-Te sperie ideea de a zbura?
-Ți-e frică de bătrânețe?
-Sau de sărăcie?
-Sau de boală?
-Sau de șomaj?
-Ți-e frică să iei decizii?
-Să-ți aperi drepturile?
-Ai alte temeri specifice?
-Sau le ai pe toate?

Dar ce este, de fapt, frica? Este ceva la care suntem obligați să ne supunem? Este ceva de care trebuie să fugim cu orice preț, sau este ceva ce putem folosi în avantajul nostru?

Ce este, de fapt, frica?

Am scris cu ceva timp în urmă în paginile acestei reviste că, pe calea spre succes, întâlnim de fapt doar două obstacole reale: frica și lenea. Dar, întrucât lenea nu este altceva decât frica de a ne apuca de treabă, devine clar că frica, în toate formele sale, este singurul adevărat dușman al visurilor noastre de succes. Propun să încercăm să aflăm puțin mai multe despre acest dușman, pentru a vedea dacă ar fi posibil să-l anihilăm.
Montesquieu spunea că lucrurile cele mai evidente sunt cele mai greu de definit. În acest caz, toată lumea știe ce este frica; cu toții am simțit-o, și totuși ne este foarte greu să-i dăm o definiție precisă (de fapt, aceasta este o parte esențială a problemei: este greu să te confrunți cu ceva ce nu cunoști cu precizie). Să facem o mică analiză pentru a încerca să ne clarificăm ideile.

Cele trei niveluri ale fricii

În primul rând, este ușor de observat că există cel puțin trei niveluri, trei „niveluri” ale fricii.

La primul nivel, întâlnim frici obișnuite legate de o problemă specifică: frica de a vorbi în public, frica de boală sau de accidente, frica de a fi atacat etc. Fiecare dintre noi are frici specifice, care sunt de obicei legate de experiența personală. Dacă le analizăm cu răbdare, însă, vom descoperi că, în ciuda varietății lor, aceste frici pot fi clasificate în câteva „categorii” majore.

Acest lucru ne duce la fricile de nivel doi, care, depășind specificul anumitor situații, devin legate de o anumită stare de spirit. La acest nivel „se află”, printre altele: frica de respingere, faliment, dezaprobare, singurătate și așa mai departe.
Evident, aceste temeri de nivel secundar tind să aibă un caracter integrativ, cuprinzând diverse situații cu care ne confruntăm zilnic. Respingerea, de exemplu, este o teamă independentă de forma în care se manifestă sau este exprimată, iar confruntarea cu ea poate induce o condiționare care ne va influența pentru perioade lungi din viața noastră.

Vârful „piramidei” fricii, frica de „Nivelul III”, este, oricât de ciudat ar părea, reprezentat de o singură anxietate: frica că nu vom reuși – frica de eșec, de a nu putea face față.
Ești surprins? Reflectează cu atenție și vei descoperi că la rădăcina fiecărei frici se află convingerea că nu vom fi capabili să facem față ceea ce realitatea ne pune în față.

Cu alte cuvinte, frica nu există „în sine”, ci doar în raport cu o situație specifică. Mai mult, ea nu se referă la momentul prezent, ci doar la viitor (viitor în sensul de 10 minute sau 10 ani – nu contează). Când ceva de care ne temeam se întâmplă efectiv, nu ne mai luptăm cu frica, ci cu problema pe care trebuie să o rezolvăm, ceea ce este cu totul altceva.

Frica și viitorul

Frica este, așadar, o imagine mentală pe care ne-o formăm despre un eveniment care s-ar putea întâmpla în viitor, o imagine bazată pe ideea că, atunci când acel eveniment se va întâmpla, nu vom fi capabili să facem față.
Să intrăm puțin mai în detaliu:

– frica de șomaj se bazează pe imaginea mentală că, dacă mi-aș pierde locul de muncă, nu aș fi capabil să gestionez situația;

– frica de boală se bazează pe imaginea că, dacă aș fi bolnav, nu aș ști cum să fac față;

– frica de singurătate se bazează pe imaginea că, dacă aș fi singur, nu aș ști ce să fac.

