In lupta cu birocratia

/0 Comentarii/în /de

“Se pare ca in viitor lumea va fi locuita numai de birocrati; fiindca toti ceilalti se vor sinucide din disperare”

Acum cateva zile am pierdut o intreaga dimineata la Registrul Comertulul pentru depunerea cererii de eliberare a unui “certificat constatator”, care
(bineinteles cu taxa de urgenta) va fi gata peste o saptamana, cand voi pierde alta dimineata sa-l scot. Uitandu-ma la acele sute de oameni obositi si transpirati, toti avand nevoie de o stampila, de o adeverinta, de un certificat, nu am putut sa nu ma gandesc ca, in acelasi moment, in intreaga lume, zeci, poate sute de milioane de oameni, se lupta cu birocratia (in fata sau in spatele unui ghiseu, nu prea conteaza), in loc sa-si foloseasca timpul pentru ceva productiv. Si m-am intrebat: de ce? Chiar nu exista un sistem de a scapa de nebunia asta colectiva?

Trei dusmani de moarte: stampila, semnatura, adeverinta

Poate nu multi stiu, dar ca cetatean strain, la fiecare sase luni, pentru prelungirea vizei de sedere, trebuie sa depui o cantitate de acte care, de fapt, repeta de nenumarate ori aceleasi informatii: contractul apartamentului in care locuiesti, contractul sediului, toate actele firmei, balanta si bilantul contabil, chitante cum ca ai platit taxele s.a.m.d. si, bineinteles, acest certificat constatator care nu-mi este clar ce constata (ma astept in curand sa mi se ceara un act care sa constate faptul ca sunt in viata…).
Fiecare hartie depinde de un lant de birouri si de functionari si de fiecare data se descopera ca mai este nevoie de o semnatura, de o stampila, de o adeverinta. Ca urmare, obtinerea acestei autorizatii de sedere ma forteaza sa incep sa ma gandesc la ea cu cel putin doua luni inainte de data expirarii si am calculat ca imi cere aproape zece zile de alergatura in dreapta
si-n stanga. Daca la asta adaugam si alte mici nevoi, cum ar fi schimbarea numarului la masina, unde pierd timp cu Politia, ajung la concluzia ca eu pierd doua saptamani Ia fiecare sase luni, adica o luna pe an.
O luna pe an! Remarcati ca nu vorbesc de toate celelalte nenorociri de care te lovesti la fiecare pas daca vrei sa faci ceva, o afacere. Nu! Simplul fapt de a sta aici, in Romania, imi cere o luna de zile de alergatura, de timp pierdut. Din fericire, de fiecare data cand pot, trimit pe altcineva, dar asta nu schimba problema: tot este cineva care pierde timpul la coada (plus ca are nevoie de delegatie Ia notariat si, oricum, nu sta pe gratis).

Se poate rezolva problema birocratiei?

Sunt sigur ca fiecare dintre voi s-a confruntat de nenumarate ori cu acest gen de probleme, mai ales daca a incercat sa intre in lumea afacerilor. Ma intorc, deci, la intrebare: cui foloseste? Chiar nu se poate scapa de birocratie?
Fiind birocratia o problema asa de mare si care creeaza probleme fiecaruia dintre noi, am inceput sa ma gandesc daca exista vreo rezolvare practica. Rezultatele reflectiilor mele sunt foarte pesimiste si incerc sa va explic de ce:
In primul rand, trebuie lamurit un lucru: multi, mai ales daca-i asculta pe strainii care se plang de birocratia romaneasca, cred ca si asta este o problema a tranzitiei, o mostenire a trecutului, si care se va rezolva in viitor, odata cu dezvoltarea economiei si a societatii. Imi pare rau, este o parere gresita. Mai mult chiar, lucrurile stau exact pe dos. Cu cat o tara se dezvolta mai mult, cu atat birocratia devine mai halucinanta: cine a incercat sa se descurce in diverse institutii din Italia, din Statele Unite, din Japonia cred ca ma intelege perfect. Faptul ca strainii se plang inseamna ca nu inteleg legile romanesti si aplicarea lor, nu ca aceste legi sunt mai rele. Asadar este vorba de o problema mondiala, nu locala.

Primul lucru care iti sare in ochi daca analizezi sistemele si regulile birocratiei este chiar prostia lor: este evident ca fiecare regula avea initial un scop, doar ca acest scop nu a fost atins. ªi intre timp s-a complicat degeaba viata oamenilor. Unele reguli sunt asa de idioate incat ni se pare imposibil ca cineva sa poata nascoci asa ceva.
Dar intrebarea care se pune este alta:
daca ceva este in mod evident asa de prost si de daunator, de ce nu este schimbat?

Ar fi suficient ca parlamentarii sa modifice niste legi si viata oamenilor s-ar usura imediat. De ce nu fac acest lucru? Sunt cumva politicienii un grup de nebuni sadici carora le place sa vada oamenii pierzand timp si bani, alergand dupa certificate?
Evident ca nu este asa. Atunci?
Raspunsul devine evident daca se lamuresc niste lucruri:

orice structura care are un obiecfiv de atins (firma, stat, armata, spital etc.) trebuie sa aiba niste reguli interne, iar birocratia este cea care permite controlul si aplicarea regulilor;

fiecare pozitie in structura ierarhica trebuie sa fie independenta de omul care o ocupa. Adica orice functionar trebuie sa fie, la nevoie, inlocuit usor si fara paguba pentru structura;

o structura birocratica se comporta ca un organism viu: tinde sa creasca la nesfarsit. Englezul Parkinson a calculat ca o birocratie creste in medie cu 5% in fiecare an, chiar daca nu apare nimic in plus de facut.
Si cum cresterea aduce noi probleme de rezolvat, se vor tot produce noi regulamente si proceduri (atentie, 5% inseamna ca birocratia se dubleaza la fiecare 15 ani!);

in orice structura ierarhica, intra in joc principiul lui Peter, care spune ca fiecare individ va fi promovat pana cand va atinge nivelul lui personal de incompetenta. Cu alte cuvinte, atata timp cat cineva munceste bine, este promovat intr-o functie superioara; cand incepe sa faca prostii, ramane unde este.
Concluzia este ca fiecare functionar este incompetent pentru pozitia pe care o ocupa;

in orice structura, functioneaza si o alta lege a lui Parkinson: incompetentul va ascunde propria incompetenta prin marirea competentelor.
Adica: daca un functionar ar fi in stare sa rezolve o problema, asta ar face pur si simplu; dar, fiind incompetent, ce face?
Adauga alte sarcini, alte responsabilitati, produce mereu noi regulamente, care vor cere ca alti functionari sa se ocupe de ele s.a.m.d., in timp ce problema originala ramane nerezolvata. Doar ca ea este mai usor de ascuns in maldarul de hartii care se produc.
Evident, fiecare functionar, pe cat de proaste sunt regulile si procedurile pe care Ie-a gandit, pe atat de strict va pretinde sa fie aplicate de catre subalterni. ªi asta aduce in prim-plan o trasatura psihologica tipica a birocratilor – descarcarea responsabilitatii. La orice nivel, un functionar va aplica in mod strict un regulament, chiar daca este complet lipsit de sens, pentru ca:

a) sigur va gasi un superior care il pedepseste daca nu procedeaza asa;
b) oricat de mare ar fi dezastrul pe care-l va produce actiunea lui, el se poate apara perfect sustinand ca n-a facut altceva decat sa aplice legea.

In loc de concluzie
Fiecare structura birocratica este formata fie din “roboti care se vor limita sa aplice un regulament, fie din functionari incompetenti, care se vor folosi de puterea lor pentru a crea un numar din ce in ce mai mare de norme si proceduri, fara a rezolva adevaratele probleme (si folosirea din ce in ce mai raspandita a calculatorului va impiedica si acele momente rare de bunavointa care, uneori, rezolva o situatie incurcata: cu un functionar, uneori, se poate discuta, dar cu un calculator… Oricum, amintiti-va intotdeauna ca obiectivul vostru nu este de a reforma sistemul sau de a educa pe functionar (oricum nu veti reusi), ci de a obtine hartiuta de care aveti nevoie. Concentrati-va asupra acestui aspect si veti scapa mai repede.

Eliminati barierele de gandire!

/0 Comentarii/în , , , , , /de

Vi s-a intamplat vreodata sa va confruntati cu o problema anume si sa va simtiti inchisi in niste tipare de gandire care v-au impiedicat sa gasiti o solutie satisfacatoare? Sau sa participati la o discutie unde faptele si parerile sa se suprapuna dezordonat, fara sa se ajunga la o concluzie concreta? Sau sa aveti cu disperare nevoie de o idee, dar sa nu va vina nimic in minte?
In astfel de cazuri, nu cumva v-ati gandit cat de frumos si util ar fi sa posedati un obiect magic care sa va ajute sa ganditi si sa creati cu claritate si imaginatie?

Metoda celor sase palarii

Povestile fantastice sunt pline de obiecte magice care au proprietati neobisnuite: inele care te fac invizibil, pantofi vrajiti care iti dau posibilitatea sa alergi cu viteza vantului, lanturi care te fac sa devii invulnerabil etc.
De ce nu ar putea exista, sa spunem, o palarie care, daca ne-o punem pe cap, sa ne ajute sa producem idei, sa evaluam corect o situatie, sa gasim solutia Ia o problema? Inchipuiti-va: daca suntem confuzi, nesiguri, ezitanti, …voila’! Am putea sa ne punem palaria noastra magica si iata ca am descoperit ideea potrivita, strategia invingatoare, actiunea eficace.
Da, intr-adevar, ar fi foarte frumos. Din pacate, in momentul actual, se pare ca nu putem avea asa ceva la indemana. Totusi, ce putem face in timp ce asteptam ca cineva sa inventeze >palaria pentru a gandi”? Simplu, am putea sa ne imaginam ca o avem deja la dispozitie. Si cum e vorba de o fantezie, de ce sa nu ne imaginam ca avem mai multe palarii, de culori diferite, fiecare repartizata pentru o functie specifica a gandirii?
Ideea aceasta sta la baza unei metode pentru sporirea eficacitatii discutiilor si procesului de gandire, metoda pusa la punct de profesorul Edward De Bono, considerat drept cea mai mare autoritate mondiala in domeniul gandului creativ.
Ideea de a ne imagina ca, in cursul unei discutii sau in timp ce reflectam asupra unei probleme care ne chinuie, ne punem in cap palarii de culori diferite, poate sa para destul de puerila si fara folos. Dar, inainte de a o respinge cu un zambet de superioritate, tineti cont ca firme multinationale ca IBM, Kodak, NTT, Exxon, pentru a nu le mentiona decat pe cele mai cunoscute, au platit sume uriase de bani profesorului De Bono pentru a preda metoda si aplicarea ei angajatilor si managerilor firmei.

Cum functioneaza metoda?

Evident, nu putem intra in prea multe detalii intr-un articol de doua pagini, dar principiile de baza sunt extraordinar de simple si, odata intelese, permit obtinerea imediata de rezultate nesperate. Practic, este vorba de a ne imagina ca avem la dispozitie sase palarii de culori diferite, fiecare corespunzatoare unei anumite functii a gandului, adica:
Palaria alba – evaluarea obiectiva a situatilor: fapte, cifre, informatii. Cu palaria aceasta pe cap, este mai usor sa vedem lucrurile asa cum sunt, fara nici o parere, interpretare, critica, emotie;

Palaria rosie – se refera la emotii, la senzatii si la intuitii. Cand gandim cu palaria rosie pe cap, nu este nevoie sa dam nici o justificare;

Palaria neagra – ganduri negative, critica, pesimism, tot ceea ce poate merge prost. (Aici nu e nevoie
de prea multe explicatii, fiindca se pare ca multi au in permanenta palaria neagra pe cap);

Palaria galbena – oportunitati, ganduri pozitive, optimism. Cu aceasta palarie pe cap, trebuie sa gandim pozitiv si sa vedem numai avantajele situatiei;

Palaria verde – creativitate, ganduri neobisnuite, ipoteze fantastice, brainstorming. Cu palaria verde in cap, nu exista nici o limita in calea gandurilor (veti avea tot timpul sa v-o puneti pe cea neagra).

Palaria albastra – permite observatii asupra gandurilor si corectarea lor. Controleaza folosirea palariilor.

Deci, fie in cursul unei discutii, fie in timpul unei reflectii personale, sa ne imaginam ca ne punem pe cap una dintre palariile pe care le avem la dispozitie si astfel infruntam problema din punctul de vedere corespunzator. Atunci cand ni se pare ca functia palariei pe care “o avem” s-a terminat, trecem la o alta culoare. Asta nu interzice, bineinteles, sa ne intoarcem, la nevoie, la o palarie “deja folosita” (asta este chiar functia palariei albastre, aceea de a coordona folosirea palariilor).
In ciuda aparentei simplitati, metoda aceasta ne permite sa obtinem rezultate extraordinare, mai ales cand este vorba de o discutie in grup, unde prea des ne preocupam mai mult de a ne apara punctul de vedere, in loc sa muncim impreuna pentru a gasi solutia creativa cea mai buna.

De ce metoda aceasta s-a dovedit asa de eficace?

In primul rand, pentru ca ne permite sa intram si sa iesim dintr-un anurnit rol (emotiv, critic, optimist, creativ s.a.m.d.) fara sa ne simtim implicati la nivel personal. De fapt, a ne pune o palarie (atat de metaforica), ne permite “sa ne jucam rolul” fara sa mai tinem cont de limitele obisnuite.
De exemplu, cineva poate ca nu se simte in largul lui daca e vorba sa-si exprime emotiile aparent nerationale in legatura cu o afacere, in timp ce, daca este “obligat” sa poarte palaria rosie, o va face liber.
Sau poate ne e frica sa expunem o idee noua si aparent ciudata, dar cu palarie verde “pe cap” suntem chiar incurajati sa o facem.
Sau, mai sugestiv: de obicei a critica si a primi critici duce la discutii, la nemultutimiri si la apararea pozitiilor respective. Dar daca aceste critici se fac “cu palaria neagra pe cap”, elementul negativ al acestei actiuni este privit ca un moment necesar pentru dezvoltarea unei idei.

Al doilea motiv al eficacitatii este ca metoda ne permite sa analizam o problema din toate punctele de vedere, concentrandu-ne de fiecare data asupra unui singur aspect, in timp ce, de obicei, functiile acestea se suprapun, incurcandu-se una cu alta, iar alte aspecte sunt neglijate.
De exemplu, cand muncim in faza de “palarie alba”, trebuie analizate pur si simplu faptele certe si nu avem voie deloc sa spunem pareri personale sau senzatii. Daca se foloseste palaria verde, putem da frau liber capacitatilor noastre inventive, fara frica de a fi criticati sau de a ne face de ras.

Un alt motiv este comoditatea metodei. Metafora palariilor este un sistem optimal pentru a ne cere, noua insine sau celorlalti, sa schimbam “registrul”: uneori, cand ne simtim incurcati intr-o situatie negativa si aparent fara iesire, “a schimba palaria” poate fi sistemul cel mai simplu de a gasi solutia. Si, viceversa, uneori a gandi cu “palaria neagra> poate fi un sistem foarte valabil de a opri la timp actiuni imprudente, datorate unui exces de optimism sau lacomiei.
In plus, folosind destul de des acest sistem, este posibil sa cream un fel de reflex conditionat, care va face procedura din ce in ce mai eficace. Adica, daca “a ne pune pe cap” palaria verde inseamna sa dam drumul creativitatii si a o folosi pe cea alba inseamna a evalua obiectiv situatia, dupa un anumit timp, simpla idee a palariei respective ne poate fi de folos pentru a stimula creativitatea sau capacitatea de analiza, dezvaluind posibilitati nebanuite.

Ca ultim motiv, aceste “sase palarii pentru a gandi” ne permit sa stabilim un fel de “reguli ale jocului” si de a descoperi ca a gandi, in afara de a fi o functie utila si productiva, poate fi si o sursa de distractie, ba chiar mai mult decat atat…

Kokoro” sau cheia intima a succesului

/0 Comentarii/în /de

Cei care cunosc bine artele martiale japoneze si mai ales filosofia care sta la baza lor stiu ca exista un concept numit “kokoro”, care, chiar daca literal inseamna “inima”, reprezinta chitesenta a ceea ce duce la victorie, adica “atitudinea mentala corecta”.
Esenta acestui concept se refera la faptul ca intr-o batalie, mult mai important decat tehnica, armele sau numarul combatantilor, este “spiritul razboinicului”, care determina soarta bataliei.
Acesta este un adevar in toate domeniile in care intervine competitia : razboi, joc, sport…
De cate ori o partida a fost castigata nu de echipa care era favorita sau mai bine dotata, ci de aceea care s-a concentrat cel mai bine si a dovedit o mai mare dorinta de victorie !
Pentru a reveni la noi, inseamna ca pregatirea scolara, capitalul, utilajele moderne etc. – cu toate ca sunt utile, daca nu sunt animate de o atitudine mentala corecta, nu va asigura, singure, succesul in afaceri.

Daca nu credeti, ganditi-va la multimea de economisti care traiesc cu un salariu de… invatator sau la persoanele care s-au trezit dintr-o data ca dispun de cantitati uriase de bani – din mosteniri, castigati la loto etc. – si care au reajuns saraci dupa putin timp.
(O informatie pentru toti cei care aspira la imbogatire rapida si fara efort : cel putin in Occident, dintre cei care castigasera la loterie sau la pariuri fotbalistice, dupa numai un an, doar 5% aveau o situatie mai buna fata de de cea de dinainte de castig ; ceilalti cheltuisera toti banii fara nici un beneficiu pentru viitorul lor).

Calitati ca hotararea, tenacitatea, indeplinirea angajamentelor, buna organizare personala, stapanirea de sine, capacitatea de comunicare, ca sa amintim doar cateva, sunt in mod clar mult mai importante decat laurii sau banii, daca doriti intr-adevar sa aveti succes, si tocmai de aceea sunt cuprinse in conceptul “atitudinii mentale corecte”.

Ei, acum, dupa cum ati observat probabil, toate aceste insusiri sunt “interioare”, nu depind de altii si sau de situatia in care ne aflam, ci exclusiv de noi insine, de Creierul nostru.
Cum sa le obtinem este tocmai subiectul despre care vreau sa va vorbesc in acest articol.

De ce am vrea si nu putem ? Sau, mai bine zis,de ce am putea si nu vrem ?

In articolul trecut am scris despre creierul nostru ca este cel mai bun computer din univers.
Binenteles ca nu este adevarat, pentru ca acesta este cu mult mai mult si asemanandul cu un computer inseamna sa avem o viziune mai degraba limitata asupra posibilitatilor pe care le avem la dispozitie.
Realitatea este ca ne aflam in posesia unui instrument minunat, de ale carui capacitati profitam, din ignoranta si lene, numai in proportie de 10%. in plus , in ceea ce priveste comportamentul (care, repet, depinde direct de ceea ce se intampla in creier), avem deseori senzatia ca nu suntem noi cei care comanda si ca ne supunem vointei unui capricios: vrem sa tinem regim si nu reusim, am vrea sa fim mai hotarti sau mai siguri, dar in momentul in care loc actiunea ne lipseste hotararea, ne-ar placea sa fim mai organizati, mai ordonati, mai simpatici…

Exista o gramada de multe alte lucruri pe care le-am vrea si de care ne dam seama ca depind doar de noi,dar dintr-un motiv sau altul vointa noastra pare ca se confrunta cu ceva mult mai puternic si de neclintit.
Ce este de facut?

Comportamentul este determinat de starea emotiva
Cand am inceput sa scriu articole despre comunicare, am pus anumite premise la baza functionarii mintii noastre (“Idei de Afaceri” nr.8/95, 9/95), pe care as vrea sa le rezum aici, inainte de a continua :

– toata experienta noastra se bazeaza pe stimuli senzoriali vizuali, auditivi si chinestezici, care pot fi externi sau interni (cand ne imaginam sau ne amintim ceva reproducem de fapt stimuli senzoriali);

– fiecare stare emotiva este rezultatul corelarii unor imagini senzoriale la o anumita stare fiziologica si legate intre ele printr-o corespondenta biunivoca (daca ma gandesc la lucruri deprimante, dupa putin timp tind sa am o stare depresiva ; in acelasi mod, daca imi inconvoi spatele si fata mea ia o expresie deprimata, incep sa am ganduri deprimante).

– fiecare comportament este dependent de stare, adica este determinat direct de starea emotiva in care ne aflam (constatare evidenta, dar aproape intotdeauna uitata). Aceasta inseamna ca daca vrem sa avem un anumit comportament, trebuie, in primul rand, sa cream starea emotiva adecvata, altfel ne vom gasi in fata tuturor acelor obstacole pe care le cunoastem prea bine (acesta este, in mod evident, un adevar absolut chiar si in domeniul comunicarii : daca vrem sa obtinem un anumit comportament din partea cuiva, trebuie sa-l aducem mai intai in starea emotiva potrivita, altfel cuvintele noastre vor cadea in gol).

Starile emotive dorite se pot crea doar cu putina imaginatie si vointa

In general, suntem obisnuiti sa ne gandim la reactiile noastre emotive ca la ceva straniu, care nu se afla sub controlul nostru, ceva la care nu putem decat sa ne supunem si de care putem eventual sa ne plangem, dar asupra caruia nu putem actiona deliberat.
Altfel spus, imi dau seama ca sunt trist sau vesel, deprimat sau entuziast, dar nu pot sa “hotarasc” in mod constient sa incerc o anumita stare emotiva.
Pana aici suntem toti de acord.
Da ?

Bine, atunci va invit sa facem un mic experiment (sa-l faceti intr-adevar, altfel nu mai intelegeti ceea ce vreau sa va spun).

Experimentul 1

Amintiti-va de o situatie trecuta care v-a infuriat in mod deosebit, ceva ce ati facut si, ori de cate ori va amintiti, va infurie.
Puteti vizualiza scena, va amintiti cuvintele care s-au spus , insiruirea evenimentelor.
Sa facem scena mai antrenanta : imaginati-va totul in mod asociat, nu ca si cum v-ati vedea din exterior, ci revazandu-va chiar pe voi ca si cum vi s-ar intampla din nou.
Concentrati-va asupra culorilor hainelor, asupra tonului cuvintelor, asupra senzatiilor fizice, reproduceti macar pozitia corpului sau miscarile pe care le faceati.
Ati reusit ? Bine.
Este foarte probabil ca ati simtit din nou aceleasi emotii de atunci. (Va rog sa observati – accidental – ca tocmai v-ati pus intr-o stare de furie fara nici un motiv, pur si simplu ca v-am spus eu. De fapt, voi cititi acum o revista, restul s-a petrecut doar in mintea voastra).

In acest moment va invit sa va jucati un pic: revedeti intrega scena, dar de data aceasta in alb si negru, ca intr-un film vechi, vazandu-va din exterior, cu persoanele care vorbesc pe nas si cu un ton foarte ascutit.
Se schimba ceva?
Accelerati intreaga scena, ca in filmele vechi de comedie, punandu-va un acompaniament muzical caraghios.
Ce se intampla ?
Si daca ati vedea-o in sens invers ?

Incercati acum sa reconstruiti scena initiala..
Dificil, nu-i asa ?
Si cat de mult s-a schimbat impactul emotiv pe care aceasta amintire o are asupra voastra ?

Experimentul 2

Sa facem acum un experiment in sens contrar.
Amintiti-va o data in care ati fost deosebit de multumiti de voi. Incercati sa va vizualizati in interiorul scenei, concentrandu-va asupra culorilor, cuvintelor, senzatiilor fizice.
Gata?
Acum mariti imaginea, faceti-o mai clara si mai luminoasa.. Adaugati un fond muzical adecvat si revedeti scena..
Sentimentul respectiv se amplifica? Evident ca da.

Sa stergem totul si sa analizam ceea ce tocmai am facut:
– in primul rand, am descoperit ca puteam crea in noi insine o oarecare stare emotiva pur si simplu gandindu-ne la ea sau descriind-o (este ceea ce ni se intampla cand citim un roman; altfel ar trebui sa-mi explicati cum se intampla ca niste semne pe hartie sa produca in noi emotii). Si in mod sigur, stiti perfect cum sa procedati, pentru ca faceti chiar acest lucru de fiecare data cand va enervati sau va bucurati pentru ceva ce s-a intamplat in trecut.

– in al doilea rand, mai presus de orice, am descoperit ca putem actiona asupra amintirilor noastre schimband impactul emotiv pe care il au asupra noastra si, in consecinta, asupra comportamentului corespunzator.

Aceasta se intampla pentru ca nu atat imaginea in sine este cea care determina raspunsul emotional, cat microcomponentele din care se compune, cum bine stiu expertii in publicitate.
Altfel spus, actionand asupra “submodalitatilor” (acesta este termenul tehnic) se schimba semnificatia starii emotive a unei imagini: putem sa o clarificam sau sa o sufocam, sa o marim sau sa o micsoram, sa o facem statica sau sa-i dam miscare, cu sau fara muzica etc.
Putem deci sa fim regizorii mintii noastre si, in consecinta, stapanii, si nu sclavii ei, doar creand starea emotiva care duce la comportamentul dorit.

De exemplu, in legatura cu amintirile care pot provoca stari depresive, in timp ce este extrem de dificil sa alungam din minte, cu vointa, un gand neplacut , este extraordinar de usor sa-i micsoram volumul, imaginea si, in final, sa-i facem o poza si sa-i dam foc.
Veti constata surprinsi ca vindecarea este totala.

Inca nu credeti ca va puteti controla emotiile?
Incercati cateva experimente, de felul celor de mai sus, si chiar si cu putinul pe care vi l-am spus, veti ramane uluiti de ceea ce veti reusi sa faceti.
(Un avertisment: veti descoperi ca este vorba de un mod de interventie extrem de puternic si modificarile pe care le veti face asupra imaginilor tind sa se lege permanent de amintirea originala, modificand-o in sensul modificarii facute – amplificare sau diminuare. Lucrati inteligent!)

O super metoda de rezolvare a oricarei probleme

/0 Comentarii/în , , , , , /de

Gandirea este limitata de prejudecati

Cred ca tuturor li s-a intamplat sa se confrunte cu urmatoarea problema de perspicacitate: unirea celor noua puncte cu patru linii drepte consecutive:

* * *
* * *
* * *

Vechiul si onorabilul raspuns (vezi la sfirsit) ar demonstra, dupa cum spun psihologii, capacitatea de a iesi din schemele clasice de gandire si de a elabora solutii creative.
Personal, o consider mai degraba o solutie mioapa: va garantez ca, doar cu putina imaginatie este posibil sa uniti punctele cu numai TREI drepte si, daca sunteti intr-adevar creativi, cu UNA (fortati-va putin, inainte de a consulta raspunsul).

Cu toate ca este vorba de un simplu exemplu, acesta ne demonstreaza cum, de cele mai multe ori, cand ne confruntam cu o problema sau cu o decizie (ceea ce inseamna cam acelasi lucru) ne miscam intre limite care nu au nimic de a face cu problema in sine, ci sunt rezultatul unor prejudecati sau credinte neverificate.
Daca transferam aceasta atitudine autolimitativa in lumea reala, este foarte usor de inteles de ce deseori nu reusim sa ajungem la o solutie avantajoasa. De obicei, chiar specialistii intr-un anumit domeniu sunt aceia care au astfel de dificultati, intrucat cunostintele lor “sigure” despre ceea ce este posibil si ceea ce nu este, reunite cu lipsa unei viziuni globale asupra situatiei, ii impiedica sa nascoceasca solutii creative.

Instrumentele clasice ale cunoasterii sunt cele mai adesea, surse suplimentare de confuzie

Nu vreau sa diminuez deloc importanta pregatirii scolare; ceea ce vreau sa spun este ca lumea este atat de complexa si permanent in miscare incat metodele clasice de rezolvare a problemelor se dovedesc absolut insuficiente.
Mai mult, cel care vrea sa se descurce in lumea afacerilor, ar trebui sa “manevreze” o cantitate imensa de materie: drept, economie, marketing, informatica, publicitate etc., in afara de cunostintele specifice pietei pe care opereaza.
Luand cunostinta de faptul ca nu se poate cunoaste chiar totul si ca este mult mai important sa stii de unde sa obtii o anumita informatie atunci cand ai nevoie, in loc sa-ti umpli memoria cu notiuni inutile, cred ca in ziua de astazi ar trebui, pe langa o pregatire specifica, sa te dotezi cu instrumente mentale de baza care sa-ti permita sa faci fata majoritatii situatiilor (oricat de mult veti putea sa va pregatiti, veti gasi intotdeauna o ocazie in care veti fi constransi sa rezolvati o problema absolut noua si fara a putea beneficia de experienta altcuiva).
Cel care doreste sa se documenteze asupra metodelor clasice nu are altceva de facut decat sa intre intr-o librarie, unde poate gasi o cantitate insemnata de teste care se refera la Cercetarea operativa, Programarea liniara, Arborele decizional etc.
Personal, intotdeauna le-am considerat aproape inutile, in sensul ca sau vi le insusiti cu seriozitate si atunci deveniti chiar voi “specialistii”, sau nu reprezinta altceva decat o sursa ulterioara de confuzie.
Pe de alta parte, metodele cantitative ajuta la optimizarea solutiilor deja gasite si nu lasa aproape niciodata loc pentru idei geniale.

O metoda noua, in care gandirea este inlocuita de … module de gandire

Va propun de aceea, o metoda de “Problem solving”, al carei inventator, desigur, nu sunt eu (imi amintesc ca am citit descrierea acestei metode intr-un test de psihologie de pe la inceputul secolului), dar pe care am aplicat-o de nenumarate ori cu rezultate pozitive.
Utilizand aceasta metoda in activitatea mea de consultant, am rezolvat probleme de drept pentru avocati, probleme de informatica pentru ingineri, probleme legate de activitatea firmelor pentru manageri de varf etc., fara a avea nici cea mai mica pregatire scolara in domeniu, primind aprecieri pe care le-am considerat intotdeauna fundamental nemeritate, atata vreme cat nu s-au datorat “genialitatii” mele, ci simplei utilizari a unor module de gandire eficiente.
Totodata, este extraordinar cum si persoane de obicei inteligente gresesc in abordarea unei probleme, incercand sa o rezolve doar gandind.
In acest moment cred ca nici unul dintre voi nu se va apuca sa inmulteasca mental 72.398 x 95.876 atat timp cat acest lucru se poate face foarte usor cu hartia si creionul.

In acelasi mod, nici sa nu va ganditi sa rezolvati o problema complexa incercand sa retineti toate aspectele; primul pas il reprezinta chiar asternerea datelor pe hartie. Dar, chiar scriind si listand faptele si variabilele jocului, ne gasim deseori retinuti intre aceleasi limite ale gandirii liniare, impiedicand creierul sa-si utilizeze resursele intuitive.
Ceea ce vreau sa va descriu este metoda cea mai eficace pe care am gasit-o, si este singura care permite intr-adevar propriului potential creativ si intelectual sa se exprime liber.

Cum am devenit expert in marketing

Imi amintesc ca odata a venit la mine presedintele unei companii, descriindu-mi o problema complexa de achizitii incrucisate internationale, care tinea in sah de luni intregi echipa de experti a firmei.
Fiecare solutie propusa se lovea de ceva si toata operatiunea se afla intr-un punc mort. In cele doua ore de discutie am incercat sa-mi fac o idee cat mai clara posibil despre fapte si variabile, luind cat mai multe notite.
Cand i-am dat solutia a doua zi, mai mai sa lesine (nici acum nu stiu daca a fost ca urmare a rapiditatii cu care i-am dat solutia sau din cauza onorariului!).

Oricum, ce facusem? Dupa sedinta, am transcris toate aspectele problemei in discutie pe o serie de fise de dimensiunile unor carti de vizita, cate o idee sau un fapt pe fiecare fisa in parte.
Pe masura ce scriam, incercam sa fixez un raport logic intre diversele fise si curand incepusem sa le asez pe podeaua biroului meu.
Dupa ce am scris aproximativ 200 de fise si dupa ce le-am asezat in cea mai logica ordine posibila, am inceput sa fac experimente, miscandu-le astfel incat sa fac asociatii noi si scriind alte fise cand apareau alte relatii interesante.
Dupa putin timp, deja am inceput sa vad situatia dintr-un punct de vedere complet nou.
Cand am considerat ca am depasit aceasta faza, am trecut la o analiza mai sistematica a ceea ce srisesem utilizand intrebarile din metamodelul lingvistic.
Aceasta mi-a permis sa descopar ca o serie intrega de limitari erau artificiale si ar fi putut fi depasite fara prea multa dificultate (si am scris, deci, o serie de alte fise).
In acest moment, am trecut la analizarea mai rationala a problemei, combinand folosirea fiselor cu metoda “ce – cum – de ce – cine – unde – cand”, evident impartind fisele in 6 grupe conform acestei clasificari si punandu-mi intrebarile corespunzatoare:
Ce se intampla? in ce mod? De ce? Cine ar avea de castigat? etc., scriind alte fise.

Dupa 3 ore de lucru, puteam sa reasez informatiile intr-un mod absolut diferit de cel initial, cu solutia finala care devenea evidenta in fata ochilor mei.
Puteam sa spun ca am gasit-o eu? Sincer, nu.
Fisele si intrebarile bine puse au gasit-o; eu nu as fi fost in stare sa o fac nici macar dupa un an de studiu asiduu.
Fisele au facut acest lucru pentru mine de nenumarate ori si oricine, cu un grad de inteligenta normal, poate sa verifice singur.
Exista, natural, o explicatie la intrebarea de ce aceasta procedura este atat de eficienta, dar, din pacate ar cere prea mult spatiu. Aceasta implica functionarea diferita a celor doua emisfere cerebrale si modul in care informatiile sunt conbinate si reelaborate la nivel neuronal.
Multumiti-va sa-i verificati eficacitatea in cazul problemelor cu care va confruntati; veti fi surprinsi de usurinta cu care veti nascoci solutii.

Cei 6 pasi ai super-metodei pe care v-o propun

1. Pe fisele de dimensiunea unei carti de vizita, scrieti elementele cunoscute ale problemei, un singur fapt sau o singura idee pe fiecare fisa in parte.

2. Nu procedati in maniera logica la inceput; lasati ca ideile sa se inlantuiasca spontan, veti avea suficient timp sa le organizati.

3. Incepeti sa organizati fisele, pregatind altele ori de cate ori apar alte elemente. Daca vi se pare ca sunteti intr-un punct mort, adunati fisele, amestecati-le si aruncati-le la intamplare; ati putea descoperi relatii la care nici nu v-ati gandit.

4. Utilizati intrebarile metamodelului atunci cand gasiti categoriile corespunzatoare (Cuvinte universale – Obligatii – Verbe – Nume – Comparative: Chiar toti? Nici unul? Ce s-ar intampla daca…? Cine o spune? Mai precis, cum? Ce? Prea mult in comparatie cu ce? etc.).

5. impartiti fisele in grupuri: ce – cum – de ce – cine – unde – cand, notand pe alte fise raspunsurile.

6. Sistematizati din nou informatiile pe baza a ceea ce ati descoperit. Daca problema inca nu s-a rezolvat, luati-o de la capat.

Cu un minimum de practica, veti fi in stare sa aplicati aceasta metoda in domeniile cele mai diferite; nu numai in cazul afacerilor, al relatiilor umane, marketing, cercetare stiintifica, analiza politica (daca veti folosi metoda in acest domeniu veti fi surprinsi sa descoperiti cat de clare devin miscarile si intentiile partilor implicate in joc!), ci chiar pentru alegerea numelui unui produs, a titlului unei carti etc. Faceti o proba si veti fi de acord cu mine ca, de fapt, cel mai bun computer din univers este creierul uman.

Spor la lucru si… spor la rezolvari!

“Arta razboiului” in lumea afacerilor

/0 Comentarii/în , , , , , , /de

Cine a rasfoit macar un test de marketing probabil ca a ramas surprins de cantitatea de termeni si metafore razboinice (“de armata”) folosite: obiective, strategii, pozitionare, nise de aparat, atac frontal, guerilla…
Ceea ce nu trebuie sa ne uimeasca prea mult: intr-o economie de piata exista concurenta, iar concurenta inseamna competitie.
In timp ce in razboi se incearca cucerirea de teritorii, in afaceri se cauta cote de piata; nu se folosesc arme, ci vanzatori si publicitate.
Dar, principiile strategice de baza raman, oricum, aceleasi si o buna pregatire in acest sens se va dovedi foarte pretioasa.

Pe de alta parte, am amintit intamplator, in numarul trecut, ca in lucrarile clasicilor latini este explicat cu lux de amanunte, mai eficace si mai sintetic decat in tratatele moderne, ceea ce trebuie sa stim pentru a avea succes in lumea afacerilor.
Nici aceasta nu trebuie sa ne uimeasca:
chiar daca se modifica mediul si resursele tehnologice, principiile de comportament sunt aceleasi.
In plus, in antichitate, neputand conta pe mijloacele pe care le avem la dispozitie astazi, rezultatul bun al oricarei operatiuni era determinat, in cea mai mare parte, de capacitatea de a fructifica la maximum resursele umane aflate la dispozitie.
Si, data fiind dificultatea de a pastra si a reproduce materialul scris, se incerca sa se condenseze cantitatea maxima de informatie intr-un numar minim posibil de cuvinte (spre deosebire de ceea ce se intampla astazi, cand cu doua sau trei concepte extrem de banale, se umple o carte…).

Aceste doua premise, afirmate mai sus, aparent fara nici o legatura intre ele, imi dau posibilitatea sa abordez cel mai spectaculos manual despre succes in afaceri scris vreodata:
nu este latinesc, ci chinezesc si merge inapoi in timp pana in anul 400 i.C. Este vorba despre “Arta Razboiului” al generalului Sun Tzu si contine o culegere a tuturor sfaturilor de urmat in lumea razboiului (si a afacerilor, adaugam noi). Sa nu uitam, China este patria artelor martiale.

Lucrarea a aparut si in limba romana, dar eu nu am putut sa o gasesc.
Oricum, sunt convins ca putinii dintre cei care au cumparat-o s-au gandit sa o foloseasca ca pe un ghid de afaceri.
Intrucat ma simt dator sa justific afirmatia de mai sus, as vrea sa utilizez spatiul pe care il am la dispozitie pentru a va da o serie de citate asupra carora sa reflectati, fara a urmarii o logica anume in insiruirea lor.
Nu vreau, in schimb, sa va bulversez cu informatii istorice, pe care ati putea sa le gasiti in orice enciclopedie buna.

Alegerea citatelor a fost deosebit de dificila, intrucat fiecare verset din fiecare din cele 13 capitole contine ceva important; inutil sa spun ca in loc de “armata”, “soldati”, “general”, pentru a ne folosii in afaceri, ar trebui sa folosim substituentii comerciali.
In plus, unele adevaruri pot parea evidente, dar, daca observam practica, vom descoperii ca nu este deloc asa.
Acestea fiind spuse, sa dam cuvantul Maestrului.

– Cinci lucruri sunt esentiale pentru victorie:
– va invinge cel care stie cand sa lupte si cand sa nu lupte;
– va invinge cel care stie cum sa-si foloseasca fortele superioare si inferioare;
– va invinge cel care are o armata animata de acelasi spirit la toate nivele;
– va invinge cel care, dupa ce s-a pregatit pe el insusi, va sti sa astepte momentul in care inamicul este nepregatit;
– va invinge cel care, avand pregatire militara, nu va suporta amestecul guvernantilor.

– Operatiunile militare cer urmatoarea stratagema: daca esti abil, arata-te nepriceput; daca esti capabil, arata-te incapabil. Daca intentionezi sa ataci in apropiere, pregateste-te ca pentru un lung mars. Daca intentionezi sa ataci la distanta, prefa-te ca ai ajuns deja la jumatatea drumului.

– Ademeneste-ti dusmanul cu perspectiva unui castig; profita de confuzie si infrange-l.

– Provoaca iritare pentru a crea dezordine.

– Pentru a ucide dusmanul, oamenii trebuie sa fie motivati de ardoare; pentru a vedea avantajul victoriei, trebuie sa primeasca recompensa potrivita.

– Intr-o lupta de care, recompenseaza-l pe primul care a capturat 10 (care).

– Obiectivul razboiului este victoria, nu gloria invingatorului.

– Comandantul incapabil sa-si controleze iritarea, isi va trimite oamenii la asalt ca pe un roi de furnici, cu rezultatul ca unul din trei va fi ucis si obiectivul nu va fi cucerit.

– A incerca sa conduci o armata in acelasi mod in care se administreaza un regat, ignorand conditiile in care se opereaza, va duce la ruina.

