„Orice prost poate face o regulă, iar orice prost o va respecta.”
Henry David Thoreau

Ce trebuie să se întâmple pentru ca tu să te simți satisfăcut?

– Să câștigi un milion de dolari?
– Să primești un compliment de la șeful tău?
– Să ai un fizic de care Miss (sau Mister) Univers ar fi invidios?
– Să atingi iluminarea spirituală?
– Să devii președintele țării?
– Să-ți îndeplinești toate obiectivele personale?
– Să ai o familie armonioasă?
– Să conduci un Mercedes?
– Să cunoști oameni importanți?
– Să conduci o companie cu mii de angajați?

În cele din urmă, ce ar trebui să ai sau să faci pentru a te simți complet satisfăcut? Dacă îți vin în minte măcar câteva răspunsuri, înseamnă că ești gata să analizăm asta împreună…

Dictatura normelor!

În seara zilei de 13 iulie 1994, mă aflam în Cracovia împreună cu niște prieteni italieni când am fost opriți și duși la secția de poliție, acuzați de „tulburarea liniștii publice”.
Ce se întâmplase? Pur și simplu, echipa italiană câștigase meciul de la Cupa Mondială împotriva Germaniei, așa că întregul nostru grup a considerat potrivit să străbatem întregul oraș, în mașini împodobite cu steaguri italiene, claxonând și stropindu-ne cu șampanie (între noi fie vorba, cu câteva zile mai devreme eram la București când România a învins Argentina, și cred că numărul românilor ieșiți în stradă a fost mai mare decât cel înregistrat în decembrie ’89…)

Revenind la povestea noastră, am avut, din fericire, norocul să dăm peste un comandant de poliție care a apreciat performanța Italiei, așa că am fost eliberați după ce am plătit o amendă modestă și i-am promis că ne vom „comporta frumos”.

O sărbătoare fără motiv?

Odată ce entuziasmul s-a estompat, nu m-am putut abține să mă întreb: care era de fapt motivul satisfacției noastre? Personal, nu câștigasem nimic din acea victorie, nici nu participasem sau contribuisem în vreun fel la obținerea ei.
În consecință, a trebuit să recunosc că nu exista nicio justificare rațională pentru sentimentul nostru de satisfacție, în afară de influența unei relații mentale de cauză-efect: „Dacă echipa națională de fotbal câștigă, te poți simți fericit; dacă pierde, ai motive să fii nefericit și deprimat” (în mod ironic, după „arestare”, întregul grup a ajuns la Genova tocmai la timp pentru a vedea echipa italiană înfrântă de brazilieni).

Câte norme (sau reguli) de acest tip sunt adânc înrădăcinate în mintea fiecăruia dintre noi? Un număr infinit, vă garantez!
De fiecare dată când emiteți o judecată, exprimați o opinie, trăiți o stare emoțională sau luați o decizie cu privire la ceva, ceea ce faceți de fapt este să trageți o paralelă, o comparație între situația prezentă și o serie întreagă de norme pe care le aveți în minte.
Este ca și cum mintea ta ar deveni o mică sală de judecată al cărei judecător, cu „legile” (regulile) în mână, pronunță un „verdict”: dacă ar trebui să fii mulțumit sau nu, dacă te-ai comportat bine sau rău, dacă valorile tale au fost respectate sau nu.

Sala de judecată interioară: Cine îți judecă fericirea?

De exemplu, dacă te-aș întreba: „Ai un corp frumos?”, răspunsul ar depinde în întregime de modul în care evaluezi dacă îndeplinești sau nu o serie de condiții care, în opinia ta, sunt necesare pentru a caracteriza un corp ca fiind frumos.
Am putea aborda și o problemă mai „delicată”: te consideri un bun amant (sau, de ce nu, o bună amantă)? Aproape sigur, răspunsul tău va depinde, încă o dată, de anumite norme pe care le-ai acceptat, de un standard asupra căruia ai căzut de acord și pe baza căruia se poate determina dacă cineva se încadrează sau nu în categoria „amantului bun”.

Dacă răspunzi „da”, știi imediat la ce norme te-ai gândit, ceea ce mă duce la întrebarea cheie: „De unde știi dacă ești sau nu un amant bun?” Ai putea răspunde că partenerul tău spune asta, sau te-ai putea gândi la parametri „cantitativi”, cum ar fi durata și intensitatea, sau frecvența cu care îți schimbi partenerii.

Altcineva ar putea răspunde „nu”, deoarece, confruntat cu aceleași norme și standarde, simte că nu le îndeplinește. Asta ne readuce la întrebarea cheie: „O persoană care nu se consideră un bun amant este cu adevărat unul?” Ar putea fi oare că această persoană simte acest lucru pur și simplu pentru că folosește norme și standarde nepotrivite?

În ambele situații, termenii de comparație se dovedesc a fi de o importanță fundamentală. Este posibil ca o anumită persoană să satisfacă pe deplin cerințele partenerului său, dar, întrucât performanța sa nu corespunde „normelor” pe care le recunoaște personal, nu se va simți niciodată la înălțimea sarcinii.

Adevărul este că avem standarde pentru a defini aproape orice: succesul, inteligența, bogăția, siguranța și așa mai departe. Ni se învață să definim aproape totul în viața noastră în raport cu sistemul nostru de standarde, care ne controlează implicit gândurile și reacțiile. Din păcate, cred că veți fi de acord cu mine dacă spun că aceste norme ne-au fost impuse în mod arbitrar tuturor – și adesea într-un mod complet inadecvat.
Aceste norme sunt (așa cum am avut ocazia să scriu într-un articol anterior) rezultatul unui baraj de informații și opinii pe care le primim încă din momentul nașterii de la părinți, profesori, cunoștințe, prieteni, televiziune, cărți etc.

Capcana standardelor impuse într-o societate de consum

Și astfel ajungem la punctul central al acestui articol – acela de a găsi răspunsul la întrebarea: „Sunt normele care îți ghidează viața astăzi cu adevărat valabile pentru persoana care ești?”

Poate că ai rămas „blocat” cu normele pe care le foloseai în copilărie?
Ți se întâmplă vreodată să descoperi că normele care erau valabile la un moment dat, într-un anumit context, acum par să nu mai aibă niciun sens?
În general, urmezi normele pe care ți le-ai ales singur sau te străduiești să te conformezi unor standarde absurde pe care altcineva te-a făcut să crezi că sunt corecte?

Aș dori să fac o scurtă digresiune pentru a discuta conceptul de standarde.
Trăim într-o societate de consum, în care dezvoltarea economică impune publicului să cheltuiască din ce în ce mai mult pentru a satisface standarde tot mai ridicate. Acest lucru poate fi pozitiv pentru economie, dar prețul plătit este perpetuarea unei stări de nemulțumire. Pe măsură ce lumea devine mai bogată – în sensul că deține tot mai multe lucruri – va deveni din ce în ce mai nemulțumită.
Această relație, tolerabilă ca „regulă a jocului” în domeniul consumului, devine absolut periculoasă când vine vorba de imaginea pe care ne-o formăm despre noi înșine.

Pericolul „imaginii perfecte”

Să vedem, de exemplu, cum se creează un standard al frumuseții feminine. Sunt selectate zece fete extraordinar de frumoase, cărora li se interzice să facă altceva decât să aibă grijă de aspectul lor fizic: aerobic, masaje, odihnă, o dietă specială etc. Din acest grup, este aleasă cea mai fotogenică și „predată” unei echipe de profesioniști de elită pentru a fi coafată și machiată. Apoi sunt făcute 200–300 de fotografii în cele mai bune condiții de iluminare și de mediu. Din aceste sute de fotografii, sunt selectate câteva – cele în care ea apare cel mai avantajos și are o expresie seducătoare. Aceste fotografii sunt apoi editate digital pentru a elimina orice imperfecțiuni. În final, este aleasă cea mai expresivă imagine și plasată pe coperta unei reviste de modă, cu mesajul implicit către publicul feminin: „Așa ar trebui să fii!”

Pentru a evita să fim acuzați de „părtinire”, vom recunoaște că nici bărbații nu sunt complet imuni la această „nebunie”: confruntați constant cu modele care arată fermecător, au corpuri de culturisti sau pretind că au performanțele unor vedete porno, ei ajung să-și minimizeze propriile calități și să-și maximizeze defectele, pierzând treptat încrederea în propriile abilități.
În aceste circumstanțe, nu este de mirare că lipsa de încredere în sine a devenit o problemă cronică și omniprezentă.
Dar, întrucât vom avea ocazia să explorăm acest subiect mai în profunzime mai târziu, vă sugerez să revenim la problema de față.

Regulile tale te ajută sau te dăunează?

