“Back to Life” cu P.H.O.E.N.I.X. Master Code

Mitul phoenixului, pasărea mitologică ce renaște din propria-i cenușă, simbolizează, din cele mai vechi timpuri, posibilitatea regenerării, puterea spiritului asupra materiei și capacitatea de a înfrunta adversitatea vieții accesând resursele interioare.

După aceste luni de închidere forțată, se depun eforturi pentru a reveni, timid, la normal, dar lucrurile sunt mai dificile decât par și a reporni economia nu va fi deloc ușor.

Cei care au contat pe un salariu garantat sau pe un fel de ajutor, au reușit să meargă înainte. La fel și cei care au izbutit să păstreze un minimum de activitate lucrând de acasă, în ciuda limitărilor pe care situația le-a cerut.
Dar cei cărora li s-au blocat activitățile comerciale sau profesionale și s-au confruntat cu încetarea bruscă a veniturilor, în timp ce facturile au continuat să vină, sunt cu adevărat în dificultate și descoperă că faza de redeschidere va fi mult mai dificil de tratat decât cea a carantinei, iar acum riscă să fie copleșiti de descurajare şi negativism.
Oricine cunoaște traseul meu personal, știe că am o anumită experiență de “învieri”, aşa că unul dintre modelele pe care le-am dezvoltat și pe care le-am aplicat întotdeauna cu succes, pe mine însumi, dar şi pe alţii,pentru a „reveni la viață” (fie că a fost vorba de repornirea unei compani după o prăbuşire, de a reveni în joc după o boală, de a regăsi echilibrul după un divorț dureros etc.) este P.H.O.E.N.I.X. Master Code, pe care vi-l prezint aici,sub forma elementelor lui esenţiale

  • Power up your Attitude
  • Highlight your Resources
  • Outline your Goals
  • Elaborate your Strategy
  • Note down your Steps
  • Implement your Plan
  • X-ray your Results

 

Să vedem dacă această pasăre miraculoasă ne poate ajuta și în acest caz.

Power up your Attitude

Mențineți o atitudine câștigătoare

Orice posibilitate de renaștere și regenerare începe cu atitudinea mentală potrivită: după o cădere, este ușor să ne lăsăm stăpâniţi de depresie și descurajare și să picăm într-o atitudine apatică, de renunțare. Dar fiecare situație, oricât de dificilă ar fi ea, are aspecte pe care ne putem baza pentru a reveni la viață. În realitate, dacă există vreun secret al succesului în orice activitate, este tocmai capacitatea de a identifica oportunitățile și aspectele pozitive pe care le prezintă o situație, unde „pozitiv” nu înseamnă un optimism naiv și nepotrivit, ci concentrarea pe posibilitate, pe potențialitate, pe putere personală. Întrebarea cheie este “Ce pot face eu acum?

Highlight your Resources

Evidențiați-vă resursele

Adoptarea unei mentalități combative și câștigătoare este, cu siguranță, baza fiecărei realizări, însă pentru a începe din nou, trebuie să știm pe ce ne putem baza concret și, prin urmare, trebuie să ne examinăm resursele disponibile. Verificarea a ceea ce avem la dispoziție în termeni de bani, abilități, instrumente, relații, structuri etc., este cheia pentru a putea face planuri și proiecte care au șanse de succes.

Întrebarea cheie este “Care sunt resursele pe care le pot folosi pentru a reîncepe?

Outline your Goals

Conturați-vă obiectivele

Orice plan de succes începe prin definirea obiectivelor, așa cum ne explică fiecare guru motivațional, la începutul fiecărei cărți sau seminar, iar primul lucru pe care un coach ne întreabă este „Ce vrei să obții?”.

Dincolo de clişee, este clar că dacă nu definim cu cea mai mare claritate încotro dorim să mergem, nu stabilim criterii măsurabile pentru a înțelege dacă am ajuns acolo și, mai ales, nu setăm un termen pentru atingerea obiectivului, proiectele noastre sunt, pur și simplu, o listă de fantezii.
Întrebarea cheie este „Unde vreau să merg și când vreau să ajung acolo?”