– De aceea se spune:
daca iti cunosti amicul si te cunosti pe tine vei fi invingator in 100 de batalii.
Daca te cunosti pe tine, dar nu-ti cunosti inamicul, la fiecare victorie vei suferi o infrangere.
Daca nu te cunosti pe tine si nu-ti cunosti inamicul, vei fi infrant in fiecare batalie.

– Marii luptatori ai antichitatii se puneau mai intai pe ei insisi intr-o pozitie imbatabila si apoi asteptau o ocazie sa-si infranga inamicul.
De aceea se spune ca strategul abil lupta dupa ce a invins, in timp ce acela care este destinat infrangerii incepe sa lupte si dupa aceea incearca sa invinga. (Va rog sa meditati asupra acestei afirmatii aparent paradoxale, pentru ca ea contine cheia succesului in orice actiune pe care ati vrea sa o intreprindeti).

– A controla o forta mare este ca si atunci cand controlezi una mai mica: este pur si simplu o chestiune de impartire a numarului lor. Comandantul abil cauta rezultatul actiunii conjugate a grupurilor si nu cere prea mult de la indivizi.

– Cel care ajunge primul la locul bataliei si asteapta sosirea inamicului va fi proaspat si pregatit pentru lupta, in timp ce acela care va ajunge al doilea va fi epuizat chiar inainte de a incepe.

– Poti sa fi sigur de succes doar atunci cand ataci posturi care nu sunt aparate; poti fi sigur de aparare doar atunci cand mentii posturi care nu pot fi atacate.
De aceea este abil in atac acel general al carui inamic nu stie ce sa apere si este abil in aparare acel general al carui inamic nu stie ce sa atace. (Cred ca aceste doua percepte reprezinta sinteza perfecta a intregii arte a razboiului – sau marketingului, daca preferati … ).

– Punctul in care intentionam sa atacam nu trebuie divulgat; astfel inamicul va trebui sa se pregateasca impotriva unui atac din diverse puncte si, avand fortele distribuite in mai multe puncte, cele pe care le vom avea de infruntat in fiecare punct vor fi proportional mai putin numeroase.

– Nu repeta tacticile care te-au dus la victorie, ci lasa ca metodele tale sa fie reglate de varietatea infinita a situatiilor.

– Atunci cand incercuiesti o armata, lasa-i portita de scapare; nu duce inamicul la disperare.

– Daca un general arata incredere in oamenii sai, dar insista intotdeauna ca ordinele sa ii fie executate, castigul va fi reciproc.

– Rapiditatea reprezinta esenta razboiului

– Principiul conform caruia se conduce o armata il constituie fixarea unui standard pentru rezultate, care trebuie atins.

– Nu va miscati, daca nu aveti in vedere un castig anume; nu folositi trupele pana cand nu rezulta un avantaj; nu va luptati decat atunci cand este absolut necesar.

– Un conducator de armate nu trebuie sa duca trupele pe campul de lupta doar pentru a-si satisface orgoliul.

As fi vrut sa adaug un comentariu personal la aceste precepte, dar ar fi fost un exces de infumurare.
Cititi-le si adoptati-le; veti descoperi ca ele contin mult mai mult decat pare la o prima lectura.
Termin cu un precept care mi se pare cea mai buna urare care se poate face celui care lupta in dificila lumea a afacerilor.

Fie ca voi sa fiti rapizi ca vantul si desi ca padurea. In atac si la prada, fiti ca focul; la panda, fiti imobili ca muntii.
Fie ca planurile voastre sa fie intunecate si impenetrabile ca noaptea si lovitura voastra puternica si rapida ca fulgerul.

Succes in afaceri!

Mentalitati si mentalitati

/0 Comentarii/în /de

Dupa cum era de asteptat, articolul din numarul trecut despre munca si mentalitate a dat nastere la unele intrebari.
Nu pot sa raspund tuturor cititorilor care mi-au scris, dar, inainte de a continua, as vrea sa clarific cel putin doua lucruri.
Este evident faptul ca, indiferent de situatie, nu ne convine sa actionam in conflict cu mediul in care ne aflam; daca aceasta se intampla totusi, avem trei posibilitati:
a. sa acceptam conflictul;
b. sa modificam mediul;
c. sa ne modificam comportamentul.

Acceptarea conflictului nu duce aproape niciodata la rezultate pozitive ci, in cel mai bun caz, la lamentari neconstructive. Posibilitatea modificarii mediului exista, dar, de obicei, reprezinta ceva ce nu este la indemana si care cere foarte mult timp.
Modificarea comportamentului nostru este infinit mai usoara si mai rapida; aceasta nu ne impiedica insa sa ne aducem contributia la crearea unui mediu mai bun.
De aceea, problema ridicata de mine in legatura cu mentalitatea se referea la cunoasterea mediului si la capacitatea de adaptere la acesta, si nu la a critica si judeca.
In acest sens – si iata al doilea lucru pe care vreau sa-l marturisesc – poate parea ca aprob si apar mentalitatea si modul de a reactiona american. imi pare rau pentru cei cativa zeci de prieteni pe care ii am in America, dar nu este asa.
America este in mod evident o tara mare, care a obtinut rezultate extraordinare in domeniul tehnologic si economic. Dar este o tara in care 30 de milioane de oameni traiesc sub nivelul de saracie, in care consumul pe cap de locuitor de somnifere, cocaina, heroina este cel mai ridicat din lume si unde rata criminalitatii atinge niveluri inspaimantatoare (daca vi se intampla sa ajungeti prin anumite cartiere din Los Angeles sau New York si reusiti sa scapati cu viata, realizati ca la Bucuresti este paradisul); asadar, ma feresc sa va propun acest nivel.
Sistemul american produce dolari, dar o face cu costuri sociale extraordinar de mari, pe seama altor lucruri care mie mi se par mai importante: sanatate, mediu inconjurator, familie, armonie sociala, cultura…
Apropo de acestea, de fiecare data cand discut cu un american, sufletul meu latin o ia inainte si nu rezist tentatiei de a-l face sa observe ca pe vremea cand ei vanau bizoni, noi construiam Colosseum-ul si Forurile Imperiale si conduceam un imperiu fara ajutorul computerelor, telefon sau fax. (Profit de ocazie pentru a va dezvalui un secret: am citit sute de carti si am urmat zeci de seminarii – normal, americane – despre management, tehnici de comunicare, negociere, conducerea firmei etc.
Ei bine, daca vreti sa economisiti timp si bani, cititi Cicero, Epitteto si mai ales Seneca: veti gasi explicat mult mai clar si mult mai placut tot ceea ce era de stiut despre subiect).
Acestea fiind spuse, sa vedem de ce este atat de important sa cunoastem si sa ne obisnuim cu mentalitatea americana.
Este, o data in plus, o problema de adaptare la mediu; ne place sau nu, astazi, influenta americana este cea mai puternica: toate tranzactiile comerciale se desfasoara in limba engleza, dolarul este valuta internationala prin definitie, corporatiile multinationale americane ne invadeaza si ne colonizeaza cu produsele si metodele lor.
Oriunde te uiti vezi “Coca Cola”, “Mc Donald’s”, “Marlboro” etc. si orice televiziune transmite zilnic seriale, filme, muzica americana, urmand o politica de colonizare culturala groteasca (in timp ce natiunile mai puternice ca Germania sau Franta incearca sa limiteze aceasta invazie).
Este probabil ca in urmatoarele decenii sa ne punem problema colonizarii din partea puterilor din Extremul Orient, mai ales din partea Chinei, dar cel putin pentru moment trebuie sa ne invatam cu o mentalitate dominatoare.
De aceea, revenind la subiectul articolului nostru, modul de lucru din care trebuie sa ne inspiram va fi in mod sigur cel american, cautand sa facem tot posibilul pentru a limita consecintele negative: cu cat mai repede vom reusi sa ne adaptam, cu atat mai repede vom obtine rezultate pozitive, cel putin pe plan comercial.
Am spus ca, intr-un mediu competitiv, supravietuieste cel care reuseste sa se adapteze mai bine si fructifica resursele specifice mediului: urmarea este ca – si aici facem legatura direct cu ceea ce s-a spus in numarul trecut – mai intai trebuie sa se cunoasca mediul in care activam.
Daca ar trebui sa se defineasca printr-un singur adjectiv lumea in care muncim azi, cuvantul care imi vine in minte este “dinamica”, adica in continua miscare si schimbare.
Romania s-a gasit in fata unei schimbari datorate unei revolutii si poate ca aceasta a parut traumatizanta, dar orice intreprinzator se gaseste in fiecare zi in situatia de a infrunta o schimbare a mediului: tehnologii noi (cati, acum 10 ani, foloseau computerul, faxul sau Internet-ul?), concurenti noi, alte piete, modificari legislative…
Acum 100 de ani putea sa fie altfel: un individ era industrias, producea caramizi si nu avea probleme deosebite: pretul era constant, ca si tehnica de fabricatie sau piata. Astazi insa nu se mai poate: totul se schimba cu o rapiditate incredibila si fiecare decizie se caracterizeaza prin probabilitate si nesiguranta.
Manualele de economie ne furnizeaza teorii si metode demne de stima, din punct de vedere estetic, dar in practica lucrurile se petrec aproape intotdeauna altfel.
De obicei, situatiile sunt complexe, datele nu se cunosc, ca si variabilele jocuri, si aproape intotdeauna lipseste timpul pentru un studiu aprofundat. Pentru a reusi in lumea afacerilor, nu mai ajunge sa termini facultatea cu o solida pregatire, mai sunt necesare insusiri pe care nimeni nu le poate preda: intuitie, creativitate, experienta si, normal, noroc. Intr-o economie libera, totul evolueaza pe baza acelorasi legi care actioneaza si in natura: exista concurenta, competitie si, in cele din urma, doar cei care se adapteaza mai bine supravietuiesc.

