– Ah… tineretul de azi! Ce va deveni?
– Ai perfectă dreptate, exact așa este!

– Cât e ceasul? Șapte.

– Unde e dosarul roșu?
– Dacă ai fi mai organizat, ai ști!

– El: Vino la mine să ascultăm niște muzică…
– Ea: Bună idee…

Am enumerat aici câteva dialoguri pe care le-ați putea auzi și folosi de mii de ori pe zi, alese în mod deliberat dintre cele mai banale care mi-au venit în minte.
Dacă definim fiecare dintre aceste schimburi de replici ca o „tranzacție” și încercăm să le analizăm semnificațiile, ne angajăm în ceea ce se numește în termeni științifici „analiza tranzacțională”.

Ce este analiza tranzacțională (TA)?

Analiza tranzacțională (TA) a apărut în anii 1960 prin munca unui psihoterapeut american, Eric Berne, cu scopul de a face accesibile publicului larg cele mai complexe concepte din psihologie și psihanaliză, și a câștigat rapid popularitate la toate nivelurile lumii afacerilor (de la vânzători la directori), datorită capacității sale de a răspunde cu ușurință nevoilor de comunicare cotidiene și profesionale.

TA, chiar dacă uneori are defectul de a fi simplistă, poate fi considerată o adevărată cheie a comunicării; doresc, așadar, să prezint pe scurt conceptele principale, având încredere, ca întotdeauna, în capacitatea dumneavoastră de a găsi exemple și aplicații pe cont propriu.

Analiza tranzacțională include:

– Analiza structurală, care ne ajută să înțelegem starea de spirit în care se află o persoană.
– Analiza tranzacțională, care aprofundează ceea ce se întâmplă în schimburile de comunicare interpersonală.
– Analiza atitudinii față de viață, adică tiparele pe care oamenii le folosesc, mai mult sau mai puțin conștient, în fața existenței.
– Analiza jocului, care permite înțelegerea și rezolvarea eficientă a unei serii de situații tipice.

Analiza structurală: Cele 3 stări ale sinelui

O stare a sinelui este definită ca un sistem de gânduri, comportamente și emoții care plasează fiecare individ în relație cu mediul (mediul poate fi o altă persoană, o familie, un grup sau o companie).

AT se bazează pe observația că fiecare dintre noi posedă o componentă rațională (starea de Adult), o componentă emoțională (starea de Copil) și o componentă care stochează învățăturile și atașamentele primite de la părinți, îngrijitori și profesori (starea de Părinte).

Aceste trei stări ale sinelui nu au nicio legătură cu vârsta reală sau cu relațiile de rudenie, ci se referă mai degrabă la tiparele comportamentale; trecem de la o stare la alta în funcție de situație.

Dar să analizăm în detaliu componentele sinelui.

Starea Părintelui

Aceasta este o reflectare a educației primite, care își lasă amprenta asupra copilăriei și adolescenței, continuând să influențeze individul adult.

Valorile transmise se referă la:

– bine și rău

– ce ar trebui să faci și ce nu ar trebui să faci

– convingeri

– împlinirea profesională

– căsătoriei

– tradiții etc.

Starea părintelui se împarte în:

– Părintele normativ, care se referă la normele sociale și metodele de evaluare;

– Părintele afectiv (sau protector) este cel care protejează, mângâie, susține și încurajează.

Părintele normativ negativ (NNP)

Acesta se referă la părintele care își subestimează copilul.

Ex.: „Nu știi să faci nimic!”; „Nu așa se face!”; „La vârsta ta, eu aveam rezultate mult mai bune decât tine!”…

Părintele normativ pozitiv (PNP)

Acesta este părintele care dă ordine și stabilește limite, asigurându-se că acestea sunt respectate.

Ex.: „Du-te la culcare; mâine trebuie să te trezești devreme!”; „Nu te mai îndopa, o să faci indigestie”; „Salută-l pe vecin!”; „Nu trebuie să spui minciuni!”

În ambele cazuri, tonul este sever, iar atitudinea este rece și autoritară.

Vocea este ascuțită și dură.

Avantaje: Transmite principii morale, facilitând integrarea individului în mediul său social.

Dezavantaje: Rigiditatea sa poate inhiba și sufoca creativitatea și imaginația.

Părintele afectuos negativ (NAP)

Acesta este părintele excesiv de afectuos, care devine supraprotector și împiedică dezvoltarea naturală a copilului.

Ex.: „O să fac eu treaba în locul tău, ca să nu ți se întâmple nimic rău”; „Prietenul ăla nu e bun pentru tine.”

Părinte cu o atitudine emoțională pozitivă (PEP)

Acesta este părintele care își ajută, sfătuiește și are grijă de copilul său, respectându-i în același timp autonomia.

Ex.: „Asta poate fi periculos; așteaptă până îți arăt o metodă mai sigură”; „E destul de frig astăzi; ar fi bine să îți pui altceva pe tine.”

Din punct de vedere fizic, gesturile sale sunt generoase și deschise. Vocea sa este caldă, dulce și liniștitoare.

Avantaje: Creează condiții propice dezvoltării naturale și sigure a copilului.

Dezavantaje: Supraprotecția poate sufoca și inhiba orice inițiativă.

Starea copilului

Fiecare individ poartă în sine urme ale unor perioade din viața sa caracterizate de lecții și descoperiri.

Adultul va încerca inconștient să recreeze toate acele situații care l-au marcat în trecut. Ne regăsim în propria noastră Stare de Copil atunci când ne angajăm într-o activitate recreativă, fie ea individuală sau de grup.

În fiecare individ există o parte a personalității rezervată Sinelui Copil.

Copilul adaptat

Copilul docil, supus corespunde acestui stil de atașament, comportându-se întotdeauna în conformitate cu așteptările celor din jur.

El ascultă și îndeplinește ordinele pe care le primește.

Ex.: „Îmi pare rău că te deranjez, dar ți-am adus ce ai vrut”; „Aș prefera o cafea, dar dacă nu se poate, nu e atât de important”; „Îmi pare rău! Poate…”

Copilul bine adaptat acceptă regulile grupului, rămânând calm și rezervat. Vocea lui este blândă și moderată. Tonul său este echilibrat și ezitant.

Avantaje: Respectarea regulilor consolidează valorile sociale.

Dezavantaje: docilitatea excesivă duce la indecizie și îndoială.

Copilul rebel

Se caracterizează printr-o serie de comportamente negative și conflictuale: agresivitate, dorința de a fi în centrul atenției spunând „nu” și opoziție fără discernământ.

Ex.: „Nu am chef acum!”; „Nu am nevoie de tine, pot să o fac singur!”; „Lasă-mă în pace!”

Gesturile sale sunt abrupte și, ocazional, violente; vocea sa este energică și furioasă.

Avantaje: protejează împotriva dominării de către alții și a abuzului de putere.

Dezavantaje: Poate împiedica comunicarea cu lumea exterioară.

Micul profesor

Acesta este sediul creativității și al invențiilor. Persoana este curioasă să afle și să înțeleagă și încearcă să rezolve toate problemele care apar. Are încredere în propriile abilități și este întotdeauna convinsă că a găsit cea mai bună soluție.

Ex.: „Am avut o idee genială”; „Cine știe cum naiba funcționează, îmi vine să-l dezasamblez!”; „Dacă o faci așa, vei reuși, fără îndoială.”

Privirea lor este vie și strălucitoare. Adesea dezasamblează lucrurile pentru a înțelege cum funcționează. Vocea lor este seducătoare și gânditoare. Vorbesc cu pasiune.

Avantaje: activitatea creativă și artistică este stimulată.

Dezavantaje: distragere excesivă a atenției, cu riscul de a deveni superficial.

Copilul spontan

Este o expresie a entuziasmului, a maniei, a fricii și a descurajării.

Individul își exprimă dorințele, nevoile, satisfacția și nemulțumirea.

Ex.: „Vorbește aiurea!”; „Uau, o să ne distrăm pe cinste în seara asta…”; „Mi-e foame, cumpără-mi o prăjitură!”

Își folosesc corpul pentru a se exprima; nu sunt foarte conștienți de sine; acționează liber.

Vocea lor este energică; tonul se adaptează situației: râd, strigă, plâng.

Avantaje: spontaneitate și energie; bucurie și entuziasm.

Dezavantaje: lipsa de control poate fi dăunătoare în anumite situații.

Starea de adult

Caracteristica distinctivă a stării de adult este primirea unei serii de informații, punerea lor cap la cap și dezvoltarea lor într-o manieră logică, rațională și obiectivă.

Starea de adult nu este strict legată de vârsta individului, ci este autonomă și independentă.

Starea de adult este de obicei activată atunci când:

– se dorește rezolvarea unei probleme

– se stabilesc obiective

– se asumă responsabilitatea

– se ia o decizie

– se caută o soluție

– se inițiază o negociere

– se încearcă evaluarea rezultatelor

– să caute un compromis.

Expresii tipice sunt: „Este posibil ca…”; „Cred că…”; „Deducem că…”.

Contactul vizual este direct, dar neutru. Postura corpului: dreaptă și relaxată. Vocea este fermă și neutră. Tonul este clar, dar fără expresie.

Avantaje: informațiile sunt prezentate în mod logic și obiectiv.

Dezavantaje: poate părea rece și lipsit de emoție.

*************************************************************

Așa cum am menționat deja, trecem constant de la o stare la alta în diverse situații, indiferent de vârstă sau de relațiile familiale.

Evident, atunci când comunicăm cu cineva care se află într-o anumită stare de spirit, acest lucru dă naștere la o gamă largă de interacțiuni; studiul tuturor acestor posibilități de comunicare este tocmai ceea ce înseamnă Analiza Tranzacțională. Să ne oprim un moment pentru a revizui dialogurile noastre inițiale.

-Ah… tinerii de azi! Ce va deveni de ei?
-Ai perfectă dreptate, exact așa este!

Evident, tranzacția dintre un Părinte Prescriptiv și un alt Părinte Prescriptiv.

– Cât este ceasul? Șapte.

Schimb de informații neutre:

Adult -> Adult.

– A: Unde este dosarul roșu?
– B: Dacă ai fi mai organizat, ai ști!

Tranzacție încrucișată: A cere informații (Adult -> Adult), B răspunde cu o critică. (Părinte autoritar -> Copil).

– El: Vino aici să ascultăm niște muzică…
– Ea: Bună idee…

Tranzacție ascunsă. Dialogul pare a fi Adult–Adult, dar comunicarea reală este Copil–Copil („Vrei să te joci cu mine? Da, mă joc”).

Nu voi continua cu exemple, deoarece ar trebui să vă fie ușor să vă gândiți la propriile exemple până acum. Încă o dată, vă rog să observați pe ceilalți și să învățați să recunoașteți stările sinelui și tipurile de tranzacții pe care le declanșează.

Vom vedea în articolul următor cum se utilizează aceste informații în practică: am anticipat, de fapt, că unele situații standard dau naștere la „jocuri”, iar această analiză este deosebit de interesantă și distractivă.

Deocamdată, rețineți pur și simplu că dezvoltarea excesivă a stării de „Părinte Normativ Negativ” duce la un tip de personalitate de „Persecutor”. În mod similar, starea Copilului excesiv de adaptat dă naștere comportamentului de „Victimă”, în timp ce starea Părintelui excesiv de afectuos duce la tipul de personalitate de „Salvator”.

Dar nu se află oare triunghiul arhetipal format din „Persecutor”, „Victimă” și „Salvator” în centrul fiecărui roman, film, tranzacție și eveniment?

Vă promit o mulțime de surprize în următorul articol!