„Ce e bun pentru GM e bun pentru țară”
Charlie Wilson, CEO-ul GM (vezi nota de la sfârșit)

„Dacă vrei să-i faci pe zei să râdă… spune-le planurile tale.”
Allan Cole

„Omule, văd în Fight Club cei mai puternici și mai deștepți bărbați care au trăit vreodată. Văd tot acest potențial și văd risipă. La naiba, o întreagă generație care pompează benzină, servește la mese; sclavi cu guler alb. Publicitatea ne face să alergăm după mașini și haine, să lucrăm la slujbe pe care le urâm ca să putem cumpăra rahaturi de care nu avem nevoie. Suntem copiii mijlocii ai istoriei, omule. Fără scop sau loc. Nu avem un Mare Război. Nici o Mare Depresiune. Marele nostru Război este un război spiritual… Marea noastră Depresiune este viața noastră. Cu toții am fost crescuți de televiziune să credem că într-o zi vom fi cu toții milionari și zei ai filmului și vedete rock. Dar nu vom fi. Și învățăm încet acest lucru. Și suntem foarte, foarte supărați.”
Tyler Durden, Fight Club

Obiective, obiective, obiective. Nu există trainer, guru, self help author, redactor, coach care nu este dispus să ne împărtășească (cu tonul pe jumătate parental, pe jumatate conspirator al cuiva care ne va revela un mare secret) formula magică a succesului: alege-ți obiectivul, scrie-l pe hârtie, fă un plan astfel încât să-l atingi, acționează și adaptează acțiunea după feedback.

Cei care vor să arate cât de școliți și certificați sunt, adaugă valorile personale, criterii de satisfacere, controale ecologice, return of investement, aliniere neurologică de toate felurile (și cine mai știe ce), totul condimentat cu psihojargonul de rigoare, eventual adăugând ritualuri motivaționale zilnice și repertoriul obișnuit de afirmații și vizualizări.

Și cu recomandarea finală de care se pare că nu putem scăpa: obiectivul să fie SMART! (Nu cred că mai există cineva pe lume care să nu știe că SMART înseamnă Specific, Measurable, Achievable, Realistic și Timed.)

Cultul obiectivelor SMART

Evident, nu am nimic de comentat despre înfruntarea aceasta atunci când vine vorba să realizezi ceva: de când există omenirea, există conceptul de “proiect” (din latină “projicere“ = a arunca în avans), fiind considerat metoda cea mai eficientă de a focaliza resurse diferite spre un scop comun. Putem să fim siguri că Marele zid, Piramidele, Parthenon-ul, Coloseum-ul (sau nicio simplă cabană de la țară sau un vas) nu au fost construite mergând la întâmplare, ci folosind un proiect cât se poate de precis, cu atât mai bine gândit cu cât opera de realizat era mai complexă.

În aceeași ordine de idei, e aproape imposibil ca un eveniment, o afacere, un film sau orice vreți voi să iasă bine fără o strategie corectă și un plan bine pus la punct. Se știe că lipsa de gândire strategică și planificare este cauza principală a eșecurilor în orice domeniu.

Așadar, nu pot decât să încurajez conceptul de “plan your work – work your plan”, cel puțin pe plan profesional, ca singura metodă valabilă de a îndeplini sarcinile și a respecta angajamentele.

Eventual, îmi este greu să înțeleg de ce ceva atât de banal și evident este prezentat ca o mare noutate, de ce mai trebuie explicat și de ce, pur și simplu, nu este predat în școli împreună cu cititul și operațiile elementare.

Acestea fiind spuse, e clar că aplicarea acestui principiu de planificare în viața personală, așa cum sugerează unele cursuri la modă sau cărți de self help, este complet greșită, stupidă, iar când funcționează (din fericire, rareori)  devastatoare.

De ce planificarea funcționează pentru companii

Și asta nu numai din punct de vedere practic (cum poți să planifici când o să ai un accident, boală sau când te îndrăgostești?), ci chiar din punct de vedere conceptual: în timp ce la o firmă este fundamentală respectarea unui plan pentru buna funcționare a sistemului, pentru o persoană chiar nu are sens.

Care este sensul – admițând să fie posibil – de a-ți face un plan pentru viața ta și a-l respecta? Cumva acela de a trăi viața ca un personaj de teatru care acționează după un script? De a trăi viața ca o călătorie organizată de către o agenție când știi exact unde o să fii și ce o să vezi de la ora de…, la ora de…? Bineînțeles, aceasta e o metodă foarte eficientă de a vedea cât mai mult, de a face cât mai mult, dar chiar suntem siguri că acesta este scopul?

Ajungem la un punct: firmele au, evident, profitul ca scop primar, iar cheia pentru profit nu poate fi decât organizarea, planificarea, eficientizarea, focalizarea ș.a.m.d.

De ce eșuează adesea în cazul oamenilor

Dar a crede că și oamenii au același scop – deci singura măsură a rezultatului să fie “cantitativă” – înseamnă supunere la spălarea creierului realizată de către corporații care nu au nici cel mai mic interes pentru oameni și vor numai cumpărători care să consume din ce în ce mai mult. Înseamnă o viziune extrem de tristă a unui om cât se poate de eficient, cât se poate de organizat, productiv și, putem să fim siguri, cât se poate de nefericit și plictisit.

Așadar, să ne întoarcem la temă: nu am nimic împotriva obiectivelor SMART și împotriva tehnicilor motivaționale. Știu cât de importantă poate fi trecerea cotei de piață de la 23% la 27% în zona ta, mărirea ratei de succes a întâlnirilor, livrarea mărfii cu jumătate de oră mai repede decât concurența, respectarea termenului unei lucrări. Este ok, să fim cât se poate de SMART, organizați și productivi.

Dar pentru a nu ne trezi nefericiți și plictisiți pe plan personal, de ce nu am încerca ceva complet diferit? De ce nu am avea încredere în creativitate, în întâmplare, în serendipity?

De ce nu acceptăm adevărul evident că obiectivele pe care, într-adevăr, le-am atins și ne-au dat senzația de fericire nu au avut nevoie de niciun seminar, de tehnici de motivare, de vizualizare, de afirmații, ci, pur și simplu, am alergat după ele pentru că nu reușeam să ne gândim la altceva și “știam” că “asta vreau!”.

Diferența dintre sens și motivație

Așadar, consider că atunci când abordăm această temă a obiectivelor, ar trebui să ne punem o întrebare cu care insist mereu la traininguri: care este “sensul” obiectivelor pe care le doriți? (un cuvânt care – cum am spus de nenumărate ori – înseamnă, în același timp, fie “direcție”, fie “semnificație”).

Poate am o viziune personală, dar dacă ai nevoie să fii “motivat” spre un obiectiv înseamnă că nu te interesează. Dacă atunci când te gândești la obținerea lui nu simți o senzație de bucurie și împlinire, înseamnă că e greșit. Dacă îți trebuie afirmații ca să ți-l reamintești și încerci să-ți speli singur creierul, nu-ți va merge. Și dacă obții ceva, poți să fii sigur că nu va fi mulțumirea. Și dacă nu o să fii mulțumit, ce folos vor avea obiectivele?

Înaintând în vârstă, am tras o concluzie asupra acestui subiect complet diferită și voi vorbi altă dată despre aceasta; nici nu sunt așa de sigur că e ceva care se poate comunica prin cuvinte scrise.

S.M.A.R.T. sau G.E.N.I.U.S.?

Prin urmare, nu am un răspuns final, dar vă rog să reflectați un moment asupra acestui “sens” – poate veți descoperi ceva. Și dacă vreți un obiectiv care într-adevăr vă motivează, care într-adevăr vă va împinge la acțiune, de ce să nu renunțăm la mediocritatea sugerată de presupusul SMART să și nu folosim altceva? Ca de exemplu, obiectivul nostru să fie:

• Grandiose
• Extraordinar
• No limited
• Incredible
• Universal
• Spectaculous

Nu știu, mie îmi sună mai bine…

Un salut,

Bruno

P.S. Am pus deliberat citatul lui Wilson deoarece cred că trebuie să învățăm din experiența altora.

Nu există îndoiala că GM a fost condusă folosind cele mai performante metode de proiectare, de eficientizare, de motivare, de optimizare, de ROI, de SMART, de PERT, de ISO, de ce vreți voi.

Înainte de a le folosi în viața personală, poate ar trebui să ne reamintim că, pe 1 iunie 2009, GM a falimentat.