Tipuri fundamentale de munca

Sunt multe moduri de clasificare a categoriilor de lucratori, dar cel mai simplu si care ne permite sa intelegem multe lucruri, se bazeaza doar pe doua tipuri:

– cei care se ocupa;

– cei care se preocupa;

Am spus in numarul trecut ca valoarea muncii este data de dezirabilitatea fata de ceea ce se produce; astazi am vazut ca sunt putine situatiile care se cunosc dinainte in lumea afacerilor, mai ales dorintele oamenilor si intentiile concurentiilor.
Ar urma, in mod firesc, ca acela care se gaseste in postura de a lua decizii si de a activa la orice nivel in lumea contemporana sa accepte necesitatea de a-si asuma riscuri si de a face fata deciziilor gresite.
Cu alte cuvinte, ar trebui sa fie dispus sa se procupe. Toti cei care muncesc si care fac calcule in conditii de incertidudine se preocupa: intreprinzatori, comercianti, liber profesionisti, artizani…
Ei trebuie sa se preocupe de gusturile clientelei, de concurenta, de situatia politica, de propria sanatate, de comportamentul propriilor salariati. Si, in masura in care experienta si cunostintele pot ajuta, fiecare decizie de luat este mereu ca o miza la ruleta: exista atat posibilitatea de a castiga, cat si aceea de a pierde tot.

Cine se ocupa?

Raspunsul la aceasta intrebare este: cei care fac un anumit lucru, fara alte responsabilitati decat cele legate de o executie corecta. Conteaza mai putin daca munca este complexa sau necesita ani de studii: responsabilitatile nu sunt ale lor, ci ale managerului care le-a incredintat lucrul de facut.
Daca este ceva care determina diferenta in termeni de castig intre lucratori, este chiar disponibilitatea de a-si asuma riscuri si responsabilitati si de a plati personal insuccesul. Tuturor le-ar placea sa nu se preocupe si sa castige mult, dar, revenind la exemplul ruletei, ar fi ca si cum ai pretinde sa joci avand siguranta victoriei.
Aceasta este in mod sigur cazul fiecarui salariat: da la schimb posibilitatea de castiguri mai mari contra unui salariu sigur, indiferent de rezultate.
Dar, evident, motivatia pentru buna executare a propriilor sarcini si pentru imbunatatirea rezultatelor va fi extrem de scazuta, doar daca nu se utilizeaza metode coercitive (este suficient sa intrati intr-o institutie publica sau mai aveti nevoie de alte exemple?).

Cine se preocupa?

Astazi, din ce in ce mai mult, firmele tind sa-i faca pe proprii angajati sa se preocupe, tocmai pentru a obtine rezultate mai bune fara sa fie nevoie sa utilizeze metode dictatoriale.
Toti agentii comerciali platiti cu un comision din vanzarile se preocupa, asa cum se preocupa si managerii; si firmele incearca prin diverse metode sa induca putina competitivitate la toate nivelurile profesionale.
Este evident ca o economie bazata pe etica succesului si a competitiei aduce cu sine multe consecinte negative si costuri sociale extrem de ridicate, dupa cum am spus la inceput. (Teoriile socialiste sau nascut tocmai ca alternativa la acest tip de societate, dar rezultatele nu au fost grozave).
Diversele modele de dezvoltare, cum ar fi cel japonez, sunt probabil mai bune, dar destul de departe de modul nostru de gandire, astfel incat pentru moment sunt total inaplicabile.
Revenind la noi si la adaptarea noastra la mediu, sa reflectam la aceste doua lucruri:

– lumea celor care muncesc este astazi o arena “competitionala” in care putem supravietui doar daca suntem dispusi sa luptam si sa dam tot ce este mai bun din noi;

– fie ca lucram pentru noi insine, fie ca lucram pentru altcineva, castigurile noastre vor fi intotdeauna in concordanta cu ceea ce obtinem efectiv, cu initiativa noastra si cu capacitatea de a ne asuma riscuri si responsabilitati.

Va fi in puterea fiecaruia din noi sa aleaga ce vrea sa faca, dar… sa uitam posibilitatea de a avea in acelasi timp si castiguri, si viata linistita. SUCCES !

Detasarea de mentalitatea economiei planificate

/0 Comentarii/în , , , , , , /de

Vorbind cu prieteni si cunoscuti, dintre multele lucruri despre care sunt intrebat, doua intrebari revin in mod frecvent.
Prima este <>, iar cealalta – <>
La prima raspund cu usurinta ca, daca nu as fi avut incredere in viitorul acestei natiuni si daca nu as fi vazut semnale pozitive, nu m-as afla aici; acest raspuns ii multumeste pe majoritatea interlocutorilor mei. La cea de-a doua intrebare intampin unele dificultati. Cand raspund ca, dupa parerea mea, problema cea mai grava este lipsa unei mentalitati adecvate prezentului si, in plan comercial, lipsa intelegerii unor mecanisme de baza, dau nastere la discutii fara sfarsit.
Avand in vedere faptul ca este foarte important modul in care sunt infruntate situatiile cotidiene, am cautat motivatiile acestei probleme legate de mentalitate si analizand lucrurile fara prejudecati, am ajuns la unele concluzii pe care le consider destul de plauzibile. Va rog sa nu le luati ca <> sau <>, ci ca simple reflectii.
Totodata, as vrea sa fac o consideratie banala, dar aproape intotdeauna uitata: au trecut sase ani de la schimbarea regimului, si aceasta poate sa para mult sau putin, depinde din ce punct de vedere privesti.
Dar cel putin un lucru este sigur: cei care se gasesc astazi in piata muncii s-au nascut si au crescut intr-un regim diferit cu alte exigente, si au primit o pregatire scolara si mentala adecvata acelui regim.
Firesc, nu este treaba mea aceea de a judeca ce este bine sau ce este rau; ramane doar faptul ca, dupa cum arata Legea Evolutiei, cel care reuseste sa se adapteze schimbarilor de mediu supravietuieste; ceilalti pier.
Psihologia ne arata ca ceea ce invatam ca adulti are o putere mult mai mica asupra comportamentului nostru, in comparatie cu cea ce s-a invatat pe parcursul copilariei si ca invatamintele contradictorii nu duc la o sinteza, ci deseori traiesc separat in noi insine, determinand acele conflicte interioare pe care le cunoastem cu totii.

Am studiat cu oarecare constiinciozitate mecanismele economice ale trecutului vostru nu prea indepartat (cred ca sunt unul din putinii occidentali care au citit cele 980 de pagini ale <> din 1981 si, de asemenea, testele de <>) pentru a intelege prezentul.
Pe langa faptul ca unele idei mi s-au parut extrem de interesante (cel putin din punct de vedere academic), mi s-a parut evident un lucru: o serie intreaga de credinte si de modul de a actiona, care probabil au functionat in trecut, nu mai au acum nici o valoare. In primul rand, cel care a trait, a invatat si a lucrat intr-un regim de economie planificat, s-a vazut aruncat de la o zi la alta in arena <>, fara a avea instrumentele mentale necesare pentru a se descurca, devenind astfel o prada usoara pentru smecheri si necinstiti (Caritas, de exemplu).
Cel care a reusit sa faca afaceri, a facut-o mai mult din instinct si avand noroc decat in mod constient, transportand in plan comercial tehnicile marunte ale supravietuirii cotidiene.
Mai ales ca toti s-au gasit in fata unor concepte complet noi, care in trecut purtau <>: concurenta, economie de piata, cerere si oferta, marketing, publicitate…
Cel care a incercat sa se documenteze s-a gasit in fata unor tomuri voluminoase si docte de economie, intesate cu formule si explicatii greu de inteles, cu putina sau chiar fara aplicabilitate in lumea reala (sa ma ierte unii, dar parerea mea este ca majoritatea <> in economia din intreaga lume nu ar fi in stare nici macar sa gestioneze un chiosc…)
Desigur, nu este intentia mea sa tin cursuri de economie, ci, urmand abordarea din articolele precedente, as vrea sa reflectam impreuna asupra unor concepte de baza care guverneaza lumea afacerilor, concentrandu-ma, ca de obicei, asupra principiilor; poate vom descoperi impreuna ca lucrurile sunt mult mai simple decat par, daca se procedeaza corect.

Munca intre resurse si rezultate

Primul concept pe care as vrea sa-l abordez este chiar acela care sta la baza oricarei economii: acela al Muncii. Se pot scrie sute de pagini pe aceasta tema, dar mie imi plac lucrurile simple si evidente, si pentru aceasta as vrea sa las un moment la o parte complexitatile lumii contemporane pentru a descrie o situatie elementara.
Sa ne imaginam ca suntem naufragiati pe o insula parasita, departe de rutele comerciale. Dupa un prim moment de disconfort, prevazand ca vom ramane departe de civilizatie, pentru cine stie cat timp, ne resemnam si incercam sa ne organizam pentru a ne satisface cerintele fundamentale.
Care sunt acestea? Mancarea zilnica, evident, si un loc de dormit, ferit de animale salbatice si de ploaie. Apoi, odata rezolvata urgenta, vom cauta o solutie pentru a ne satisface cerintele intr-un mod cat mai regulat.
Ne dam seama ca avem o serie de alternative: putem sa incercam sa vanam unele animale mici, sa pescuim ceva sau sa cautam fructe comestibile. Pentru odihna putem sa cautam o grota pe care sa o infrumusetam sau, cu materialele pe care le avem la dispozitie, sa construim un adapost suficient de solid, poate in varful unui copac.
Din aceasta situatie simpla se pot trage deja o serie de invataminte:
A utiliza resursele disponibile pentru a fi transformate in ceva util, care sa ne satisfaca nevoile, reprezinta in mod sigur prima definitie a muncii.
In cazul nostru, rezulta clar ca:
– resurse exista, dar noi suntem cei care trebuie sa le gasim si sa le folosim; nimeni altcine nu o va face pentru noi;
– nu foloseste la nimic sa ne plangem de situatie sau de lipsa de resurse;
– nu foloseste la nimic sa cautam justificari, indiferent cat de reale pot parea (farfuria goala este un fapt obiectiv, restul sunt palavrageli);
– mai presus de orice, nu putem arunca asupra altcuiva vina pentru proasta utilizare a resurselor.
Acestea sunt principii generale, care trebuie sa fie asimilate, pentru a putea face fata exigentelor pietei libere si care stau la baza mitului american de <>.
Este evident ca, atunci cand aceasta filosofie este dusa la extrem, rezulta o societate individualista, competitiva si selectiva, cum, de fapt, este cea americana. Acest tip de filosofie, pentru cei nascuti si crescuti cu mentalitatea colectiva, de control centralizat, in care reasponsabilitatea deciziei revine intotdeauna altcuiva, poate reprezenta un adevarat soc.
La fel de evident este ca, oriunde, exista un stat care vegheaza ca existenta sa nu se transforme intr-o adevarata lupta <> pentru supravietuire.
Oricum, si aceasta este prima concluzie, in fiecare situatie exista resurse si posibilitati. Este sarcina noastra aceea de a le descoperi si folosi. Aceasta inseamna ca NOI suntem responsabili de rezultatele pe care le obtinem.

Nu util, ci deziderabil

Acum, presupunand ca suntem suficient de organizati si – actionand corect – ca am rezolvat problemele supravietuirii de zi cu zi, incepem sa ne plictisim si hotaram sa exploram putin insula noastra. Insula nu este chiar parasita; printr-unul din misterele sortii, este locuita si de alti naufragiati care, ca si noi, au o existenta autonoma.
Dupa ce am intalnit cativa si s-a facut sarbatorirea de rigoare, decidem sa ne organizam ceva mai bine viata.
Cu aceasta ocazie, descoperim ca altii au resurse si produse pe care noi nu le avem si viceversa si ca fiecare are o predilectie clara pentru o anumita activitate. Unul se descurca foarte bine in construirea de adaposturi, altul fabrica cele mai bune lanci, iar altul stie unde se gasesc cele mai gustoase fructe. Noi, cei care suntem foarte buni vanatori, dar prosti constructori, cerem celui care are cel mai bun adapost sa ne dea un pic de ajutor. Dupa unele tratative, cadem de acord cu restructurarea adapostului in schimbul a doi porci mistreti.
Nu abordam implicatiile sociale ale crearii unei societati organizate (dar o vom face); sa ne concentram asupra muncii. inainte de toate, descoperim ca valoarea muncii consta in REZULTATUL acesteia (adapostul restructurat) si ca acest rezultat poate fi schimbat cu alte marfuri, fiind supus acelorasi legi ale cererii si ofertei carora le sunt supuse bunurile (amintiti-va conceptul de “schimb” asupra caruia am insistat in articolele trecute).
Acesta reprezinta un salt fundamental in modul de gandire: foarte des tindem sa identificam valoarea muncii noastre cu oboseala, cu timpul consumat sau cu dificultatea muncii (si vom observa cum unele categorii de lucratori se joaca speculand acest echivoc).
Nu este asa: cand eu ma duc la vanatoare, nu conteaza cat timp am stat cu pusca la ochi, cat de geniali au fost capcanele sau cat de interesanta este teoria pe care am formulat-o cu privire la vanatoare.
Singurul lucru care conteaza este cantitatea de vanat cu care ma intorc acasa si posibilitatea de a-l schimba cu altceva, in cazul in care mie imi prisoseste.
Asa ca definitia noastra finala a muncii intr-o economie de piata va fi urmatoarea: Munca reprezinta realizarea a ceva deziderabil pentru cineva.

S-o analizam un moment:
– “ceva” este produsul sau, cum s-a mai spus, rezultatul;
– “realizarea” reprezinta momentul productiv, in care investim capacitatile si cunostintele noastre;
– “cineva” este detinatarul produsului (ce va fi individualizat – iata marketingul);
– “deziderabil” implica faptul ca destinatarul cunoaste produsul nostru si-l doreste (si iata si publicitatea).

Atentie! in acest adjectiv “deziderabil” se afla toate diferentele dintre o economie de piata si o economie socialista; aceasta din urma foloseste termenul de “utile”.
Daca vi se pare putin, ganditi-va la implicatii:
“util” inseamna ca va trebui sa se exercite un control centralizat asupra noastra de catre aceeasi comisie de experti care v-a hotari ce este util sau nu, ce merita si cat este de important.
In schimb, “deziderabil” inseamna ca noi putem sa dorim ceva care poate parea complet inutil, daca nu chiar daunator (vezi alcoolul sau tutunul), in timp ce alte lucruri “utile” nu ni se par atat de importante.
Vom vedea in urmatoarele articole semnificatia tuturor acestora in relatie cu munca organizata, cu birocratia, cu castigul etc.

Deocamdata, va propun sa va puneti unele intrebari:
– Care este rezultatul muncii mele?
– Cat de mult se poate inlocui?
– Cat este de deziderabil?
– Pentru cine este deziderabil?

Daca reusiti sa va raspundeti cu onestitate, veti descoperi ceva nou si interesant. Buna reflectie!