Elaborate your Strategy

Elaborați-vă strategia

Luând în considerare resursele disponibile și obiectivele pe care dorim să le atingem, este, prin urmare, necesară definirea unei strategii şi identificarea a ceea ce este necesar să facem pentru a realiza ce ne-am propus.

Cel mai bun mod de a face asta este să procedăm într-un fel abstract, la început, imaginându-ne pașii necesari fără a fi limitați de constrângerile aparente ale situației. Adică strategia se referă la modul general de a proceda, la „ceea ce trebuie făcut”, în timp ce detaliile practice, adică partea „tactică”, trebuie hotărâte mai târziu.

Aici, întrebarea cheie este “Care este traseul de urmat pentru a-mi atinge scopul?”

Note down your Steps

Notați cu exactitate pașii necesari

Dacă strategia definește cadrul general, a scrie pașii necesari înseamnă a intra în detalii, înseamnă a ne întreba „cum” să punem în practică strategia, înseamnă a crea lista de lucruri de făcut și a decide „cine face, ce, când și cum”.
Mulți încep din acest punct, adica crearea „ToDo List”-elor, dar fără un obiectiv clar și o strategie câștigătoare, riscă să își piardă timpul în detalii irelevante.

Întrebarea este “Cum pot realiza, practic, fiecare etapa a strategiei mele?”

Implement your Plan

Implementați-vă planul

Evident, cel mai bun plan din lume este de mic folos dacă nu îl punem în practică, iar trecerea la acțiune e punctul în care întâmpinăm,adesea, cele mai mari obstacole. Totul poate părea simplu atâta timp cât ni-l imaginăm, dar oricât de atenți am fost în elaborarea sa, putem fi siguri că vor apărea dificultăți, întârzieri, probleme la care nu ne-am gândit etc.

În acest caz, trebuie să ne amintim că fiecare dificultate este, pur și simplu, o „situație”, iar așa cum am menționat anterior, fiecare situație conține oportunități. Important este să nu folosim dificultățile inevitabile ca pretext pentru inacțiune.

Aici, întrebarea cheie este simplă “Când încep?

X-ray your Results

Radiografiați rezultatele

Tocmai pentru că lucrurile se întâmplă rar așa cum le-am plănuit la început, este esențial să verificăm la fiecare pas dacă rezultatele concrete pe care le obținem ne ajută să mergem în direcția corectă.

Din acest motiv, este necesar să ne putem baza pe un sistem de control al rezultatelor cât mai obiectiv și care să nu fie legat de emoția momentului, ceea ce ne poate face să prezentăm în mod eronat realitatea și să creăm entuziasm periculos, pe de o parte, și descurajare inutilă, pe de altă parte. Prin urmare, ar trebui să ne amintim că monitorizarea rezultatelor și adaptarea acțiunilor noastre la realitate este singura cale de a atinge orice obiectiv.

Întrebarea care ar trebui să ne-o punem de o mie de ori pe zi este „Ceea ce fac mă îndepărtează sau mă apropie de obiectivul meu?”

Aceasta este strategia generală pe care eu o folosesc ori de câte ori trebuie să rezolv o problemă de „renaștere”, a mea sau a altora, atât la nivel personal, cât și la nivel de companie; evident, fiecare etapă necesită o serie de acțiuni specifice și tehnici de analiză legate de situație. Toată lumea va decide cu ce instrumente practice va încerca să aducă în realitate aceste sfaturi.

Spor la treabă, deci, cu speranța că înțelepciunea milenară a Pasărei Phoenix ne va ajuta să găsim resursele și motivațiile pentru a renaște din cenușa acestei crize sau a oricărei alte crize prin care vom trece. Să nu uităm că ideograma chineză pentru „criză” este formată din două cuvinte: „pericol” și „oportunitate”. Așa că, hai să ne concentrăm asupra oportunităților pe care ni le oferă această criză, care ne va permite, poate, să descoperim resurse și puteri personale pe caren-am crezut niciodată că le avem!

 


Webinar live pe aceeasi tema, in registrat live pe Facebook in data de 18 Mai:

https://www.brunomedicina.com/ro/back-to-life-with-the-power-of-the-p-h-o-e-n-i-x-master-code/

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *