Un om avea un diamant, despre care își amintea că o data a fost foarte frumos, dar care de-a lungul anilor s-a acoperit de atâta praf și mizerie încât acum arata că o piatra oarecare.

Și atât de urat i se părea, că nu-l arata nimănui.
Dar într-o zi i-a venit o idee: a luat un pic de vopsea albastra și a vopsit diamantul cu ea.
Acum da, putea să l-arate în public!

Bine, nu avea nici cea mai mica strălucirea, dar cel mai puțin nu mai arata așa de urat…

Și noi avem un diamant.

E partea cea mai buna din noi, cea mai autentica, libera, cea prin care putem accesa talentele, resursele, creativitatea, geniul, dragostea…
Și diamantul nostru este acoperit de îndoieli, frici, gelozii, credințe greșite, comportamente impuse, și când ne uitam la el nu ne place, și ne e rușine să-l arătam.
Mai rău, îl acoperim cu o masca convențională, care nu are nici o legătură cu noi și nu are cea nici cea mai mica strălucire – dar ni se pare mai acceptabila și atragatoara.

Chiar ne identificam cu ea.

Diamantul de sub straturi

Găsirea diamantul interior e un process alchimic care nu se termina niciodată, e un drum către eul tău interior care poate fi uneori dureros și greu, mai ales daca – în afara de tot ce ne-a fost impus de părinți, societate, profesori, preoți, media – trebuie și să dărâmam zidurile de protecție pe care noi singuri ni le-am clădit.
E un drum care cere voință și curaj, dar care merita să fie parcurs.

De fapt, singurul drum care merita.

În fond, daca nu te găsești pe tine, ce mai contează ce altceva ai găsit?

Ce mai contează cât de bine ai pus la calea minciuna cu care te protejezi, daca sub ea nu se vede nici cea mai mica strălucire?

Măștile pe care învățăm să le purtăm

Aș vrea foarte mult să vă povestesc cum mi-am găsit eu diamantul meu interior, și să vă calauzezc pe calea eliberării oferindu-vă rețetă miraculoasa.

Adevărul este că sunt îngropat în treburile zilnice, probleme, draci, minciuni – că fiecare om de pe planeta asta.

Și de multe ori nu am nici cea mai mica ideea despre cum ar arata acest presupus diamant… și nici vorba de a-l scoate să fie arătat lumii.

Urmărind scânteia

Totuși, prin atâta mizerie, uneori percep o scinteie. Și, oricât este de scurta, îmi dau seama că este o scinteie a infinintului, care îmi arata o direcție și îmi spune că drumul merita să fie parcurs.

Urmați-vă scânteia!

Un salut

Bruno

–––––

Acest scurt videoclip a fost realizat în 2012, cu textul articolului și muzica compusă și interpretată de mine… nu pretinde să fie o capodoperă, dar cred că merită o privire 🙂