Dragoste si frumusete

Iubim lucrurile pentru ca sunt frumoase, sau lucrurile devin frumoase pentru ca le iubim?

Exista cumva o mama care nu isi considera propriul copil ca fiind cel mai frumos din lume? Nu cred: independent de ceea ce pot gandi ceilalti si de eventualele defecte fizice pe care le-ar avea, perceptia mamei lui va fi oricum de frumusete absoluta si neconditionata.

De-a lungul istoriei omul a incercat sa inteleaga ce este intr-adevar “frumusetea”, ce insemna intr-adevar “iubirea” si e evident ca dezbaterea nu s-a terminat; iar daca tinem cont ca toata lumea stie despre ce este vorba, e firesc ca fiecare sa gaseasca un raspuns propriu.

In schimb, mi se pare ca nu s-a acordat suficienta atentie legaturii directe care exista intre frumusete si iubire: independent de criterile estetice obiective, daca iubim pe cineva acesta ni se pare “frumos”; si in acelasi timp, daca cineva ni se pare “frumos”, ni se declanseaza automat o senzatie de “iubire”.

Asta este valabil – firesc, la niveluri si exprimari diferite – pentru rude, partener, prieteni, simple cunostinte… dar si pentru animale, plante, obiecte … De aceea, un catelus mic mic ni se pare extrem de frumos si e in stare sa topeasca sufletul cel mai dur.

Arta, in toate manifestarile ei, este exemplu cel mai elocvent pentru legatura dintre iubire si frumusete: ne place (iubim…) un tablou, o simfonie, un film tocmai pentru ca e frumos; evident, este valabil si contrariul: ni se pare neagreabil, urat orice individ sau obiect pe care nu-l apreciem.

Se pare ca “a iubi” si “a percepe frumusetea” pot fi considerate aproape sinonime.

Pe de alta parte, nici un lucru in sine nu este frumos: un tablou care ni se pare topul frumusetii poate sa nu spuna nimic altcuiva; o melodie care ni se pare minunata poate fi plictisitoare pentru altii.
Deci frumusetea – exact ca si iubirea – nu exista in sine, ci defineste o legatura dintre observator si lucrul observat; legatura in care obiectul “frumos” nu este decat catalizatorul unei experiente de “frumusete” din mintea privitorului. In consecinta, observatorul nu este neutru, ci participa activ la crearea experientei frumosului (si de fapt intelepciunea populara spune ca frumusetea este in ochii celui care priveste).

Capacitatea noastra de a iubi – deci de a percepe frumusetea – defineste nivelul nostru de evolutie spirituala; astfel, toti isi iubesc copilul sau parintii, in timp ce numai un maestru spiritual va iubi neconditionat pe oricine (chiar dusmanul, cum ne invata evanghelia) si va gasi frumusetea oriunde, chiar in lucrurile aparent urate. In acelasi fel, un maestru va gasi o latura pozitiva a evenimentelor cele mai groaznice.

Din nou, se demonstreaza ca mintea si sufletul nostru creeaza experienta frumusetii si iubirii.

Dar… fiind iubirea si perceptia frumusetii o experienta interna a noastra, suntem intr-adevar in stare de a percepe frumusetea exterioara? Suntem cu adevarat capabili de a iubi daca acest sentiment nu-l experimentam in primul rand fata de persoana noastra?

Este posibil sa oferim celorlalti ceea ce nu avem?

Cum se poate manifesta experienta asta cu noi insine?

Ne uitam in oglinda si nu ne placem? Observam comportamentul nostru si ne detestam?
Ne subestimam si ne criticam continuu?

Exista multe credinte gresite in aceasta privinta; in multe feluri, confundam iubirea fata de noi cu aroganta sau egoism; ne criticam si jignim folosind acelasi ton si aceleasi argumente pe care le foloseau parintii si profesorii nostri pe vremuri si oricum distorsionarea gandului crestin ne face sa spunem ca “nu suntem demni de iubire”.

Dar Isus a spus altceva si se pare ca putini au prins marele adevar continut in fraza “să iubesti pe aproapele tău ca pe tine insuti ‘(Matei, 19:19), care presupune ca pentru a-i iubi pe ceilalti trebuie inainte de toate sa te iubesti pe tine insuti.

Si… a te iubi insemna pur si simplu a percepe propria frumusete, care nu are cea mai mica legatura cu parerea celorlalti sau cu modelele propuse de media, ci cu acceptarea noastra neconditionata asa cum suntem, in ciuda imperfectiunilor evidente.

Acceptarea, perceptia frumusetii, iubirea fata de orice fiinta, obiect, eveniment este o formula care defineste infruntarea lumii si a universului caracteristica unui sfant, si poate reprezinta reconectarea cu Dumnezeu (sau alinierea cu energia, daca preferati), ceea ce reprezinta adevaratul obiectiv a tuturor actiunilor noastre.

Nu este un lucru simplu, nu exista scurtaturi, nu se poate cumpara si se poate intampla numai prin adevarata crestere spirituala.

Dar putem desigur sa facem ceva: astfel, daca privim frumusetea si iubirea ca pe o experienta, putem sa incercam in primul rand sa ne apreciem pe noi insine (vedeti ca “apreciere” nu inseamna a face orice prostie si apoi sa ne autofelicitam, ci inseamna ca – dincolo de orice greseala datorata imperfectiunii noastre, exista mereu o scanteie de lumina spirituala care ne ghideaza daca stim sa o percepem).

Deci, inseamna a desparti comportamentul – care bineinteles poate fi gresit si care poate fi imbunatatit – de fiinta noastra adevarata, de sinele nostru superior care exista mereu, ca soarele in spatele norilor, si care e perfect prin definitie.

Cand vom reusi sa facem asta, vom fi in stare sa recunoastem frumusetea oriunde, vom putea gasi o semnificatie pozitiva in orice eveniment. Nu va fi usor, evident. Nimeni nu a sustinut vreodata ca evolutia spirituala va fi usoara.

Asadar, atunci cand vedeti pe cineva pe care nu-l suportati, opriti-va un moment si incercati sa vedeti cat de frumos este. Ganditi-va ca si el are un sine superior perfect, care nu se manifesta din cauza fricii, indoielii, oboselii, educatiei gresite, credintelor proaste,… ganditi-va ce fiinta extraordinara ar fi daca ar putea manifesta partea lui pozitiva. Cautati orice vi se pare pozitiv si veti vedea cum se schimba perceptia voastra.

La fel, atunci cand se intimpla un eveniment care ni se pare dezastruos, propun sa ne oprim un moment si sa cautam toate aspectele pozitive, care va asigur sunt mereu. Sa ne amintim ca nu sunt evenimentele negative cele care ne creeaza nefericirea, ci reactia noastra la aceste evenimente. Totul depinde de noi.

Atunci cand vom reusi sa abordam aceasta atitudine, ne putem considera creatori.
Am creat o experienta de frumusete si iubire.
Nivelul nostru de energie a crescut.
Dezvoltarea noastra spirituala a mai facut un pas.

Si aceasta este magia.

Un salut

Bruno

Publicat pe http://www.kudika.ro/articol/expertii-kudika/6242/Dragoste-si-frumusete.html

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *