Realizat în mai 2015, cu ocazia conferinței „Lead Your Life”. Interviu susținut de Cristina Ivan, publicat pe site-ul evenimentului

–-

Bruno Medicina vorbește despre ceea ce se află dincolo de performanță și de rezultatele imediate, ce înseamnă cu adevărat competența, cum să-ți definești succesul în proprii termeni și de ce unicitatea, libertatea și viziunea contează mai mult decât conformismul.

Bruno este coach, trainer, autor și speaker, cu peste 30 de ani de experiență în dezvoltare personală și cu un parcurs profesional care acoperă business, psihologia, muzica și sportul.

El împărtășește atât experiența personală, cât și cea profesională, printr-o abordare neconvențională, folosind prelegeri și sesiuni de formare pentru a ajuta oamenii să-și descopere potențialul și să-și îmbunătățească performanța în diferite domenii ale vieții.

Dincolo de repertoriul standard de formare, el a dezvoltat o serie de seminarii originale care includ experiențe de mare impact, precum mersul pe cărbuni încinși (seminariul „Fire Up Your Power”) și spargerea plăcilor de lemn (FLY – Find the Leader in You), alături de programe care explorează psihologia evoluționistă, teoria jocurilor, neuromarketingul și memetica.

La momentul realizării acestui interviu, cel mai recent program al său era „Flowing to Success: The F.L.O.W. System”, bazat pe cercetări privind starea de flux și aplicațiile acesteia în afaceri, sport și viața de zi cu zi.

Modelul „The Predator’s Way” a reunit multe dintre temele pe care le cercetase de ani de zile: identitatea, potențialul, performanța, libertatea și posibilitatea de a te reconecta cu ceea ce face ca fiecare persoană să fie unică.

Teorie, practică și competență reală

Cristina Ivan: Știi și faci atât de multe lucruri: ești performance coach, trainer, consultant, autor și conferențiar; practici arte marțiale și ai studiat muzica și filosofia. Cum ai început această călătorie de descoperire de sine? Ce te-a motivat să te cunoști pe tine însuți? Ce te-a inspirat?

Bruno Medicina: Multe lucruri au venit pur și simplu în mod natural. Nu m-a inspirat nimic anume. Am citit mult încă din copilărie, dar la școală eram un dezastru. Am absolvit Conservatorul, dar diploma în sine nu mi-a fost de niciun folos. La fel s-a întâmplat și cu cea de filosofie. Am fost întotdeauna genul de persoană care reflectează intens asupra lucrurilor, încercând să văd dincolo de ceea ce este evident. Așadar, în căutarea mea de a-mi îmbunătăți performanța, mi-am pus constant două întrebări: „Ce este performanța, dincolo de simple rezultate?” și „Ce poate fi îmbunătățit?”. Drept urmare, am încercat întotdeauna să învăț de la cei mai buni.

Acest lucru a modelat un mod de gândire care deranjează multe persoane. De exemplu, din principiu, mă îndoiesc de cei care se prezintă cu o grămadă de diplome și certificate. Desigur, o pregătire serioasă în orice domeniu este extrem de importantă, dar uneori oamenii se ascund în spatele calificărilor pentru ca ceea ce știu să nu poată fi pus la îndoială. Este ca și cum ai purta o centură neagră în speranța de a-ți intimida adversarul pentru a nu fi nevoit să lupți cu adevărat.

Cristina Ivan: Este vorba despre conflictul dintre teorie și practică. Care are prioritate: teoria sau practica?

Bruno Medicina: Este veșnica întrebare, dar cred că este formulată greșit. Pentru fiecare decizie și fiecare acțiune, avem nevoie de o anumită teorie: un model de cauză și efect. Dacă teoria nu corespunde practicii, înseamnă pur și simplu că teoria este greșită. Problema nu este teoria în sine, ci faptul că unele persoane — mai ales în sistemul educațional, deși nu doar acolo — continuă să repete teorii pe care le-au citit doar, fără a le pune vreodată la încercare în practică.

Gustave Le Bon a subliniat un aspect pe care l-aș rezuma astfel: cărțile sunt extrem de utile, dar prezintă și un pericol – pot crea un fals sentiment de competență. Conflictul dintre teorie și practică devine distructiv atunci când, după obținerea unei diplome, începi să crezi că ceea ce știi nu mai poate fi pus la îndoială. Dacă urmărești performanța într-un domeniu în care realitatea îți oferă feedback constant – cum ar fi vânzările, afacerile sau sportul – o diplomă devine în mare măsură irelevantă. Iar în domeniile care se schimbă rapid, ceea ce a funcționat ieri s-ar putea să nu mai funcționeze astăzi.

