Cred că fiecare dintre noi o cunoaște, nu?
În timp ce sunteți pe cale de a adormi, vine și vă „șoptește” la ureche: „Ai uitat să scrii acel raport”.
Abia v-ați trezit și ea începe: „Astăzi chiar că trebuie să dai acel telefon”. Vă luați o pauza pentru o cafea și iat-o din nou: „Ar fi mai bine să începi a te ocupa de proiectul acela”.
Sunteți pe cale de a încheia o afacere care vi se pare extrem de rentabila, și chiar atunci când vă pregătiți să semnați contractul o auziți că vă avertizează: „După mine, este o înșelătorie!”

Fie că o numim „înger păzitor”, „inspirație” sau un produs al subconștientului, este clar că toți dispunem de „serviciile” unei voci interioare care uneori pare că se distrează, alteori ne chinuie cu avertismente, detalii peste care am fost tentați să trecem, în general subiecte mai mult sau mai puțin urgente, mai mult sau mai puțin importante, pe care din variate motive le-am plasat în planul secund al atenției.

Vocea pe care preferăm să o ignorăm

Cum reacționați când auziți „vocea”? Deseori, probabil, îi spuneți „Lasă-mă în pace!”.
Desi ea vă amintește de o problema importanta rămasă nerezolvata, sau de un detaliu care poate prejudicia rezultatul unor eforturi de durata, sunteți tentați să vă gândiți că lucrurile nu sunt chiar atât de grave, că aproape singur acel detaliu vă fi ignorat de către toți sau pur și simplu că o anumită problema se vă rezolva de la sine.
Atunci când argumentele „vocii” sunt de domeniul evidentei, veți prefera probabil să nu le înfruntați direct, găsind un răspuns de genul „încearcă mai tărziu”.
Astfel, amânați „inventarierea” argumentelor pe care vi le propune sau încercați să realizați un compromis: „Stiu că ar trebui să scriu acel raport, dar acum chiar că nu am chef. Mai bine o să vin la birou mâine dimineața la șase. În doua ore treaba vă fi gata”.
O să vorbim alta data despre metodele prin care putem profita de aceasta uimitoare capacitate a intelectului nostru. Important este că acționând doar pe baza a ceea ce numim „bun simt”, daca dorim într-adevăr să fim oameni de succes, unicul răspuns inteligent la mesajele „vocii” este aceasta: „Mulțumesc pentru că m-ai avertizat!”.
Este adevărat că deseori vocea aceasta vă deranja, este sâcâitoare, intervine în momente „nepotrivite”, dar daca vreți să ajungeți la succes, ar fi mai bine să vă rugați pentru că „ea” să vorbească cât mai des posibil.
Daca o ascultați și eliminați obstacolul semnalat, oricât de mic ar fi acesta, este probabil că veți ajunge în situația în care numai aveți nici o scuza pentru a pierde.

De ce ne pregătim scuze dinainte

Ce înseamnă aceasta? Vă propun să luam în considerare următorul exemplu:
Marian X, director comercial în cadrul unei firme de construcții, pregătește o oferta pentru un potențial client a cărui putere financiara nu poate fi neglijata.
Muncește cu pasiune, face toate analizele de piață și calculele necesare și finalizează oferta în interval de timp stabilit.
În timp ce imprimanta printează filele ofertei pregătite, Marian scrie repede o scurta scrisoare de prezentare adresata președintelui firmei cliente. În timp ce parcurge pentru o ultima corectura conținutul scrisorii, Marian aude cum „vocea lui interioara” îi atrage atenția că numele de familie al destinatarului ar putea să fie scris incorect. Desi o aude, Marian prefera să nu-i dea crezare: este obosit, numele nu pare a avea o rezonanta ciudata așa că o pierdere de timp pentru un control suplimentar i se pare inutila. Închide plicul și trimite oferta.
O săptămână mai tărziu, oferta lui Marian este respinsa. Intre timp el și-a dat seama că într-adevăr a făcut o greșeală atunci când a scris acel nume. Dar acum este prea tărziu. De fiecare data când se vă gândi la acest insucces, el vă da vina pe faptul că oferta să a fost respinsa doar pentru că a scris greșit numele președintelui.

Psihologia autosabotării

De fapt ce s-a întâmplat? De ce acest individ, după ce a petrecut săptămâni pentru a pune la punct o oferta competitiva, nu a găsit cele doua minute necesare pentru a verifica și corecta acel nume? Ce credeți că simte el acum? Își face poate procese de conștiință? Este posibil că cineva să respingă o oferta pregătită cu grija numai datorita faptului că numele sau nu a fost scris corect în scrisoarea de acompaniament?
Marian nu vă ști niciodată. Totuși vă folosi întotdeauna aceasta „scăpare”drept scuza pentru insuccesul sau. Neluand în considerare un detaliu aparent nesemnificativ, de care era totuși conștient, Marian a lașat ușa deschisa pentru nenumărate îndoieli, remușcări și mai ales vă rămâne cu acea obsedanta incertitudine: cu un pic de atenție în plus ar fi putut obține un important succes?