Consecința logică a ceea ce am prezentat este că nu merită să cheltuim prea mult timp și energie întrebându-ne dacă standardele pe care le folosim sunt corecte sau nu. În schimb, are sens să ne întrebăm dacă ne sunt utile sau nu, dacă ne ajută să ne atingem obiectivele sau dacă sunt obstacole; dacă ne permit să fim mulțumiți de noi înșine sau ne condamnă la o stare de frustrare permanentă.
De exemplu, cu toții vrem să fim iubiți și apreciați. Dacă acceptăm ca regulă sau standard faptul că, pentru a ne simți astfel, trebuie să primim aprobarea pozitivă din partea fiecărei persoane pe care o întâlnim, este clar că nu vom reuși niciodată să ne îndeplinim aspirațiile.
În mod similar, dacă acceptăm o normă care spune că, atunci când cineva ne iubește, trebuie să se conformeze întotdeauna dorințelor noastre, va fi dificil, dacă nu imposibil, să găsim un partener dispus să ne suporte. Ce putem face? În general, pentru a determina dacă o normă ne este de ajutor sau nu, există trei criterii de bază:

– O regulă este dăunătoare dacă este imposibil de urmat. Vă invităm să alegeți la întâmplare câteva dintre regulile pe care le folosiți și vă garantăm că, după o scurtă analiză, veți realiza că multe dintre ele „ignoră” realitatea sau contrazic bunul simț cel mai elementar.

– O regulă este dăunătoare dacă respectarea ei face ca starea voastră mentală să fie influențată de o entitate asupra căreia nu aveți niciun control. Este evident că majoritatea dintre noi ne lăsăm condiționați psihologic de factori externi, de la comportamentul celorlalți până la vreme, rezultate sportive sau evenimente politice.

– O regulă este dăunătoare dacă ne oferă prea puține ocazii de a gândi pozitiv și prea multe ocazii de a gândi negativ. Criteriile pe care le folosim sunt adesea nu doar complexe, ci și contradictorii, conducându-ne spre obiective greu de atins și, în consecință, îndreptându-ne spre frustrare.

Normele pe care ni le stabilim pot determina soarta noastră. Prin ele, putem pune bazele succesului nostru sau ne putem grăbi căderea; putem găsi cheia relațiilor pozitive cu ceilalți sau o sursă constantă de probleme în viața noastră de zi cu zi.
Chiar dacă acceptarea anumitor reguli poate fi, în anumite momente, un compromis în concordanță cu interesele noastre pe termen scurt, dacă le acordăm un statut permanent – fără a le pune la îndoială – vom crea, aproape sigur, surse de frustrare și nemulțumire.

Exercițiu practic: Analiza normelor personale

De aceea vă sugerez să încercați să „disecați” sistemul de norme pe care îl urmați. Încercați să fiți întotdeauna propriul vostru „judecător” care decide ce norme trebuie respectate și care nu.
Din propria mea experiență, îți recomand să încerci următorul exercițiu: ia câteva foi de hârtie și scrie pe fiecare una dintre următoarele întrebări, apoi reflectează în tăcere pentru a găsi și a nota răspunsuri cât mai complete:

– De ce ai nevoie, ce trebuie să se întâmple pentru ca tu să te simți de succes?

– De ce ai nevoie pentru a te simți iubit de copiii tăi, de soțul/soția ta sau de oricine este important pentru tine?

– De ce ai nevoie pentru a te simți încrezător în tine însuți?

– Ce crezi că te-ar putea face să te simți ca și cum excelezi într-un domeniu care te interesează?

– De ce ai nevoie pentru a te simți …………….? (Enumeră aici toate sentimentele pozitive pe care vrei să le experimentezi: iubire, competență, satisfacție etc., în ordinea priorității).

Făcând acest exercițiu/test, vei descoperi rapid că multe dintre regulile pe care le-ai urmat sunt complet lipsite de sens, altele sunt contradictorii, iar multe ți-au fost impuse (mai mult sau mai puțin subtil) din exterior. Simplul fapt de a le pune pe hârtie va fi de mare ajutor, chiar dacă nu te simți pregătit să le pui la îndoială. Va veni momentul în care vei găsi timp să reflectezi dacă este momentul ca unele dintre ele să fie eliminate, schimbate sau – de ce nu – dezvoltate. Repetând acest exercițiu/test din când în când, vei face un pas extrem de eficient către succesul tău personal.
Mai mult, dacă pui această serie de întrebări celor apropiați ție, vei avea ocazia să descoperi noi trăsături la oamenii despre care ți-ar plăcea să crezi că știi aproape totul…

Spor la treabă!