Mulți oameni, mai ales în România, sunt obsedați de diplome. Au atât de puțină încredere în ei înșiși încât se simt fără valoare fără acele bucăți de hârtie. Își etalează diplomele cu același entuziasm cu care își etalează lanțurile de aur sau mașinile scumpe. Eu cred, dimpotrivă, că fiecare dintre noi își dovedește valoarea în fiecare zi prin rezultatele pe care le obține. Dacă ai citit multe cărți, foarte bine – dar dacă nu ai pus niciodată în practică ceea ce ai învățat, nu-ți este de mare folos. Acest lucru este valabil indiferent dacă vorbim despre yoga, filosofie, literatură sau o abilitate tehnică.

Pe scurt, a învăța ceva înseamnă a-ți schimba comportamentul. Dacă ai citit sau știi un milion de lucruri, dar niciunul dintre ele nu schimbă ceea ce faci de fapt, cunoștințele respective sunt inutile. Dacă citesc mult despre nutriție și continui să mănânc mâncare nesănătoasă, toată acea lectură nu mă face mai sănătos.

Succesul, leadershipul și unicitatea

Cristina Ivan: Cum se leagă performanța și abilitățile de ideea de succes? Fac ele parte din succes? Cum ai defini succesul?

Bruno Medicina: În italiană, cuvântul „successo” este și participiul trecut al verbului „succedere”, „a se întâmpla”. Așadar, într-un sens foarte literal, orice s-a întâmplat este deja un „succes”. Adevărata întrebare este dacă ceea ce s-a întâmplat este ceea ce ți-ai dorit să se întâmple. Dacă nu este, o percepi ca pe un eșec.

Societatea ne impune un model de succes care servește propriilor sale interese. Societatea are nevoie de oameni care să alerge neîncetat, să producă cât mai mult posibil și să bifeze cât mai multe sarcini. Eu am ales o abordare calitativă, mai degrabă decât una cantitativă. Succesul înseamnă pur și simplu să trăiești așa cum îți dorești. Așa cum susținea Nietzsche, dacă îți petreci opt ore pe zi făcând o muncă pe care o urăști, ești un sclav, indiferent de cât de mulți bani câștigi. Dacă ideea mea de succes este să stau la soare cu o carte și reușesc să fac asta, acesta este succesul. Mi-am construit un stil de viață care mi se potrivește.

Cristina Ivan: Acum că am definit succesul, aș dori să mă ajuți să definesc și leadershipul. Cât de dificil este să fii lider într-o societate conformistă?

Bruno Medicina: Vorbim despre ceva serios. A fi lider nu înseamnă pur și simplu a fi ascultat la birou; asta înseamnă management. Leadership înseamnă a avea o viziune asupra viitorului pe care ceilalți o consideră convingătoare și demnă de urmărit. Într-o lume care adesea nu are nicio idee încotro se îndreaptă, un lider oferă o viziune care are sens pentru ceilalți.

Calitatea esențială a unui lider este carisma, în sensul original al cuvântului, adică manifestarea darurilor cu care ai fost înzestrat. Fundamentul autorității este recunoașterea faptului că există ceva mai mare decât propriul tău ego. Când descoperi acel principiu superior și te aliniezi la el, poți conduce. Niciun lider important din istorie nu a condus exclusiv în numele propriu; liderii pretind că acționează în numele religiei, al unui popor, al istoriei, al democrației sau al unei alte cauze mai mari.

Un lider poate perturba un sistem pur și simplu prin schimbarea acestuia. Cu cât devii mai bun, cu atât mai multă rezistență poți stârni. O viziune are nevoie de timp pentru a deveni realitate, iar obstacolele sunt inevitabile: timpul, banii, birocrația, lipsa resurselor și așa mai departe.

Cristina Ivan: Ce înseamnă să fii excepțional și original într-o lume axată pe competențe și competiție?

Bruno Medicina: Cuvântul „competiție” provine din rădăcini latine asociate cu efortul comun către același obiectiv. În practică, competiția devine adesea un joc cu sumă zero: dacă eu obțin ceva, tu nu obții. Uneori, aceasta este într-adevăr situația. Trăim într-o societate egalitaristă în principiu și competitivă în practică.

Singura competiție care contează cu adevărat este cea cu tine însuți. Fiecare dintre noi are propriile abilități, propriul potențial și o combinație unică de talente. Din păcate, societatea tinde să promoveze un singur model de succes: lucrează opt ore pe zi pentru ca organizația din care faci parte să prospere, iar dacă nu joci acest joc, riști să fii etichetat drept un eșec.

Trăim într-o lume standardizată și birocratică. Trăsătura definitorie a birocrației – fie că este vorba de o companie, o familie, o țară sau orice altă structură – este faptul că se așteaptă ca oamenii și funcțiile să fie înlocuibili. Ideea convențională de performanță poate deveni, la rândul ei, birocratică: te evaluează în raport cu standarde predefinite și te limitează în cadrul unor structuri stabilite. Valoarea pe care o poți aduce și pe care nimeni altcineva nu o poate reproduce este unicitatea ta. Amestecul tău particular de talente, competențe, experiențe, abilități și chiar limitări te face unic. Într-o lume care încearcă să te încadreze în tipare, unicitatea ta este valoarea ta. Cu toții suntem unici și originali, dar adesea ascundem acest lucru. Desigur, contextul contează: în cadrul unei structuri nu poți ignora toate regulile, dar poți totuși să-ți exprimi creativitatea în moduri care ajută structura.

Libertatea, alegerea și limitele pe care ni le creăm noi înșine

Cristina Ivan: Cum îți dai seama care este obiectivul tău personal dacă cineva sau ceva îți stabilește mereu obiective — locul de muncă, familia sau o altă structură?

Bruno Medicina: Depinde de tine dacă vrei să urmărești acele obiective impuse. Una dintre cele mai mari descoperiri este conștientizarea faptului că nu ai obligații absolute. În cursurile mele folosesc un exercițiu: le cer participanților să facă o listă cu tot ce trebuie să facă în următoarele două luni. Mulți se întorc cu liste foarte lungi. Apoi le spun că nu mă interesează lista, pentru că, strict vorbind, nu sunt obligați să facă niciunul dintre lucrurile acelea: nimeni nu te poate obliga să lucrezi, să mergi la școală sau să te căsătorești.

Libertatea este absolută, dar există consecințe. Iar ceea ce oamenii doresc adesea să evite nu este alegerea, ci consecințele. Dacă nu-ți plac consecințele, s-ar putea să fie nevoie să-ți reconsideri alegerea care le-a generat. Nimeni nu poate face alegerea fundamentală în locul tău. Gradul de libertate de care dispunem de fapt este extraordinar.

Cristina Ivan: Cum îți dai seama ce vrei?

Bruno Medicina: Revenim la o veche maximă filosofică: cunoaște-te pe tine însuți. Adesea, oamenii nu știu ce vor pentru că nu se cunosc pe ei înșiși. Într-o societate în care ești bombardat cu dorințe, oferte, așteptări și obligații, rareori te oprești suficient de mult pentru a spune: „Asta vreau eu.”

Singura soluție este să te oprești și să te gândești. Care este scopul tău? Care este contribuția unică pe care o poți oferi lumii? Pentru a o descoperi, trebuie să te uiți adânc în tine însuți, dar suprafața trebuie să fie ca un lac liniștit. Dacă apa este tulburată constant, nu poți vedea ce se află dedesubt. Sensul vieții este să găsești sensul vieții. Trebuie să găsești acel sens pentru tine însuți. Totul în univers poate avea o funcție sau un loc, dar sensul vieții tale este, în ultimă instanță, sensul pe care i-l dai tu.

Cristina Ivan: Cum se leagă ideea de libertate de depășirea limitelor?

Bruno Medicina: Depășirea unei limite este, prin definiție, imposibilă: dacă o depășești, atunci nu a fost o limită adevărată de la bun început. Și tocmai asta este ideea — ne creăm un număr enorm de limite false. Ne impunem obligații și granițe care există în principal în mintea noastră.

Când vorbim despre explorarea potențialului, este importantă o precizare: faptul că un potențial există nu înseamnă că trebuie exprimat. Cu toții avem potențialul pentru comportament distructiv, corupție, violență și multe alte lucruri; asta nu înseamnă că ar trebui să manifestăm acele posibilități. Din gama enormă de posibilități care ne stau la dispoziție, le alegem pe cele care sunt în concordanță cu ceea ce vrem să fim.

Așa că te întrebi: Cine spune că asta e adevărat? De unde provine această convingere? Cum pot verifica dacă această limită este reală? Și nu uita că procesul funcționează în ambele sensuri: uneori ești convins că ceva este imposibil și apoi descoperi că se poate face; alteori ești convins că ceva este posibil, iar realitatea îți dă o lecție dură. Trebuie să te concentrezi pe ceea ce poți face, iar modelul tău mental trebuie să rămână fidel realității.