Prin urmare, merită să ne întrebăm: dacă am ști cum să abordăm aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frică? Răspunsul este evident: de nimic.
Prin urmare, frica nu este altceva decât convingerea noastră că nu avem răspunsuri eficiente la o anumită problemă, la o anumită situație cu care nu ne-am confruntat încă. Să continuăm să explorăm alte aspecte ale acestui adevăr.

De ce frica nu dispare niciodată cu adevărat

În primul rând, trebuie să evităm să cădem în ambiguitate: probabil te-ai întrebat dacă nu ar fi mai bine să găsim un sistem prin care să putem scăpa de frică odată pentru totdeauna.
Greșeală: pe lângă faptul că frica este un sentiment natural și sănătos care ne obligă să fim atenți la ceea ce facem și ne permite astfel să ne protejăm, trebuie să recunoaștem câteva principii:

Atâta timp cât suntem capabili să creștem, frica va fi întotdeauna prezentă.
Singura modalitate de a elimina sentimentul de frică este să ne limităm la domeniile pe care le cunoaștem deja, ceea ce echivalează cu a ne condamna la „moartea” intelectuală și spirituală. Indiferent de experiența și abilitățile pe care le dobândim, de fiecare dată când vrem să abordăm un domeniu care ne este necunoscut, vom simți frică. Abia când acel domeniu va deveni parte din experiența noastră, acea frică specifică va dispărea.

Acest lucru ne conduce la un al doilea principiu.
Acțiunea este o condiție absolut necesară pentru a depăși frica. Aceasta este calea prin care ne putem asigura dezvoltarea personală. Orice persoană pe care o admirați pentru curajul său poate confirma că a înfruntat frica, dar a ales să o înfrunte prin acțiune.

Acest lucru ne conduce la al treilea principiu.
A înfrunta o situație de care ne este frică este mult mai puțin înspăimântător decât a trăi cu o frică ascunsă care ne poate „submina” încrederea în propriile noastre abilități. Cu cât ne limităm mai mult existența pentru a „evita fricile”, cu atât ne scade mai mult respectul de sine. Acesta este exemplul clasic al struțului care își ascunde capul în nisip.
Ironia constă în faptul că, refuzând să ne confruntăm cu o anumită problemă, evităm să ne expunem la stres și la un cost emoțional mult mai mare decât ar implica acțiunea concretă în sine…

O ultimă reflecție

Acum câteva săptămâni, am dat peste o știre online care mi-a atras atenția: într-o suburbie a Los Angelesului, există un club pentru persoanele cu SIDA care, realizând că sunt practic condamnate la moarte, au ajuns să înțeleagă că nu mai au nimic de pierdut și, ca urmare, se dedică activităților pe care nu ar fi îndrăznit niciodată să le întreprindă „înainte”: parașutism, alpinism, curse auto etc.
Acest lucru m-a determinat să mă gândesc că, în cele din urmă, fiecare dintre noi (fie că ne place sau nu ideea) este „condamnat la moarte”. Mi s-a părut interesant și profund emoționant faptul că doar atunci când devenim conștienți de inevitabilitatea morții avem cea mai mare șansă de a trăi o viață mai intensă și mai semnificativă, dărâmând barierele pe care fricile noastre le-au creat pentru noi.
Mi-a venit în minte un vechi proverb samurai: „Când ești în luptă, amintește-ți că oricum vei muri”.

Costul ascuns al siguranței

Ce am vrut de fapt să spun în aceste rânduri? Frica este, într-o anumită măsură, o emoție sănătoasă care ne obligă să luăm în serios consecințele acțiunilor noastre, dar se poate transforma foarte ușor într-o capcană care ne va limita existența, împiedicându-ne să ne îndreptăm spre obiectivele noastre și epuizându-ne inutil energia într-o „luptă cu fantome”.

Dacă putem accepta faptul că singurul lucru asupra căruia nu avem putere este moartea, ne va fi mult mai ușor să înțelegem că suntem, de fapt, capabili să facem față oricărui lucru care ni s-ar putea întâmpla.
Un vechi proverb spune: „Doamne, nu-i da românului mai mult decât poate duce!” Cred că aceste cuvinte pot fi interpretate și în alte moduri decât unul fatalist.

Ce câștigăm păstrând frica?

Ce-ar fi să ne întrebăm din când în când: ce câștig dacă, în loc să o înfrunt, aleg să-mi „păstrez” frica?

Poți găsi răspunsul ACȚIONÂND!