai aproape de adevar mi se pare ideea ca aceste greseli au fost comise intr-un mod mai mult sau mai putin constient.
Este oare posibil sa fie asa? In cazul acesta care ar fi motivatia individului care se autosaboteaza aproape deliberat?

Fapt este ca, daca pot afirma ca am facut tot ceea ce statea in puterea mea (apropo, iata o intrebare ce poate fi folosita in orice situatie: “in acest moment fac intr-adevar tot ceea ce este posibil pentru a atinge rezultatul dorit?”), nu mai am nici o scuza cu care sa-mi justific esecul: m-am exprimat la maximul posibilitatilor mele si practic am dat tot ce pot.

Ei bine, pentru foarte multi dintre noi aceasta este o “statie terminus” periculoasa. Daca intr-adevar am facut tot ceea ce ne statea in putere si rezultatul este un esec, aceasta ar putea fi o lovitura prea tare pentru orgoliul personal. Asa se explica nevoia de a cauta sa avem la indemana ceva sau pe cineva asupra caruia sa putem descarca vina, “fentand” asumarea propriei responsabilitati. Din nefericire acest comportament este extraordinar de raspandit si pentru multi a devenit practic un automatism.
Astfel devine posibil ca:
– managerul sa descarce vina unui insucces asupra colaboratorilor lui;
– atletul sa “cedeze” vina antrenorului, sau regimului de pregatire pe care l-a parcurs;
– studentul sa dea vina pe profesor, pe lipsa de timp sau de carti;
– comerciantul sa dea vina pe clienti;
– guvernul sa dea vina pe opozitie.

Si aceasta lista ar putea continua la nesfarsit…
De obicei, putine lucruri ne plictisesc mai mult decat explicatiile prin care cineva incearca sa justifice un esec. Imi permit totusi sa va sugerez ca data viitoare cand cineva va simti nevoia sa “va planga pe umar” sa incercati sa il ascultati cu atentie: veti descoperi ca acuzatiile, plangerile nu sunt folosite decat drept arguimente pentru a justifica esecul.
De fapt ceea ce respectivul vrea sa va comunice este: “Nu-i vina mea, as fi reusit daca…”
Atentie mare la ce urmeaza dupa acel “daca”. In noua cazuri din zece veti constata ca este vorba de ceva care ar fi putut fi prevenit sau corectat fara mari eforturi.
Departe de mine gandul de a sustine ca totul poate fi tinut sub control. Si aceasta ar fi o utopie.
In acelasi timp insa revin la ideea ca ori de cate ori “vocea interioara” va avertizeaza asupra unei probleme, a unui detaliu care v-a scapat, este cazul sa va adunati rezervele de rabdare si atentie pentru a infrunta si depasi respectivele piedici.
Intre noi fie vorba, nu sunt atat de periculoase problemele mari, evidente, cat cele aparent minore care sunt ignorate datorita unei mentalitati gresite de tipul “Lasa ca merge si asa”.
Cunoasteti proverbul “Buturuga mica rastoarna carul mare”. Acele detalii pe care din comoditate ne simtim indreptatiti sa le ignoram vom incerca ulterior sa le folosim drept scuze pentru esecul nostru.

Consecinta logica este o propozitie care pare cel putin curioasa: cei mai multi dintre noi au pregatite scuzele inainte de a cunoaste rezultatul.
Avem tendinta de a ne face o rezerva de scuze, de a avea mereu un alibi la indemana: “Daca mi se intampla…, o sa am pregatita scuza aceasta…”. Astfel ne simtim mai linistiti, in siguranta.
Ce se intampla insa, atunci cand eliminati scuzele pentru ca dati ascultare “vocii” care va sfatuieste? Cum puteti gasi o iesire atunci cand efectiv ati facut tot ce era posibil, cand nu ati lasat nimic sau pe nimeni care sa poata “prelua” vina? Cum va descurcati atunci cand intr-adevar nu mai aveti nici o scuza pentru esecul dumneavoastra? Raspunsul oricat de ciudat vi s-ar parea este ca astfel ati atins cu adevarat idealul de forta.
A sti ca am pus in exercitiu, la maximum, posibilitatile noastre de a accede la succes este o senzatie extraordinara. De ce?
Pentru ca altfel, desi folositi scuze poate foarte abil pregatite, “vocea” nu o sa va lase in pace si o sa va “toace” mereu demonstrandu-va ca alibiul dumneavoastra nu este valabil. In schimb atunci cand ati mers “pana la capat” oricare ar fi rezultatul, constiinta dumneavoastra va ramane intacta.
Experienta demonstreaza ca daca sunteti capabili a va asuma total responsabilitatea, oricat de multe obstacole veti intalni, pana la urma veti gasi calea catre succes.
Daca intrati in competitie fara a va pregati scuze pentru esec ati castigat din start meciul cel mai greu – cel cu voi insiva.