Personal, am văzut atât de des prestații potențial excepționale compromise din cauza unor mici erori, unor detalii aparent nesemnificative care puteau fi rezolvate cu un minim de efort, încât refuz să cred că este vorba de ceva întâmplător. Mai aproape de adevăr mi se pare ideea că aceste greșeli au fost comise într-un mod mai mult sau mai puțin conștient.
Este oare posibil să fie așa? În cazul acesta care ar fi motivația individului care se autosaboteaza aproape deliberat?

Greșeli mici, consecințe mari

Fapt este că, daca pot afirma că am făcut tot ceea ce stătea în puterea mea (apropo, iată o întrebare ce poate fi folosita în orice situație: „în acest moment fac într-adevăr tot ceea ce este posibil pentru a atinge rezultatul dorit?”), nu mai am nici o scuza cu care să-mi justific eșecul: m-am exprimat la maximul posibilităților mele și practic am dat tot ce pot.

Ei bine, pentru foarte mulți dintre noi aceasta este o „statie terminus” periculoasa. Daca într-adevăr am făcut tot ceea ce ne stătea în putere și rezultatul este un eșec, aceasta ar putea fi o lovitura prea tare pentru orgoliul personal. Așa se explica nevoia de a caută să avem la îndemăna ceva sau pe cineva asupra căruia să putem descarcă vina, „fentând” asumarea propriei responsabilități. Din nefericire acest comportament este extraordinar de răspândit și pentru mulți a devenit practic un automatism.
Astfel devine posibil că:
– managerul să descarce vina unui insucces asupra colaboratorilor lui;
– atletul să „cedeze” vina antrenorului, sau regimului de pregătire pe care l-a parcurs;
– studentul să dea vina pe profesor, pe lipsa de timp sau de cărți;
– comerciantul să dea vina pe clienți;
– guvernul să dea vina pe opoziție.

Și aceasta lista ar putea continua la nesfârșit…
De obicei, puține lucruri ne plictisesc mai mult decât explicațiile prin care cineva încearcă să justifice un eșec. Îmi permit totuși să vă sugerez că data viitoare când cineva vă simți nevoia să „vă plângă pe umar” să încercați să îl ascultați cu atenție: veți descoperi că acuzațiile, plângerile nu sunt folosite decât drept arguimente pentru a justifica eșecul.
De fapt ceea ce respectivul vrea să vă comunice este: „Nu-i vina mea, aș fi reușit daca…”

Responsabilitate fără alibiuri

Atenție mare la ce urmează după acel „daca”. În noua cazuri din zece veți constata că este vorba de ceva care ar fi putut fi prevenit sau corectat fară mari eforturi.
Departe de mine gândul de a susține că totul poate fi ținut sub control. Și aceasta ar fi o utopie.
În același timp însă revin la ideea că ori de cate ori „vocea interioara” vă avertizează asupra unei probleme, a unui detaliu care v-a scapăt, este cazul să vă adunați rezervele de răbdare și atenție pentru a înfruntă și depăși respectivele piedici.
Intre noi fie vorba, nu sunt atât de periculoase problemele mari, evidente, cât cele aparent minore care sunt ignorate datorita unei mentalități greșite de tipul „Lasă că merge și așa”.
Cunoașteți proverbul „Buturuga mica răstoarnă carul mare”. Acele detalii pe care din comoditate ne simțim îndreptățiți să le ignoram vom încercă ulterior să le folosim drept scuze pentru eșecul nostru.

Consecință logica este o propoziție care pare cel puțin curioasa: cei mai mulți dintre noi au pregătite scuzele înainte de a cunoaște rezultatul.
Avem tendință de a ne face o rezerva de scuze, de a avea mereu un alibi la îndemăna: „Daca mi se întâmplă…, o să am pregătită scuza aceasta…”. Astfel ne simțim mai liniștiți, în siguranță.
Ce se întâmplă însă, atunci când eliminați scuzele pentru că dați ascultare „vocii” care vă sfătuiește? Cum puteți găsi o ieșire atunci când efectiv ați făcut tot ce era posibil, când nu ați lașat nimic sau pe nimeni care să poată „prelua” vina? Cum vă descurcați atunci când într-adevăr nu mai aveți nici o scuza pentru eșecul dumneavoastră? Răspunsul oricât de ciudat vi s-ar părea este că astfel ați atins cu adevărat idealul de forță.

Cea mai grea luptă este cea cu tine însuți

A ști că am pus în exercițiu, la maximum, posibilitățile noastre de a accede la succes este o senzație extraordinara. De ce?
Pentru că altfel, desi folosiți scuze poate foarte abil pregătite, „vocea” nu o să vă lase în pace și o să vă „toace” mereu demonstrandu-vă că alibiul dumneavoastră nu este valabil. În schimb atunci când ați mers „până la capăt” oricare ar fi rezultatul, conștiință dumneavoastră vă rămâne intacta.
Experiență demonstrează că daca sunteți capabili a vă asuma total responsabilitatea, oricât de multe obstacole veți întâlni, până la urma veți găsi calea către succes.
Daca intrați în competiție fară a vă pregăti scuze pentru eșec ați castigat din start meciul cel mai greu – cel cu voi înșivă.