Puterea gandului bun

decembrie 15, 1996/0 Comentarii/în Articole, Articole, Articole, Articole, Articole, Articole, Articole, Articole, Articole/de Bruno

In orasul meu natal, Genova, am avut norocul de a cunoaste o persoana despre care pot spune ca mi-a marcat pozitiv existenta: o femeie care a condus un program radiofonic de mare succes, a scris o carte care a fost tradusa in peste 30 de tari, a dat zeci de interviuri pentru ziare, reviste si televiziuni din intreaga lume, reusind ca, in acelasi timp, sa fie la dispozitia celor care care aveau nevoie de un cuvint de incurajare, de sprijin.
Este posibil ca si dumneavoastra sa fi auzit de ea, mai ales datorita faptului ca un film despre viata ei a fost transmis in urma cu citeva luni la postul public de televiziune.
Contrar probabil asteptarilor, nu este vorba de o vedeta, ci de Rosanna Benzi, lovita, in copilarie, de o grava forma de poliomelita, care a condamnat-o la imposibilitatea de a se misca.
Desi fata aceasta si-a petrecut viata cu trupul inchis intr-un plamin artificial si nu a parasit niciodata camera de spital in care era instalata aceasta masinarie, intrebata de un ziarist daca nu se simte uneori “limitata”, ea a raspuns: “Limitata? Unica limita pe care o admit este timpul, care nu-mi permite sa profit de toate posibilitatile pe care situatia mea le ofera”.
Sigur, unii dintre dumneavoastra ar putea spune ca nu este vorba de un caz de exceptie. Sunt nenumarate exemplele in care fiinta umana a demonstrat capacitatea de a infrunta cu succes situatii aparent fara iesire. Renuntand la o retorica facila, care ar presupune comparatia cazului prezentat cu cei foarte multi,care au parte din ceea ce isi doresc si totusi viata intr-o permanenta nemultumire, este bine sa ne punem anumite intrebari.
Cum se explica faptul ca anumite persoane reusesc sa depaseasca groaznice nenorociri, transformand existenta lor aparent condamnata intr-un triumf, dintre cele mai diverse, “izbutesc” sa-si conduca vietile catre mediocritate, poate chiar dezastru?
De ce pentru cineva o nenorocire, un faliment, un ghinion reprezinta calea catre inertie si depresie nervoasa, in timp ce, pentru altcineva, acestea se constituie in impulsul catre autodepasire?
De ce acelasi fept, poate acelasi mijloc, aceeasi situatie determina rezultate atat de diferite?
Sau cu alte cuvinte, care este “diferenta ce determina diferenta” (nota: este intrebarea care va fi prezenta, intr-o forma sau alta, in toate articolele mele…).
Desigur, fiecaruia dintre noi i se poate intampla sa fie confruntat cu o sfidare de genul acesta si, de obicei, fara “preaviz”.
Dar exceptand, binenteles, evenimentele de un tragism extrem, trebuie sa constientizam faptul ca a ramane fara serviciu, a da faliment, a fi parasit de sotie s.a.m.d. sunt lucruri care fac parte din viata.
Nu ar fi nemaipomenit daca ar exista un sistem prin care noi sa putem sa ne pregatim pentru a infrunta orice situatie cu spiritul pozitiv si a obtine astfel un rezultat pozitiv in ciuda tuturor greutatilor?
Sa ne amintim de cuvintele a doi importanti filosofi ai antichitatii: Epictetus – “Oamenii nu sunt afectati de dificultati, pe cat sunt afectati de opiniile pe care le au asupra acestor dificultati” – si Seneca – “Reactia noastra este ceea ce determina semnificatia faptelor”.
Plecand de la aceste afirmatii, consecinta logica este ca primul obiectiv pe care ar trebui sa-l urmarim este acela de a impiedica posibilitatea ca problemele sa fie abordate cu o stare mentala negativa.
Fireste aceasta nu inseamna a trece cu vederea dificultatile, a “ascunde capul in nisip”, ci dimpotriva, inseamna a intelege ca o stare mentala negativa este cea mai serioasa piedica in calea gasirii unei unei iesiri fericite.
De exemplu, daca slujba pe care o aveam a fost desfiintata, este clar ca am o problema grava, reala, care trebuie infruntata urgent si cu decizie. Dar, daca datorita complexitatii problemei devin deprimat, ma subevaluez, pun in discutie capacitatile mele, nu mai am de infruntat o singura problema, ci mai multe, si aceasta va determina o stare psihica ce foarte probabil va face imposibil accesul la resursele mele cele mai bune.

Cum putem proceda pentru a nu permite starilor negative sa isi instaureze controlul asupra psihicului nostru?
Atunci cand se confrunta cu o problema majoritatea oamenilor sunt tentati sa isi puna intrebari de genul: “Cum de mi se intampla tocmai mie?”; “Oare de ce sunt asa de ghinionist?”; “Aceasta sa-mi fie soarta?”. Evident, oricare ar fi raspunsurile la aceste intrebari, ele nu pot determina decat cel mult o consolare momentana.
In schimb cei care par a depasi cu usurinta orice dificultate isi pun intrebari cu o structura diferita, de genul: “Cum pot folosi mai bine ceea ce am la dispozitie pentru a imbunatati situatia?”.
Sa fie oare o lege ca diferenta intre modurile de a reactiona la ivirea unei probleme depindem de intrebarile pe care ni le punem? Este oare posibil ca operand schimbari in privinta acestor intrebari sa obtinem schimbari si in ceea ce priveste modul nostru de a reactiona?

Da! Fara nici o indoiala! Din cauza faptului ca opiniile pe care ni le formam despre anumite fapte au legatura directa cu particularitatile asupra carora ne concentram, este evident ca intrebari diferite despre acelasi fapt pot determina raspunsuri, solutii complet diferite. Spre exemplu, un director de firma este confruntat cu o problema de aprovizionare si desigur se intreaba: “Care poate fi solutia?”. Un alt director confruntat cu o problema similara formuleaza o alta intrebare: “Cine este de vina?”.
Fapt este ca aceste intrebari schimba imediat subiectul asupra caruia ne concentram si implicit orientarea eforturilor noastre.
A formula intrebari constructive in momentele de criza reprezinta o abilitate determinanta pentru viata noastra personala si profesionala.
Aceasta abilitate poate fi dezvoltata prin invatare? In majoritatea cazurilor se poate da un raspuns afirmativ. Secretul il reprezinta dezvoltarea unui set de intrebari “productive” pe care sa le folosim ca ajutor la momentul potrivit.
Ori de cate ori am avut ocazia i-am intrebat pe oamenii de succes cu care m-am intalnit despre felul in care ei infrunta dificultatile. Analizand aceste raspunsuri, am descoperit ca in marea lor majoritate oamenii de succes isi pun anumite intrebari pe care le-am putea numi “tipice”.

a) “Ce putem gasi pozitiv in aceasta problema?” Chiar daca primul raspuns care va vine in minte este “nimic!”, orice situatie are cel putin un aspect pozitiv. Cautati-l!

b) “Ce anume poate fi imbunatatit?” Aceasta intrebare permite izolarea aspectelor cu adevarat importante si concentrarea asupra rezolvarii acestora. Chiar modul in care este articulata intrebarea sporeste increderea intr-o rezolvare satisfacatoare.

c) “Ce anume sunt dispus sa realizez (sau refuz sa realizez) pentru ca situatia sa evolueze in conformitate cu dorintele mele?” Aceasta presupune in primul rand ca avem deja o idee despre cum ar putea fi rezolvata problema (daca nu este asa inseamna ca nu ne aflam in fata unei probleme ci dorim pur si simplu sa ne plangem), iar in al doilea rand semnifica acceptarea faptului ca lucrurile nu se pot rezolva de la sine. Astfel, intelectul nostru se va “pune in miscare ” in directia potrivita.

d) “Cum trebuie sa actionez pentru ca eforturile necesare imbunatatirii situatie sa nu fie percepute ca obligatie, corvoada, ci sa-mi mobilizeze cu adevarat interesul, devenind poate chiar placute?” Aceasta implica constientizarea faptului ca, desi infruntarea unei probleme complexe poate cere mult timp si multa munca, asta nu inseamna neaparat ca rezolvarea nu poate fi obtinuta intr-o atmosfera placuta. Cu alte cuvinte, este o invitatie la actiune inteligenta.

Verificand personal de nenumarate ori puterea acestor intrebari (si va sfatuiesc din suflet sa le supuneti si dumneavoastra unui “examen”) m-am gandit ca nu este neaparat nevoie sa avem probleme pentru a incerca sa ne instalam intr-o stare pozitiva. Va propun sa incercati pregatirea unui, hai sa-i spunem, “ritual al succesului”, care sa va permita concentrarea asupra problemelor, aspectelor pozitive ale existentei, in loc sa va lasati prada gandurilor negre.
Pentru o perioada de o luna incercati ca, la inceputul fiecarei zile, poate inaite de a bea prima ceasca de cafea, sa va adresati urmatorul set de intrebari.
Ideal este sa gasiti cel putin doua, trei raspunsuri pentru fiecare iar daca chiar nu va vine in minte nimic este bine sa recurgeti la o constructie de tipul “ar putea”.
1. Ce m-ar interesa in mod special sa realizez astazi?
2. Care este aspectul ce m-ar putea motiva in mod deosebit astazi?
3. Care sunt conditiile despre care astazi pot spune ca imi sunt favorabile?
4. Ce anume m-ar putea bucura in cursul acestei zile?
5. Care este principala problema in rezolvarea careia astazi trebuie sa ma angajez?
6. Cine ma apreciaza? Pe cine apreciez?
7. Cine ma iubeste? Pe cine iubesc?

Seara puteti sa repetati aceste intrebari la care sa adaugati, ca o consecinta logica si interogatiile urmatoare:
1. Ce anume am oferit astazi celorlalti?
2. Ce anume am invatat astazi?
3. Ce am intreprins astazi pentru a-mi imbunatatii calitatea vietii?

Nu sunt un sustinator al optimismului cu orice pret, mai ales atunci cand este foarte usor ca acesta sa fie un pretext pentru a refuza infruntarea vietii. Dar raman convins de faptul ca o stare mentala negativa nu a ajutat niciodata pe nimeni in solutionarea unei probleme.
Asigurandu-va de faptul ca in numarul urmator al revistei vom incerca sa gasim o explicatie pentru faptul ca intreaga noastra societate este, se pare, sub influenta unui sistem de gandire negativ, imi permit sa va sfatuiesc sa incercati a “inota” impotriva curentului, folosind intrebarile pe care vi le-am propus.
Sunt sigur ca, pentru cei mai multi dintre dumneavoastra, rezultatele vor depasi asteptarile.

“Ancora” succesului

noiembrie 15, 1996/0 Comentarii/în Articole/de Bruno

Sa presupunem, ca sa dam un exemplu, ca vreti sa va lasati de fumat. Pe cine vi se pare mai convenabil sa aveti alaturi: cineva care nu a fumat niciodata, unul care a reusit sa se lase, sau un fumator “inrait”?
Raspunsul este evident, dar sa-l analizam un moment: doar ex-fumatorul este in masura sa inteleaga greutatea efortului vostru si sa va dea un sprijin cand aveti nevoie; dincolo de asta, aceasta persoana este demonstratia evidenta ca un rezultat pozitiv este posibil.
In schimb, cel care nu a fumat niciodata, desi nu va impiedica reusita, nu va poate da nici un ajutor deoarece nu este in masura sa inteleaga in ce consta dificultatea.
Si fumatorul? In acest caz, este intr-adevar o problema: dupa cum demonstreaza statisticile, este aproape imposibil sa ambadonezi viciul fumatului traind sau muncind intr-un mediu cu alti fumatori.
In primul rand pentru ca astfel va este amintit tot timpul ceva de care doriti sa va eliberati, si cum in orice moment exista posibilitatea de a vi se oferi o tigara, acest lucru este de obicei suficient pentru a lasa balta bunele dumneavoastra intentii.

Exista insa si un adevar mai important: daca reusiti intr-adevar, o sa deveniti pentru fumator o proba constanta a incapacitatii sale de a renunta la viciu. Prin urmare, intr-o maniera mai mult sau mai putin constienta, el va boicota eforturile voastre, repetandu-va, de exemplu, ca fumul nu este chiar atat de daunator, ca “bunicul mau fumeaza doua pachete pe zi”, ca exista pericolul sa “puneti” kilograme, etc.

O propunere pentru “legea fundamentala” a succesului

Am folosit acest exemplu pentru ca mi se pare ca demonstreza perfect ceea ce eu consider a fi legea fundamentala a succesului: “Stai alaturi de cei care castiga, si evita pe cei care pierd!” Iata si o lista de motivatii:

– Cei care pierd nu pot sa vada succesul in ei insisi, si in consecinta nu il vor vedea in voi, deci va vor deprima cu apatia si negativitatea lor; cei care castiga va vor incuraja sa depuneti maximum de efort si vor sprijini si aprecia eforturile voastre. (Amintiti-va ca atunci cand cineva va spune ca ceva este imposibil, aceasta inseamna ca, de fapt, pentru el este imposibil.)

– Cei care pierd isi amintesc problemele si falimentele trecute si le utilizeaza ca scuze pentru a renunta; cei care castiga incep de la prezent, de la situatia in care se gasesc acum, cu o atitudine pozitiva.

– Cei care pierd lasa ca mediul sa determine starea lor mentala; cei care castiga controleaza atitudinea lor.

– Cei care pierd o sa va spuna: “Poate este posibil, dar este prea dificil”; cei care castiga o sa va spuna: “Poate este dificil dar este posibil”.

– Cei care pierd vor vedea o problema in orice solutie; cei care castiga vor vedea o solutie pentru orice problema.

In concluzie, intrebarea este: ce aveti in jurul vostru, oameni cu mentalitate de castigator sau de invins? Traiti intr-un mediu stimulativ si competitiv sau frecventati persoane cu care va consolati si va justificati reciproc?

Mai inainte de a continua, as vrea sa clarific un lucru: bogatia materiala e uneori rezultatul unei personalitati de invingator, dar legatura nu poate fi considerata “automata”.
Miliardarul care isi foloseste banii pentru a-si cumpara cocaina este un invins din orice punct de vedere.
Pe de alta parte, o persoana invingatoare este posibil sa nu fi acumulat avere pentru ca a gasit ceva mai interesant de facut, si sunt sute de exemple in acest sens.
Nu vreau sa se inteleaga ca v-as sfatui sa frecventati numai persoane bogate, vedete, campioni. Fereasca Dumnezeu!
O personalitate de invingator semnifica o persoana care se asteapta la rezultate pozitive in activitatea sa si isi da seama ca viata tinde sa fie o “profetie” care se autorealizeaza: fericirea este calatoria, nu destinatia; fara o atitudine mentala realmente pozitiva nici un rezultat nu este posibil, pentru ca eforturile par lipsite de folos.

Creierul nostru este un instrument extraordinar, mult mai eficace decat orice computer, dar ca orice computer, ia decizie in baza datelor pe care le are la dispozitie.
Si daca noi introducem in mintea noastre date incorecte, evaluari negative, ganduri deprimante, exemple proaste, nu are rost sa ne miram daca rezultatele pe care le avem nu sunt bune. (Este extraordinar cum oricine este de obicei atent la ce introduce in stomac, dar permite in schimb ca intelectul lui sa fie umplut cu tot felul de reziduuri existente in mediul inconjurator – si probabil, in viitor, o sa vorbim despre televiziune!)

Iata de ce trebuie sa incercam a petrece cat mai mult timp posibil cu cine are o mentalitate pozitiva, de castigator, care ne poate servi de exemplu si sprijin. (Asta nu inseamna ca nu trebuie sa dati ajutor cui se gaseste in dificultate: inseamna ca inainte de a putea ajuta pe altii trebuie mai intai ca noi sa invatam sa gandim intr-un mod pozitiv).
Cititorii mai atenti si-au dat probabil seama ca aici este o dificultate logica: daca noi gandim ca invinsi, unui castigator nu o sa-i convina compania noastra; prin urmare trebuie in primul rand sa invatam a gandi in mod pozitiv.

Cum sa gandim ca un invingator si sa ne instalam intr-o stare pozitiva

In mod esential, avem nevoie de doua instrumente, unul care sa ne permita a produce o stare mentala de invingator, un altul care sa ne permita a avea la dispozitie starea asta cand ne trebuie.
Programarea neuro-lingvistica ne furnizeaza conceptul de “ancora” (vezi box la sfirsit), care pentru scopul nostru se revela particular eficace.

Cum se procedeaza: sa pornim de la presupunerea ca toti, chiar si cei mai putin dotati, au avut in cursul vietii lor experiente de succes, in care au avut acces la cele mai bune resurse ale lor si s-au simtit satisfacuti si apreciati pentru aceasta.
S-a putut intampla poate la scoala, rezolvand o problema dificila, sau pe parcursul unui eveniment sportiv, poate in timpul luarii unei decizii importante, etc.
Cautati in trecutul vostru un eveniment in care v-ati simtit intr-adevar “invingatori”. (Nota: nu mergeti mai departe pana nu l-ati gasit). Ati gasit? Bine. ..
Va puteti aminti efortul facut pentru a obtine acel rezultat?
Puteti resimti sentimentul de entuziasm de atunci?
Vizualizati scena in modul cel mai detaliat posibil. Este important, pentru a obtine un bun rezultat, sa folositi cat mai mult posibil simturile voastre, deci: reauziti sunetele si vocile, concentrati-va asupra culorilor, asupra senzatiilor tactile, asupra mirosurilor, pana cand scena devine aproape reala.
Acum incercati sa reproduceti pozitia corpului, miscarile, pozitia capului, expresia fetei.
Simtiti emotia care creste?
Simtiti incredere in voi insiva ca atunci?

Cand va dati seama ca emotia este la nivelul maxim, este momentul sa aplicati “ancora”, adica semnalul fizic pe care l-ati ales (de exemplu, puteti lua pulsul stang intre degetul mare si aratatorul de la mana dreapta si apoi sa rotiti incheietura, sau incrucisati mainile si strangeti, etc. Important este sa nu fie vorba de un gest obisnuit).
Repetati secventa aceasta de doua – trei ori pe zi pentru o saptamana, incercand de fiecare data sa cresteti intensitatea emotiei.
Va veti da seama deja dupa cateva zile ca este suficient sa executati gestul pentru a intra in starea sufleteasca de “invingator”. Asa ca, de acum incolo, aveti la dispozitie un instrument extraordinar pentru viata voastra profesionala si sociala. Noroc!

Imi permit o intrebare: cati cititori vor face intr-adevar proba pentru a verifica eficacitatea a ceea ce am propus, si cati, in schimb, vor spune “interesant”, si vor continua sa rasfoiasca revista?
Asa ca folosesc ocazia pentru a aminti o celebra fraza a lui Henry Ford: “Diferenta dintre cei care au si cei care nu au este diferenta dintre cei care actioneaza si cei care nu o fac”.

****************************************

“Ancora” este unul dintre instrumentele cele mai pretioase pe care ni le pune la dispozitie programarea neuro – lingvistica.
Fara a intra in detalii teoretice, aceasta se explica prin faptul ca mintea noastra functioneaza in maniera “asociativa”, si ii este suficient sa-i reproduci o parte, chiar si minima, a experientei trecute pentru a reconstrui restul, firesc, cu diverse gradatii care depind in mod esential de intensitatea experientei traite (ganditi-va ca uneori este suficient a simti un miros sau un sunet pentru a reproduce in minte fapte petrecute cu decenii in urma, si pe care le credeati complet ingropate).
Mai mult, cea mai mare parte a ancorelor s-au instalat intamplator, si actioneaza sub nivelul constiintei, functionand ca “intrerupator” al unor intregi secvente de comportament.
Este posibil, deci, sa utilizam constient acest mecanism, asociind, cu tehnica corecta, un stimul particular la o anumita stare mentala, intr-un mod care o sa ne fie de folos cand avem nevoie.
Acest mecanism poate fi folosit cu o extrema eficacitate asupra noastra, dar poate fi utilizat si ca o metoda extraordinar de puternica si greu de detectat pentru a manipula pe cei care ne inconjoara: nu este spatiu pentru a da exemple, dar un expert in aceasta tehnica va poate induce aproape orice stare sufleteasca, utilizand doar micromodificari ale tonului vocii sau mici gesturi sau pozitii corporale fara ca sa va dati seama.
Si daca e adevarat ceea ce s-a spus, ca la baza oricarui comportament exista o stare sufleteasca care il determina, nu e greu sa ne imaginam care sunt posibilitatile acestor tehnici.
Dar despre toate acestea vom vorbi pe larg in articolele viitoare.

Nu va ganditi la un elefant galben! …

octombrie 15, 1996/0 Comentarii/în Blog/de Bruno

…dar mai ales, nu va uitati la maimuta rosie care i se urca pe trompa …

De catva timp, a inceput sa se vorbeasca si in Romania despre un lucru caruia i se spune “programarea neuro lingvistica” (prescurtat p.n.l.) si, daca este sa dam crezare zvonurilor celor “bine informati”, s-ar parea ca ne gasim in fata unei tehnologii mentale demne de un roman SF:
mi s-a intamplat sa aud vorbindu-se despre “tehnici diabolice de manipulare prin p.n.l.”, despre posibilitatea de hipnotizare a interlocutorului fara ca acesta sa-si dea seama”, de solutii miraculoase pentru a mari inmiit capacitatea de a invata, pentru a obtine performante sportive de Superman, a dezvolta abilitati de vanzari si negocieri spectaculoase, pentru a vindeca psihoze si nevroze in cateva minute etc.
Mai mult decat atat, se spune ca ar exista posibilitatea de a modifica de la distanta reactiile fiziologice ale unui individ, chiar si prin scris.

Desigur, este vorba de exagerari grosolane. Posibilitatea reala de a crea imagini in mintea interlocutorului si prin aceasta al determina sa aiba un anumit comportament este absolut supraestimata: se spune ca, folosind un sistem de cateva interogatii, un vanzator expert in p.n.l. ar fi in masura sa descopere punctele slabe ale clientului, si ar sti, deci, unde trebuie sa actioneze pentru a-l manipula dupa bunul lui plac.
Absurd: ce rezultate ar obtine un vanzator de asigurari care ar spune clientilor ceva de tipul: “Ganditi-va la frumoasa dvs. vila distrusa de flacari si la faptul ca dvs. va treziti in mijlocul strazii, fara nici un ban, privind impreuna cu familia ramasitele carbonizate si asta doar pentru ca ati vrut sa economisiti putinii bani pe care vi cer”.

Sa nu mai vorbim de felul in care aceste tehnici ar fi aplicate in domeniul politicii: unul dintre adevarurile care stau la baza p.n.l. este acela ca secretul persuasiunii consta in a mentine ocupata partea logica a creierului, astfel incat sa se poata avea acces in mod direct la partea emotionala, sensibila la sugestii.
S-ar putea ca una dintre tehnicile oratorice cele mai banale si elementare care se afla la dispozitia politicienilor ar fi una de tipul: mai intai se apeleaza la o serie de intrebari retorice, al caror raspuns este automat unul afirmativ (asa numitul YES SET) pentru a produce un flux de aprobare; apoi se trece la TRUISM, care este compus dintr-o serie de afirmatii foarte discutabile, dar pe care publicul, purtat de un val sentimental simtit mai inainte, continua sa le aprobe prin forta inertiei; in cele din urma apare sugestia adevarata, care este tocmai comportamentul pe care omul politic il asteapta de la noi.
Iata un exemplu: “Doamnelor si domnilor, sunteti speriati din cauza cresterii continue a preturilor la produsele alimentare? V-ati saturat pana peste cap de exorbitantul pret al benzinei? Nu mai suportati obraznicia celor corupti? Sunteti satui de nivelul de trai scazut si de nesiguranta viitorului? (YES SET) De fapt, stiti foarte bine ca celalalt partid va ingadui ca inflatia sa ajunga la 40%, nu are nici un program serios pentru pensionari si asistenta medicala si are intentia de a creste in continuare pretul carburantilor, ceea ce va dezvalui o crestere ulteriora a preturilor (TRUISM). Raspunsul corect la aceste probleme este sa ma alegeti pe mine, XXX YYY, la presedentia natiunii. Votati in consecinta!”.
Daca v-ati saturat deja de ceva in genul acesta iata va propun un alt exemplu: ” Roberto are o sora mai mult decat draguta, al carui logodnic spunea ca are un var care, de fiecare data cand intra in bucataria sa, deschide frigiderul, alege lamaia cea mai mare si mai zemoasa pe care o gaseste, o taie pe jumatate si ii stoarce sucul direct pe limba, pana cand gura ii este plina de zeama de lamaie rece…”

Ce este programarea neuro lingvistica?

Decat sa va plictisesc cu explicatii teoretice despre noile “tehnologii” psihologice, am preferat sa va dau cateva exemple despre aplicatiile acestora, pe care le consider mai ilustrative decat orice tratat (aproape sigur, titlul v-a trimis cu gandul la un elefant galben, iar exemplul cu lamaia v-a excitat glandele salivare).
Dar sa vedem, mai intai, despre ce este vorba exact in cazul p.n.l.
Definitia oficiala a notiunii de programare neuro lingvistica, este “studiul structurii experientei subiective si a tot ceea ce implica”.
Intr-un limbaj mai putin criptic, semnifica faptul ca, in baza recentelor descoperiri ale neurobiologiei, ale psihologiei cognitive si ale lingvisticii s-a gasit un mod eficace si complet de a descrie un anumit comportament si relativa motivatiei psihologica.
Care este legatura cu cele prezentate anterior? Una dintre cele mai mari dificultati de a ne insusi o anumita deprindere consta in a intelege exact care sunt procesele mentale care stau la baza.
In anii ’70, Richard Bandler, un matematician si John Grinder, un lingvist, au decis sa studieze cei mai buni psihoterapeuti din lume pentru a descoperi exact ceea ce faceau acestia pentru pacienti.
Ei si-au dat seama ca rezultatele obtinute in cursul sedintelor terapeutice nu aveau nici o legatura cu teoria, ci depindeau de niste strategii mentale care erau folosite instinctiv.
Aceste strategii puteau fi deci descoperite prin tehnici particulare de studiu si observate, dar marea intuitie care a determinat succesul p.n.l. a fost ca aceste deprinderi puteau sa fie “instalate” (de unde si numele de programare) la alti terapeuti nu tot atat de dotati.
O data perfectionat mecanismul de studiu si instalarea strategiilor mentale care stau la baza fiecarei abilitati, era inevitabil ca cei doi sa aplice acelasi sistem si in alte domenii, studiind de exemplu cei mai buni manageri, politicieni, parinti, actori etc., avand in minte convingerea ca, daca o persoana obtine rezultate mai bune decat majoritatea, inseamna ca face ceva deosebit; daca acest lucru poate fi descoperit si studiat (“diferenta care face diferenta”), poate sa fie si invatat.
Rezultatul acestor studii il constituie o serie de tehnici extraordinar de eficace, care, dincolo de partea strict psihoterapeutica, privesc:

– imbunatatirea capacitatilor de comunicare;
– tehnici de “hipnoza ascunsa”;
– tehnici de “lectura interlocutorului”;
– tehnici de vanzare si negociere performante;
– o serie de tehnici mentale pentru imbunatatirea propriilor performante;
– tehnici de motivare si automotivare;
– tehnici pentru atingerea obiectivelor personale si profesionale;
– tehnici pentru imbunatatirea performantelor atletice.

Nu este acesta locul potrivit pentru a analiza tehnicile in detaliu: chiar daca pe viitor ne vom referi la acestea, ele pot fi “predate” numai de catre un specialist in domeniu prin contact direct cu auditoriul, fiind neaparat necesare o serie de exemple concrete. Prefer deci sa va prezint cateva principii de baza care au permis constructia acestui extraordinar edificiu:

1) ” Harta nu este teritoriul”. Aceasta celebra afirmatie a lingvistului Kozybsky sta la baza intregii munci de cercetare a p.n.l. Noi nu putem inmagazina toata informatia primita din lumea exterioara, astfel ca, in mod necesar, trebuie sa facem o “harta” a realitatii, care ne ajuta sa ne miscam in aceasta realitate. Atunci cand apare o problema, solutia nu trebuie cautata in lumea exterioara, ci in remedierea unei erori de pe “harta” noastra.

2) Imaginea realitatii se formeaza prin intermediul impulsurilor senzoriale si fiecare dintre noi are un canal senzorial predominant (vizual, auditiv, kinestezic etc.), care poate fi descoperit si folosit.

3) Pentru a comunica eficient cu ceilalti, trebuie sa descoperim continutul si dominantele “hartii” lor si canalul lor senzorial preferat.

4) Majoritatea indivizilor dispun deja de toate resursele de care au nevoie. Singura dificultate consta in a le pune in joc la momentul oportun si la locul potrivit.

5) Din punct de vedere al coerentei logice, fiecare comportament poate fi considerat drept eficient, util in contextul in care el se desfasoara si in spatele lui exista mereu o motivatie: fiecare persoana actioneaza in modul cel mai bun pe care il cunoaste pentru a-si atinge scopurile (care pot fi inconstiente), utilizand informatiile continute in a sa “harta a lumii”. Fireste, daca informatiile nu sunt corecte, nici rezultatele nu vor fi cele dorite.

6) Fiecare comportament este determinat de o stare mentala: deci, decat a insista cu noi insine sau cu ceilalti pentru a obtine un anumit comportament, este mult mai eficient a ne concentra asupra crearii starii mentale care determina comportamentul acesta.

7) Orice comportament comunica ceva, asa ca, independent de vointa noastra, trimitem constant mesaje catre lumea exterioara.

8) Semnificatia comunicarii trebuie cautata in raspunsul obtinut si nu in intentia noastra.

9) Daca nu obtinem raspunsul dorit, este clar ca trebuie sa schimbam ceva in “harta” noastra sau in strategia comunicarii.

10) Nu exista faliment, exista doar “feedback” (sau rezultate); ceea ce noi numim faliment este pur si simplu un rezultat care difera de asteptarile noastre, dar care, oricat de greu ne vine sa recunoastem, nu este decat produsul strategiei noastre.

11) In orice sistem, elementul cu cea mai mare flexibilitate este acela care exercita cea mai mare influenta.

12) In general, daca cineva stie sa faca ceva intr-un interval rezonabil de timp, acel ceva poate fi modelat si invatat de ceilalti.

********************************************

Articolul acesta este numai o introducere in sfera unei noi stiinte: programarea neuro lingvistica. Daca il parcurgeti cu atentie veti realiza ca el contine mai multe informatii decat s-ar parea la o citire superficiala. In numerele viitoare ale revistei vom trece la o analiza mai concreta si in detaliu a tehnicilor despre care am vorbit, si veti ramane probabil uluiti de ce performante este capabil creierul noastru, daca il folosim corect.

Frica!

Dictatura normelor!

Puterea coincidentei!

Puterea coincidentei!

Cand alegi un tel, tinteste Luna!

Ce ne invata copilul din noi

Secretele puterii cuvintelor

Nici o scuza pentru esec!

Puterea gandului bun

“Ancora” succesului

Nu va ganditi la un elefant galben! …

Ultime articole

Search site

Newsletter

Contact

Follow us on Facebook